Phoenix

Era mai dragut

Nu știu dacă să o strâng de gât, să rad sau să mârâi la ea.

Mi-a zis să tac, pentru prima dată în viața mea, cineva mi-a spus asta, până și animalul din mine rade și privirea cu care m-a săgetat mi-a dat de înțeles ca nu a fost o glumă. Mă mai și urăște mai nou, perechea mea mă urăște, mai bun de atâta nu se putea nu?

-Avem nevoie de ea! Îmi spune Alaric.
Ea trece pe lângă mine de parcă nici nu aș fi aici, ditamai omul nu există în calea ei.
Își întinde pe masă plantele din coș și începe să le preseze într-un bol.
-Alaric dă-mi te rog făină de oase.
-Imediat!
Ea se întoarce spre mine și mă scurtează cu ochii săi albaștri perlați apoi la cel care se vaită pe jos de durere, nu știu cum l-ar putea salva ea, am pierdut vreo 4 oameni în felul ăsta, el ar fi al 5-lea.
-Vreau praf de zâne și pudră de unicorn, repede.

Doar uitându-mă la ea bănuielile mele ca ar fi o vrăjitoare mi se adeveresc, dar cum se poate. De ce ea?
Mă duc lângă Alaric și îl trag spre mine.
-E vrăjitoare!
-Nu, nu e!
-Uită-te la ea, nu sunt prost!

-Ba s-ar putea să fii, crezi ca dacă vorbești în șoaptă nu te aud, sunt la doi pași de tine și dacă eram o vrăjitoare fii sigur ca nu veneam aici. Beți astea!

Fără să procesez ce mi-a spus îmi întinde un pahar cu ceea ce a făcut ea, Alaric îl ia și îl bea în data, eu nu atât de sigur.
-Nu bei nu te atingi de cadavru!
Îmi spune și îmi întoarce spatele, făcând un curent care aduce spre mine parfumul ei, cei mai place să mă sfideze.

Mă uit la Alaric care nu are absolut nimic, pare normal încă.
-Alaric ajută-mă, ținel pe băiat și eu îi dau să bea asta.
Nu știu cat o să funcționeze vrăjitoriile  ei dar nu prea am ce să zic, mă închide imediat.
După ce i-a băgat forțat pe gât licoarea preparată de ea, băiatul s-a oprit din țipat pe loc și a căzut în brațele lui Alaric.
-Va dormi câteva ore și își va reveni.

-De unde știi să faci poțiuni?
-Am învățat singură, am citit, nu-s vrăjitoare stai liniștit.
-Ce văd nu mă liniștește deloc.
-Păi Alaric e vrăjitor?
-Nu!
-Dar lucrează cu plantele și face poțiuni, eu de ce aș fi?
-Păi.....
La naiba, e normal ca știe și ea să lucreze cu plantele si dacă era vrăjitoare cu siguranță nu m-ar fi salvat atunci ci mi-ar fi scos colți.

-Dacă te-ai lămurit, dacă îs sau nu vrăjitoare, acuma vreau să mă uit la cadavru și cred ca o să vreți și voi.
Tu dacă nu ai băut ce ți-am dat nu-l atingi.
Clar în interiorul ei are un lup, de asta animalul meu o vrea pentru ca femeia asta e dură și sigură pe ea.  Duc paharul la gură și beau tot conținutul, când mă uit la ea, o văd cu zâmbetul pe buze.

Imediat o căldură mi se instalează în piept când o văd și toate simțurile mi se trezesc, se încruntă imediat când corpul meu trimite valuri de energie asupra ei, oare le simte, dar cum?

-Vedeți aici și aici?
Arată spre gâtul și încheieturile cadavrului.
-Da, nu văd nimic ciudat!
Sincer nici eu.
-Normal, își dă ochii peste cap la noi, a fost legat și forțat să ia parte la ritual. Uite urmele fine, sunt puțin mai închise la culoarea, luați lupă și vedeți.
-De unde știi atâtea lucruri? O întreb
-E a doua oară când mă întrebi așa ceva, dar îți răspund. Stand la marginea unei granițe mereu apar soldații regelui răniți și cum vraciul e unul singur în sat, m-am oferit ca voluntar iar prin cărțile aduse de ei găsești de multe lucruri interesant. Lucrurile astea se învață în timp și am lucrat și la un cimitir. Plus ca am învățat și salvând animale rănite și odată am salvat pe cineva de la moarte sigură.
-Pe cine?
-Un vârcolac!

-Ce?
Tipa Alaric când o aude
-Cred ca am inhalat praf de zâna de răspund la întrebările tale.
-Ești nebună, puteai sa mori!
-A fost demult, cam doi ani în urmă și tot sunt în viață și cu siguranță era mai drăguț decât cel din fața mea.
Deci nu a uitat de mine. Mai drăguț auzi la ea, sunt același ca și atunci.
-Și ce răni avea?
-Ce nu avea, până și măruntaiele le avea ieșite pe afară.
-Și cum ai salvat tu un vârcolac?
-Cu crinul păianjen!
Spune zâmbind apoi se apleacă din nou spre cadavru.
-Nu îmi spune ca ai ieșit pe Lună Sângerie.
-Nu îți spun!
Îmi vine să zâmbesc când o aud, nu știu cum de s-a ascuns atât de bine de nu am găsit-o, iar ea era de fapt mai aproape decât credeam.

-Nu îmi place deloc la ce a fost folosit tipul ăsta, câți au fost în total?
-El e al 4- lea,
-La câte zile apare unul?
-Din 3 în 3 zile parcă!
-Ai un calendar?
-Da.
Alaric îi aduce calendarul iar ea începe să numere zilele și să însemneze.
-Toate s-au produs în timpul semilunii , e un ritual de extragere a sufletului.
-Adică? Întreabă Alaric
-Cineva adună suflete pentru a învia pe altcineva.
-E imposibil ca cineva să practice asemenea magie aici.
-Serios, aveți resurse aici pentru orice magie și în plus deja a început.
Și face semn spre masă unde zace tipul mumificat.
-De ce?
-Să aducă pe cineva înapoi poate, sau să invoce vreun demon, sunt multe posibilități. Probabil există vreun cult ceva, nu știu.
- Să  nu spui la nimeni ce ai văzut aici!
Îi spune Alaric
-Nici nu aș avea vreun interes. Deci pot pleca?
-Da, dar stai puțin ca trebuie să te conducă cineva e greu să găsești ieșirea din zona asta.
-O duc eu!
Răspund repede, mult prea repede.
-Ar fi bine, dar nu știu cat de bine va înțelegeți voi doi!
-Destul cat să mă scoată de aici nu?
Spune ea.
-Da!

Ce e cu mine când sunt în preajma ei, mă simt amețit și parcă de pe alta lume, parfumul ei mă duce cu mintea departe și nu mai zic de lucrul din mine ce tânjește după ea.
-De ce trimiți valuri de energie asupra mea?
Deodată se oprește în fața mea, se întoarce și mă privește nervoasă.
-Nu fac nimic!
-Ba da de fiecare dată când sunt în preajma ta primesc valuri de energie ciudată și de la tine vin.
-Nu am făcut nimic!
-Ești imposibil și mai și minți.
Cum naiba să-i zic ca e perechea mea, când ea nici nu mă suportă.

Își continuă drumul exasperată de tot ce se întâmplă, dar de cum îmi simte energia dacă ea nu are legătură formată? Deci până la urmă are un animal în interiorul ei.
Îmi duc mâna la buzunar și strâng un pumn protecția pe care mi-o dăduse atunci când m-a salvat.
Să îi spun ca eu sunt acel vârcolac?