Phoenix

Ajută-mă

Ce zice omul ăsta? Să mă fac ca nu aud? Să fug? Inima mea o ia razna de data asta, ce vine din partea lui e mult mai intens decât ce am simțit până acuma.

-Stai puțin, perechea ta, eu?

Întreb șocată, nedumerită, pierdută în spațiu și iar șocată.

-Da!

Deci chiar am auzit bine, mintea nu îmi joacă feste, mă pișc de braț, pentru ca poate visez, am leșinat pe undeva. Dar nu mă doare, deci e adevărat.

-Asta ar explica multe!

Spun cu voce tare. Ar explica senzația aceea de căldură din mine, animalul meu știa asta deja, valurile de putere și de ce începeam să-i simt și o parte din sentimente, frustrarea, furia iar acuma teamă?

-Dar încă nu am reușit să mă conectez cu animalul meu, tu ești Alfa, iar eu...... în curs de dezvoltare, să zic așa.

-Știu!

-Dacă nu-s lup?

-Nu știu!

Ce încurajator din partea ta. Nici el nu pare prea încântat, sau poate nu se pare.

-Cred ca trebuie sa plec!

Îi spun, am nevoie de timp de gândire, mult timp, situația era și așa ciudată, dar acuma depășește limitele.

-Dar noi....

-Trebuie să mă gândesc la "noi", e intens totul, poate dacă animalul meu interior mi-ar putea vorbi, lucruri ar fi fost mai simple.

-Așa-i!

-Și nu cred ca dacă animalul tău nu ți-ar fi spus, sau ce se întâmplă în momentul în care afli, nu am mai vorbi acuma și cu siguranță niciodată, nu cred ca mai vedea ca pe o pereche.

-Nu-i adevărat!

-Ce ai zice să te duci să-l ajuți pe Alaric, eu știu drumul înapoi!

Mă privește lung, dar nu am ce să fac acuma, să îi zic ca ce? Ca eu mereu mi-am dorit o iubire împărtășită, nu una forțată? Nu ca i-ar păsa cuiva de asta.

-Bine, te las să te gândești, nu pot să te forțez cu nimic, nu am dreptul ăsta!

-Mulțumesc, dar o să mai vorbim cu siguranță, nu cred ca să sfârșit aici treaba asta.

-Așa-i!

Mă gândeam eu.

-Atunci eu plec!

Îl mai privesc pentru o clipă și parcă îl macină, cred ca nu prea îl bucură treaba asta, să ți se impună ceva, nu e prea bine.

-Ai grijă!

Îmi spune el

-Dacă cei din haita ta nu mă atacă voi fi bine!

-Nu o să se mai întâmple!

-Mă bucur de asta, vorbim mai târziu!

Ma întorc și plec, nu știu de ce dar nu pot să îi susțin privirea tulburată. Aș avea multe să-l întreb, dar am nevoie să îmi pun și gândurile în ordine.

Perechea, perechea mea, Hadeon e pereche mea mea, un Alfa. Oare se impune toată treaba asta?  El ce simte? Eu ce simt? Dacă îl refuz? Dacă mă refuză? Ce se întâmplă după?

Sar  în capul oaselor când efectiv nu știu nici un răspuns la întrebările mele, trebuie sa aflu ce se întâmplă, trebuie să reușesc să-mi scot din cap gândurile astea. Ma scoate din sărite să nu știu, mă scot din sărite gândurile astea.