— Nu pot să cred că ai lăsat-o să intre înăuntru!— E sora mea Richard,orice ai spune rămâne așa!
Dacă credeau că vorbesc încet atunci ar trebui să le zic să nu se mai deranjeze,nu am vrut să intru și mai ales să am o latură slabă exact în preajma lor;doar că vestea pe care mi-a oferito Reyna a reușit să mă doboare complet.Am crezut că sunt puternică sau că eram dar se pare că el are încă același efect asupra mea,nemernicul e liber iar viețile noastre o vor lua razna din nou.
Îmi auzisem telefonul bâzâind amintindu-mi că Ashline mă sună ori de câte ori pățește ceva sau în loc de ea poate fi secretara mea Amanda ce probabil acum mă va umple cu mii de informații,am lipsit cam mult și cu siguranță sau schimbat multe.
Cum ziceam Amanda.
— Da Amanda?
— Îmi cer scuze majestate dar tocmai s-a descoperit ceva în port și cu siguranță doriți să vedeți asta!
Trebuia eu să mă întorc?
— Bine Amanda,am să ajung cât de rapid pot!
Am închis exact la timp în momentul în care Reyna alături de Richard își făcuseră apariția,sora mea îmi oferise un pahar cu apă așteptând de la mine o reacție însă ce nu știe ea e că toate lucrurile ce țin de el deja nu se mai simt.Îmi părea rău că ei se aflau pe jumătatea lui de oraș și nici nu știau acest lucru,cel mai bine era așa.Mă bucur că nu s-a distrus capitala și că totul a rămas în întregime,puteam să mă aștept de la el că atâta timp cât se afla în închisoare că oricum are cine să îi ducă planurile la bun final.
— Te simți mai bine?
Oricât ar încerca ea să mă urască mereu a fost ceva în Reyna care ne-a făcut pe toți să o iubim și acum se află aici încercând să afle ce se petrece.
— Vrei să fiu sinceră sau să te mint?mă uitam la ea și am putut simți cum această frază a afectato.
— Nu sunt dar mulțumesc pentru apă,acum am să plec!
Nu eram o nesimțită dar dacă am făcut cumva și m-am întors trebuia să îmi iau slujba și datoriile în serios iar cel mai important,Kaysen nu trebuia să afle de Ashline altfel lumea mea și a lui vor porni un adevărat război dacă va dori să își cunoască fata.
— Crezi că pot să vin să te vizitez?știu că nu am voie dar nu-mi zici tot Ruby și ești în pericol!
Nu,nu eram și nici nu aveam să fiu.Nu mai sunt acea Ruby pe care o știau toți mai ales dacă alegi să te schimbi prin greșelile pe care le faci și să devii mai puternic,la partea asta sora mea mereu a greșit aici crezând de fapt că puteam fi ușor dusă de nas dar din nou,putea avea dreptate și nu.
YOU ARE READING
Legăminte periculoase [seria Răzbunări vicioase]
Diversos❝Ea și-a dorit o familie în schimbul la tot,un copil și o jumătate alături care să fie mereu lângă ea. El în schimb a vrut doar putere,bogăție și răzbunare iar asta la costat foarte mult. Ruby Claire Samson din femeia dulce și luminoasă așa cum...