Phoenix

Senzații copleșitoare

Academia sincer nu e de mine nu sunt genul de persoană comunicativă care leagă prietenii. Școala din sat e o chestie minoră pe lângă o academie.
Aici vii dacă ai sete de cunoaștere, genul acesta de școală e pentru minți intelectuale, curioase și versatile, cu o dorință puternică de a învăța.
Sunt însetată de cunoaștere și tot ceea ce e nou dar nu așa, nu în mediul ăsta. Poate ca știu toate plantele din jurul nostru și ce proprietăți au, poate ca mă pricep la farmece și poțiuni, poate ca știu să lupt cu sabia mai bine decât un bărbat și să mânuiesc pumnalul cu o îndemânare extraordinară dar, nu asta, nu academia.
Sunt fricoasă? De obicei nu dar acuma, mi-e extrem de frică.
-Hei, o să fie bine!
Fratele meu vine în fața mea încercând să mă ajute puțin, cred ca fata mea exprimă tot ceea ce simt.
În fata mea sunt două porți uriașe din lemn de frasin desigur pentru protecție, inima mi se oprește inima când una din ele se deschid.
-Haide!
Îl urmez tăcută și în acelas timp uitându-mă în jurul meu, mă uit după poartă dar nu văd pe nimeni, aaa magie.
Măresc ochii când dau cu ochii de așa zisa academie mai bine spus un castel vechi, nu e ceea ce mă așteptam. Are o estetică veche și clasică, totul se învârte în jurul soarelui aici cred, în jurul meu sunt grădini de trandafiri, coloane infinit de mari, sere unde presupun ca sunt plantele pentru magie și poțiuni. Contrastul dintre culorile închise ale castelului și al vegetației din exterior e impresionantă. Toată treaba asta te duce cu gândul la o școală unde sunt doar savanți.
Cu cat ne apropiem încep să apară și așa ziși elevi. Unul e îmbrăcat într-un pulover tricotat negru si pantaloni dintr-o stofă pretențioasă. Altul într-un costum din piele de căprioară presupun după luciul care îl are, fete cu rochii în carouri, pantofi cu toc.
Mă uit în jos la mine, port o rochie subțire de vară înflorată și un corset din piele sintetică, instantaneu mă simt inferioară.
-Fiecare se îmbracă după bunul plac aici și desigur după cursurile care le practică!
Da îmi dau seama ca fata  mea are și subtitrarea.
-Hainele alea sunt scumpe!
-Sunt date de universitate, așa ca nu te lasă furată de aparențe.
-E prea mult, vreau înapoi!
-Sol ești culmea, nu te temi să bei o tonă de otrăvuri dar ți-e frică de o școală.
-Asta nu e școală!
-Haide! Te-aș lua pe sus dar nu uita ca sunt profesor aici, dar aș putea să aduc pe altcineva să o facă. Mai bine mergi singură decât să faci impresie.
Îmi ia ghiozdanul de pe umăr și se oprește când aude zăngănitul sticluțelor.
-Ce ai în geanta?
-E parfumul meu.
Mi-am luat mai mult decât e necesar pentru ca nu prea găsești floare de Anixia, înflorește doar când e luna plină și nu mulți se pricep să o culeagă, folosesc acest parfum de ani de zile și e preferatul meu.
-Aaa, haide nu avem toată ziua, trebuie să-ți fac și turul după aia.
-Bine!
Asta mi-ar mai trebui să fiu cărată de cineva și așa sunt o pată de culoare în locul ăsta și ies în evidență nu vreau mai mult.

Simt privirile curioase pe mine ce e drept, sunt obișnuită dar acuma e prea mult, mai ales ca sunt și lângă un așa zis profesor din academie care e salutat de elevi.
-O să mergem în camera ta prima dată, ți-am ales o cameră cu două paturi vei sta cu o fată ea încă nu a venit.
-E la fel ca mine?
-Da!
Măcar atât.
-Cursurile nu ți le-am ales, asta o vei face tu.
-Uauu, de cum nu ai făcut și asta.
-Serios Sol nu mai fi așa e spre binele tău ai să vezi, o să ai un viitor aici.
-Da! Ce cursuri sunt?
-Ai o listă în camera ta, alegi când ajungem apoi mi le spui ca să te pot înscrie.

