Colegi de camera

Capitolul 22

Alisia

•𝖴𝗋𝗆𝖺𝗍𝗈𝖺𝗋𝖾𝖺 𝗓𝗂𝗂•

Nu am mai vorbit cu Noah aseară, Pur și simplu nu am avut puterea. Dar asta nu înseamnă ca nu m-am trezit cu parfumul lui lângă mine. Probabil iar am avut un coșmar, de care nu îmi mai amintesc nimic. Ma enervează felul lui de a se comporta cu mine, parca face intenționat sa nu îl pot uita.

Ma pregătesc pentru a merge la munca, în ultima vreme am început sa ma înțeleg foarte bine cu Ricky. Mi-a povestit despre relația lui cu Veronica. Sunt doi îndrăgostiți, ea vine la services doar pentru a-l vedea pe el, iar el simte ca înnebunește de fiecare când o vede venind. Si asta intr-un mod bun, se vede ca se iubesc și i-am zis și eu de multe ori. I-am povestit și eu despre relația mea eșuată cu Noah.
Gândul meu încă e la ce s-a întâmplat aseară și la faptul dacă sunt sau nu gravidă. Mi-am luat un test de sarcina, nu prea am curajul sa îl fac.. Chiar dacă mi-ar fii mai bine sa nu îl fac, pentru ca ce nu știu nu ma afectează. Dar dacă nu stiu ca am un copil în pântec acum și aflu mai târziu asta ma va afecta. Daca sunt o sa fac orice sa pierd sarcina, copilul nu mi-a greșit cu nimic. Dar daca tatal lui e Yannis nu știu cum o sa pot trai toată viata și sa știu ca am un copil dintr-un viol.

-Ce faci, Alisia?
-Sunt ok.
-Hei ce e cu starea asta!?
-Am o zii foarte nașpa. Dacă celelalte erau rele, atunci asta e groaznica.
-Și ai rezolvat ceva ieri?
-Am rezolvat, dar as prefera sa nu vorbesc despre cum am făcut-o.
-Atunci dacă ai rezolvat de ce nu sărbătorești?
-Pentru ca e posibil sa fiu gravida! Și nu îmi doresc asta acum. Am vrut sa fac un test, dar mi-e frica.
-Dacă nu treci de 17 săptămâni poți sa faci avort, în cât ești?
-Nu stiu! Am pierdut limita timpului și nu mai știu..
-Fa nenorocitul ala de test și după te gândești în cât timp. Nu te panica! O sa se rezolve.
-Sper..

Îl ascult, fac ce îmi zice el, încerc sa ma calmez și sa îl fac. Exista multe variante de a scăpa de un copil.
Aștept sa vad rezultatul, momentan e doar o liniuta. Sper sa nu apara și a doua liniuta. Cum apare frica mea de a avea un copil asa apare și cea dea doua liniuta. Si foarte usor un simplu obiect din plastic te poate face sa plângi.
Ies din baie direct afara, încerc sa îmi controlez respirația. După mine iese și Ricky. Acum chiar ma panichez.

-Daca vrei te poți duce acasă.
-Si acolo ce sa fac sa îmi plâng de mile? Sa încerc sa ma omor pe mine si un copil?

Simt ca imi fuge pământul de sub picioare, totul se învârte în jurul meu. Ametesc, ma așez jos pe bordura.

Nu mai știu absolut nimic din ce s-a întâmplat după ce m-am pus jos. Știu doar ca m-am trezit intr-un pat de spital, cu un medic și Kiara lângă mine.

-Ce-am pățit?
-Linisteste-te! Ești bine, ai leșinat. Dar acum ești foarte bine.

Din instinct îmi duc mana pe abdomen. Iar doctorița observa asta.

-Nu îți face griji, fatul e bine, ar trebuii sa ii mai facem niște ecografii și analize. Nu va dura prea mult. Si bine-înțeles doar daca sunteți deacord sa le facem.
-Da o sa le facem.

Și nu pentru ca îmi fac griji pentru el, ci doar pentru simplul fapt ca vreau sa știu cum arata copilul meu. Sau hai sa nu ii zicem încă "copilul meu" rămâne doar copilul. Un copil din pântecele meu.

-În câte săptămâni e insarcinata?
-In aproape 𝟫 săptămâni.

Da îmi e clar acum al cui e, o sa am un copil dintr-un viol. Nu îl vreau! Pentru ca nu o sa ma pot uita la copilul meu fără sa îmi amintesc de aceea noapte.
Ii strâng mana Kiarei și ea mi-o strange înapoi.

-O sa veniți și luna viitoare la încă un control. Sunt niște probleme la făt, unele minore, dar exista și trebuie rezolvate.
-Adică as putea pierde sarcina?
-Nu, nu este ceva atat de grav. O sa îți dau niște pastile, i-ei una odată pe zi.

Cine zice ca asta o sa fac? Singura pastila pe care o voi lua va fii un medabon.
După 10 minute doctorița paraseste salonul și o scoate și pe Kiara cu ea, pentru ca "am nevoie de odihna". Ma uit la tavanul de un alb spalacit și ma gândesc la sarcina.
Ii momentul in care m-am pus jos pe bordura services-ului auto, am simțit ca am avut un deja-vu. De parca am mai trait odată acel moment, plângand cu testul de sarcină in mana. Atunci nu stiam de unde știu asta, dar acum îmi amintesc, mama mi-a aratat asta. De ce îmi amintesc chestiile astea abia dupa ce totul se termina și nu înainte? Poate doar daca mai mor odată o sa aflu si răspunsul la intrebarile mele.