Living my dream

Partea 11

Partea 11.

A doua zi eram gata de plecare. Inima imi batea sa imi iasa din piept. Eram atat de fericita incat imi venea sa urlu in continuu. Am coborat cu grija scarile, tragand cu greu geamantanul dupa mine. Imi luasem cam jumatate de sifonier. La urma urmei cine stie ce tinuta imi trebuie? Poate o sa mergem la piscina: aveam nevoie de costumul de baie, sau poate la vreun eveniment important: imi trebuia o rochie eleganta. Dar daca vom pleca intr-o minivacanta draguta? Aveam tot ce imi trebuia. Mai bine sa fiu pregatita cu tot.

Jos mama si tata ma asteptau cu un zambet trist pe fata. Stiam ca plecarea mea nu ii facea tocmai fericiti acum, dar poate peste cateva luni se vor bucura ca m-au lasat sa plec. In spatele lor erau bunicii mei. Ei erau in ceata. Daca mi se intampla ceva rau in tara aia straina care e atat de departe pe harta? Nu ma puteau insa convinge sa raman. Totul era aranjat.

Peste 5 minute a ajuns si Ivy. Am ramas uimita cand i-am vazut bagajul. Nu era nici jumatate cat al meu.

-Asta e tot ce iei cu tine?am intrebat-o vizibil mirata. 

-Da. De ce mi-ar trebui atat de multe haine si chestii nasoale din tara asta? Merg in Londra. Imi pot lua de acolo tot ce mi-am dorit vreodata. 

-Asta pana o sa ramai fara bani in buzunar. 

-Pfff, a raspuns dand din mana in semn de "nu conteaza".

Avea si ea dreptate. Probabil ca hainele mele sunt jalnice in comparatie cu cele ale englezoaicelor. Eu ma simt bine in ele. Ce conteaza daca nu voi fi cea mai bine imbracata de pe strada? Eu sunt fericita ca macar voi putea merge pe o strada din Londra.

Baietii au ajuns mai devreme decat ii asteptam, dar erau decat Harry si Liam. Pareau foarte bucurosi. Eu insa nu mi-am putut opri lacrimile atunci cand mi-am luat la revedere de la familie. Paraseam pentru prima oara casa. Nu voi uita asta niciodata. Am mai plecat o singura data in clasa a8-a, dar stiam ca ma voi intoarce in 5 zile. Acum nu stiam nici macar cand ma voi intoarce sau daca ma voi mai intoarce.

Am urcat in masina, uitandu-ma pentru ultima oara la parinti, bunici si la fereastra camerei mele. Pentru prima data simteam o urma de regret. Plecam undeva unde persoanele pe care le cunosteam le puteam numara pe degetele de la maini. Harry conducea, iar Liam era langa el in fata. Eu si Ivy stateam tacute pe bancheta din spate, asteptand ca ei sa sparga linistea dintre noi.

-Ati mai zburat cu avionul pana acum?a intrebat Liam intorcandu-se spre noi. 

-Nu, dar nu cred ca e mare lucru, a raspuns Ivy inainte ca eu sa apus sa scot vreun sunet. 

-Dar tu?a spus intorcandu-se spre mine. 

-Nu si speram sa nu fac asta niciodata. Imi e putin frica.

Am incheiat conversatia intorcandu-mi privirea spre fereastra. Vedeam pentru ultima oara strazile pe care am copilarit. Nu imi venea sa cred ca ma indreptam spre lucrul de care am fugit toata viata:zborul. Nu imi este frica de inaltimi, dar ma ingrozeste avionul. 

Sper doar sa nu mi se faca rau sau sa patesc ceva pe acolo.

Am ajuns in fata aeroportului, iar baietii ne-au luat bagajele si ne-au rugat sa ii urmam. Am observat ca nu mergeam in directia in care se indreptau toate persoanele asa ca l-am prins pe Harry de brat si l-am intors cu fata spre mine.

-De ce nu mergem pe acolo?i-am aratat eu directia corecta. 

-Pe acolo sunt zborurile comune. Noi avem avionul nostru, avion privat. 

-Aaa, am spus simtindu-ma rusinata.

Grozav! Dupa ce ca mor de frica cand aud cuvantul "avion", acum trebuie sa merg cu unul care are sanse mai mari de prabusire. Superba zi!

Am iesit pe pista si am ramas masca la ceea ce se afla in fata mea. Era un avion imens care avea o poza cu baietii pe el. Harry avea un cap atat de maaaaaaaare acolo.

-Ne ducem sa ducem bagajele si sa ii chemam si pe ceilalti. Mai dureaza putin pana plecam, ni s-a adresat Liam.

In timp ce ei erau plecati au venit ceilalti baieti si ne-au salutat veseli. Se comportau cu noi ca si cum ne-am fi cunoscut de o viata. Niall s-a dus langa Ivy si si-a pus bratul in jurul umerilor ei.

-Tu o sa stai langa mine, nu-i asa?

Saraca! Stiam ca avea alte planuri pentru astazi si eram chiar curioasa cum avea sa il refuze pe irlandez.

-Eu...de fapt i-am promis lui Liam ca o sa stau cu el, a spus ea fiind putin credibila.

Niall si-a retras mana, iar in momentul in care am simtit un brat strecurandu-se in jurul taliei mele. Cativa carlionti ciufuliti mi-au atins obrazul.

-Ce parere ai despre ceea ce urmeaza sa faci?mi-a soptit o voce grava in ureche.

Nu am apucat sa ii raspund pentru ca un barbat cu parul carunt a strigat la noi ca e timpul sa plecam. Ne-am urcat in avion, eu incercand bineinteles sa fiu ultima, dar Harry nu m-a lasat. Am fost insa penultima. Ii urmam pe ceilalti, dar el m-a tras in directia opusa, ducandu-ma intr-un compartiment in care nu mai era nimeni altcineva.

-Ce facem aici?l-am intrebat nedumerita? 

-Am auzit ca iti e frica de avion si m-am gandit ca ar fi mai bine sa stam aici. Este compartimentul meu si al lui Zayn, dar nu cred ca el o sa vina aici prea curand. 

-Si de ce nu ar veni aici? 

-Pentru ca stie ca sunt cu tine, mi-a raspuns facandu-mi si cu ochiul. 

-Ceilalti unde sunt? 

-Cred ca in compartimentul comun. Nu-ti face griji, o sa fie totul bine, a spus inaintand un pas spre mine. 

-Dar daca eu nu vreau sa raman aici? 

-Ei bine...s-a apropiat si mai mult de mine. Acum ii puteam simti respiratia mentolata. Imi ingheta obrajii. Buzele lui le-au atins usor pe ale mele, parca fiindu-i teama de ceva. Cand buzele mele i-au raspuns, el a devenit mai increzator in fortele proprii. S-a departat incep de mine, eu fiind inca nedumerita. 

-Deci...? Ramai sau pleci?mi s-a adresat radicand intrebator din sprancene si zambind larg. 

-Cred ca...