Camera mea ca și până acuma se potrivește perfect cu decorul academiei, două paturi simple fiecare cu masa lui, un dulap mare și cred ca acolo o fi baia. Măcar am strictul necesar.
Iau foaia de pe pat și citesc repede cursurile.
-Apărare, modulul de poțiuni și farmece, poate și pictură, desigur treaba cu animalul interior și istoria Lumi Umbrelor nu strică să știi mai multe despre ei.
-Eram sigur ca asta o să alegi!
-Lasă-mă să ghicesc deja sunt înscrisă.
-Da. Uite în dulap ai hainele, de fapt mai multe, am tras eu niște sfori și ți-am pus mai multe decât ar trebui plus costumul pentru cursul de apărare. Ai și rochii pe aici, mai mult nu mai știu.
-Ești un frate minunat sau să-ți spun domnule profesor?
-Dacă o să ai ore cu mine prefer profesor dar în rest sunt fratele tău.
-Bine de știut!
-Hai să îți arăt o parte din academie!

Ma plimba deja de mai bine de o oră iar eu nu mi-am bătut capul cu absolut nimic din ce mi-a zis el, am memorat așa zisele locuri în care se țin cursurile, biblioteca, apoi a început să-mi spună despre regulile care trebuie respectate da pe alea chiar nu le-am auzit, ci îmi aud doar gândurile care îmi tot spun ca sa zis cu viața mea, aici e ca într-o închisoare mai mult ca sigur. Ce mi-a atras atenția e ca avem și oră de stingere, ceva mai bun de atât nu se putea.
-Mă asculți?
-Da.
-Ce am zis?
-De ora de stingere.
-Cred ca din ce am zis doar asta ai auzit, vino o să-ți arăt terenul unde o sa faci cursurile de apărare.
-Bine și am auzit absolut tot ce mi-ai spus, chiar dacă mintea mea în altă parte urechile mele sunt atente la tine.
-Cred ca creierul tău e împărțit în două.
I-aș fi răspuns dar în corpul meu se instalează o senzație ciudată, care îmi pare cunoscută, am simțit-o acuma doi ani în noaptea cu Luna Sângerie. Oare ce se întâmplă?
-Uite pe aici ajungi la lecțiile de apărare, vor fi câțiva profesori dar acolo depinde de norocul tău.
-Adică?
-Adică ești bun mergi înainte.
-Aaa pe deviza asta se merge aici!
-Da!
-Care sunt cei mai buni?
-Cei de acolo! Arată spre un grup mai îndepărtat. Ei sunt echipa unui Alfa.
-Lup?
-Vârcolac!
Mă întorc spre el pentru de data asta sunt chiar atentă.
-Vârcolac Alfa zici!
-Nu aș vrea să ajungi pe mâna lui!
-De ce?
-O fi el prietenul meu dar e brutal cu orice.
Mă uit din nou spre grupul acela și senzația aceea ciudată din mine pulsează cu putere, primul gând ce-mi trece prin cap e ca poate animalul meu interior o fi vreun lup iar simțind prezența lor o fi atras, asta ar lămuri și senzația care am avut-o acuma 2 ani.
-Cine e prietenul de care vorbești?
-Uită-te și lămurește-te singură! Spune și zâmbește la mine!
Din grămada aia de oameni se înalță un tip masiv care fără îndoială e Alfa.
-L-am văzut!
Dar și el m-a văzut pe mine sau pe Alaric nu știu , simt de la distanța asta privirea arzătoare.
-Vrei să-i cunoști?
-Cred ca mai bine am merge!
Îi spun repede când văd ca așa zisul Alfa începe să vină spre noi. Sunt obosită.
-Păi doar puțin se pare ca Hadeon vine spre noi.
Clar fratele meu e prost dacă nu a înțeles să mergem când l-am văzut pe așa zisul Hadeon ca vine spre noi.
Cu cat se apropie mai mult cu atât în mine se instalează o căldură copleșitoare care aproape îmi înmoaie picioarele.

Cum vi se pare până în acest moment? ❤️