Phoenix

Ochii albastri

Știu, simt ca de la el vine toată nebunia asta, el e cel care îmi dă starea asta, plăcută în același timp dar care îmi provoacă și neliniște. E ceva la mijloc, iar el minte când spune ca nu.

L-am lăsat în urma mea, știu drumul înapoi chiar dacă am coborât în catacombele academiei, sunt o fată care a învățat să se descurce în cele mai grele situații, să memorez un drum și câteva curbe la stânga și dreapta sunt foarte simple.

E încă pe urmele mele, dar nu îl mai bag în seamă, e enervant.

Ma crezut o vrăjitoare, serios acuma arată eu ca una? Nu am alunițe pe față și nici nasul țuguiat și cârn și cu siguranță nu am vreun ceaun unde îmi fac vrăjile și nici mătura cu care să zbor.

Vârcolac prost ce ești, dacă nu îl stropesc eu cu verbina atât rău, să guste și el din propriu venin, sau poate să-i înfig un cuțit de argint în piept ar fi mai simplu, dar nu știu dacă o să reușesc. Mă face să am și gânduri de ucigaș, am uitat și de cadavrul căruia cineva i-a furat sufletul și viața din el, la naiba încă o dată academia asta nu-i deloc sigură, nu când sunt atâtea crime și cine știe ce au de gând să facă cu sufletele acelea, dar dacă o să mai fie și altele clar e ceva mare.

-Până aici pot să te conduc!

Vocea lui mă face să realizez ca sunt deja pe holul dormitorului. Nici nu îl bag în seamă și îl îmi continui drumul.

-Stai!

Nici să nu-l aud. Dar nu renunța și de data asta mă prinde iar de mână din nou un val mai puternic mă cuprinde și mă face să-mi duc mâna la piept.

-Dă-mi drumul și ți-am zis termin-o cu ceea ce îmi faci, nu știu ce se întâmplă, dar e vina ta.

-E..... încearcă parcă să sună dar nu își găsește cuvintele sau e prea greu să recunoască ce are de spus. E enervant, atingerea lui mă face să mă simt și mai ciudată, iar privirea lui confuză. Nu îmi dau seama, ce ar putea însemna, am citit atâtea cărți dar nimic ce să descrie asta, nu pare a fi farmec, oricum eu sunt deja protejată e greu să mă afecteze, magie cu cred.

Așteptând și așteptând să spună ceva si privindu-l în acel galben al ochilor care acum pare mai tulburat, decid ca nu mai are rost oricum nu cred ca va scoate ceva pe gura aia, ceea ce trebuie cu adevărat sa spună. Mă smulg din mâna lui și mă întorc văzându-mi de drum mai agitată ca niciodată.

-Sol!

-Dacă nu ai de gând să-mi spui ce trebuie mai bine nu mai începe o discuție!

Îi spun și deschid ușa dormitorului , intru și îl las pe hol fără să îi mai arunc vreo privire.

-Se pare ca te-ai întors întreaga!

Îmi spune Idril care e și curioasă în același timp.

-Da Alaric avea nevoie de mine , nimic interesant.

-După fața ta nu pare așa.

-Asta, și fac semn spre fața mea, e vina altcuiva.

-Pot să ghicesc?

-Vei nimeri din prima!

-Profesorul Redmoon!

-Exact!

-Ce ați mai făcut?

-Eu nimic, el e de vină! Spun revoltată și mă arunc în pat.

-Ce a făcut atunci?

-Nu știu cum să explic, dar când e în preajma mea simt din partea lui ceva ciudat,o undă de putere care tot vine spre mine și mă face a naibi de inconfortabila.