Phoenix

Tu esti a mea

Amuleta e la ea! Inima mi-a stat în loc când l-am auzit pe Alaric ca e amuleta mamei lor și mi-a dat-o mie, știe cine sunt. Aveam de gând să îi spun dar acuma nu mai am ocazia și o simt supărată pe mine, îmi dau seama ca aștepta explicații de la mine, dar cum să fac asta când nu știu cum să îi spun.

Cum să îi spun ca ea îmi e sortită și ca din cauza mea a fost atacată de cei din haita mea, pentru ca iei nu o cred demna de mine. Când am auzit ca e in pericol nu am mai fost conștient de nimic, cei doi au avut noroc ca sunt din haita mea și jurământul îmi interzice sa le fac rău, eram in stare sa ii sfârtec, dar așa trebuie sa ii supun doar legilor noastre, care vor fi mult prea blânde cu iei.

Animalul din mine urlă după ea de fiecare dată când o are aproape, momentele în care am avut-o aproape de mine mi s-au părut ireale, parfumul ei m-a făcut să uit complet de mine. Mi-e greu să fiu în preajma ei și eu să nu îi pot spune nimic și mai mult acuma nici nu-mi vorbește, iar eu nu o pot forța.

Privirea mea se mută de la amuleta la ea și iar și iar, privirea ei îmi spune ca așteaptă un răspuns, orice de la mine. 

-Sol....eu....

Eu ce? Eu sunt perechea ta, tu a mea, eu sunt cel pe care l-ai salvat, nerecunoscătorul care nu a fost în stare să recunoască și se lasă purtat de sentimente. Din Alfa Suprem am devenit un lupișor sub privirea ei.

-Ce se întâmplă cu voi?  Ne întreabă Alaric, niciunul nu spunem nimic, iar Sol trece pe lângă mine, îndreptându-se spre niște rafturi. Se ridică pe vârfuri să ajungă la ele, mă apropii de ea încet și încerc să îi dau trusa de sus fără a o ating.

Se întoarce repede cu privirea spre mine și rămân pentru câteva secunde privind-o în ochii și îmi dau seama de greșeala pe care am făcut-o, comportamentul meu față de ea și ca nu i-am spus ca o recunosc, ca am căutat-o, să îi mulțumesc pentru ca mi-a salvat viața și ca fără ea aș fi putut fi mort de-a binele.

Îmi smulge din mâna trusa și eu rămân cu părerile mele de rău. Care sunt prea târzii să le pot spune, dar cum va reacționa când îi voi spune ca e aleasa mea? Oare să-i spun?

-Am nevoie de ajutor!

Îi aud vocea și mă întorc imediat spre ea, chiar dacă știu ca nu mi-l va cere mie, dar spre uimirea mea se uita chiar la mine.

-Profesore Redmoon, vreau sa ii tii mâinile ridicate pentru a-i putea unii pielea.

Profesor? Nu-s profesorul ei, sau sunt? Dar nu vreau! Mă apropii și fac ce mi-a spus ea, dacă era altcineva aș fi refuzat așa ceva.

-Alaric tine asta!

Acesta vine și prinde ustensilele din mâna lui Sol și ține bucățile de piele, și ea cu mâinile prinde celelalte bucăți de piele, ar trebui să fugă ce aici, să vomite din cauza a ce vede. De fapt ea nu a fugit nici când m-a salvat și pe mine, Sol e diferită.

-Dați-i drumul, acuma! Tipa deodată.

Grămadă de membre de pe masă începe să se miște și singurul meu instinct în momentul ăsta e să o protejez pe ea, fără să mai stau pe loc mă îndrept spre  ea și o pun în spatele meu, îi simt mâinile mici pe spatele meu.

-Sunt bine! O aud spunând din spatele meu, mă întorc spre ea și o văd privindu-mă și îmi dau seama ca nu e doar animalul din mine, eu o vreau pe Sol, trebuie să-i spun.

Își mută privirea spre lumânare și așa fac și eu, fumul e negru și fără să știu prea multe lucruri despre asta îmi dau seama ca nu e bine. Se mișcă pe lângă mine cu grație în așa fel încât să nu  mă mai  atingă, mă uit la ea și pare vindecată, mă simt atât de vinovat pentru tot ce a pățit.

-Cineva la folosit pentru a invoca un spirit, dar gazda nu l-a suportat!

-Să nu-l suporte?

-E vorba de un spirit puternic, iar tipul de aici a fost doar un experiment care a eșuat.

-Cineva chiar are de gând să invoce un demon?

-Nu orice  fel de demon, unul extrem de puternic. Schema desenata pe pieptul lui e ceva străvechi, nu am văzut în nici o carte citită de mine așa ceva.

-Magie neagră și străveche.

-Cineva care are acces la așa ceva, aici e vorba de o persoană influentă nu doar de o joacă de elevi din academie.

-Mă doare capul!

-Așa și trebuie, cu siguranță o să mai fie și alte morți, pentru un demon puternic îți trebuie și o gazară puternică.

-Și ce fac acuma, îi spun decanului ca trimită toți elevii acasă.

-Ar fi o soluție temporară, cel care face asta va găsi alte resurse, ce e aici e la îndemână lui.

Îi ascult, dar gândul meu e doar la ea, nu știu cum să formez cuvintele și să îi spun ce vreau, să termin odată cu nebunia asta, să nu se mai comporte cu mine de parcă nu aș exista.

-Eu o să plec.

-O să te conducă Hadeon, eu trebuie să strâng tot de aici și să ard nebunia asta.

-Nu e nevoie știu drumul.

-Te conduc eu vreau să vorbim ceva!

Îi spun, chiar dacă risc să atrag atenția lui Alaric, trebuie să vorbesc cu ea, cu orice preț.

-Bine!

Nu așteptam  să fie de acord, dar mă bucur.

-O să vin înapoi să te ajut! Îi spun lui Alaric.

Îi deschid ușa și o las pe ea să iasă prima, mă privește preț de o secundă apoi ies și eu din urma ei.

-Vreau să-mi cer scuze prima dată!  Îi spun

-Pentru?

Da exact pentru ce, pentru ca am făcut multe.

-Pentru ce s-a întâmplat ieri și pentru ca ți-am ascuns ca eu sunt cel pe care l-ai salvat.

-De ce ai făcut asta?

-Nu știu sincer, nu mă așteptam să te întâlnesc vreodată.

-Cum mai recunoscut?

-După voce și după parfumul tău.

-Înțeleg!

Trebuie să-i spun.

-Mai e ceva așa-i?

-Da!

Se oprește în fața mea, apoi se întoarce spre mine privindu-mă direct în ochii și așteptând să îi spun. Iar doar stau și mă uit, parcă gura mi-e lipită, gâtul mi-e uscat și cuvintele parcă nu vor să iasă din gura mea. 

-Are legătură cu valurile de energie și ceea ce îmi transmiți, pentru ca simt ca e ceva mai mult, încep să simt ceea ce tu simți, încep să îți simt agitația, începe să devină frustrant ca nu știu ce e cu mine din cauza asta, iar tu doar stai și nu spui nimic.

-Ești aleasa mea, sunt perechea ta și tu ești a mea!

Spun fără să trag aer în piept, doar am încercat să mă golesc de toată presiunea din mine. 

Porecla Lupisor e idee luată din comentariile voastre. Mulțumesc Parvu Claudia e creditul ei, a fost prea faină ideea să nu o fur 🙈