Lumi Diferite

Capitolul 3 - De Neuitat

Era inceputul unei alte zile arzatoare de vara; totodata, inca o zi din luna in care am stat singura avea sa treaca neobservata. Sau asa credeam.

Ca de obicei, m-am ridicat din pat odata cu aparitia primelor raze de soare. Am dat fuga in sufrageria inca pustie si mi-am deschis calculatorul. Trebuia neaparat sa vad ce se mai intamplase pe site pe timpul noptii. Am gasit astfel cateva comentarii, care desi erau foarte scurte, ma faceau fericita.

Aproape de orele pranzului, in timp ce vorbeam cu Mika prin mesaje si ma gandeam cum ar trebui sa incep noul capitol al unei povesti aiurite, a aparut pe neasteptate un vizitator. Era bunica, venise sa imi aduca o alta oala cu mancare. I-am multumit pentru toate cate face pentru mine si am lasat-o sa mearga acasa. Mika a trebuit si ea sa plece, si a ramas sa vorbim mai tarziu. Am ales sa mananc din bunatatile aduse de bunica si sa cercetez cotloanele site-ului. Asa am gasit pe cineva special. Din primele secunde in care am inceput sa ii vizualizez pagina, in cautare de capturi din Naruto probabil, mi-am spus ca trebuie sa vorbesc cu ea. I-am trimis, deci, un mesaj. Avea o pagina superba, cu o multitudine de albume si vizite pe masura, peste 17 mii. Raspunsul ei a venit dupa cateva minute, intr-un fel dulce si cu o eleganta la cel mai inalt grad - mi-am spus. Am continuat sa vorbesc cu ea si sa ii observ pagina. Albumele cu caracterele ei Naruto nu au prezentat, pe atunci, niciun interes pentru mine, deci le-am ignorat. Aveam sa petrec alaturi de ea restul perioadei in care parintii nu au fost acasa. Relatia cu ea, pe care cu timpul am inceput sa o consider prietenie, a fost benefica. Nu m-am mai simtit deloc singura, ba chiar am continuat sa vorbesc cu ea si Mika, chiar si dupa ce parintii s-au intors acasa, incercand sa ascund acest lucru de ei. Eram deja la jumatatea lunii iulie. Excursia mea in tarile nordice se apropia cu pasi repezi.

Stiind ca va urma o perioada in care nu voi fi acasa, am decis sa anunt acest lucru pe site, asa cum am vazut la o alta utilizatoare care se afla in aceeasi situatie ca si mine. Numele ei era Akame, si incercasem de cateva ori inainte sa vorbesc cu ea... sau mai bine spus, sa o fortez sa intre pe pagina mea. Nu am reusit, si am avut parte si de o scena neplacuta pe deasupra, asa ca am lasat-o balta.

Au trecut cateva zile si am plecat cu mama la munte, in acelasi loc ca si data trecuta. De aceasta data insa, am fost cazati intr-o camera... fara ferestre. Singura fereastra existenta, la parter, era opturata de un perete. Camera era complet opusa in comparatie cu cea de anul trecut, si riscai sa cazi pe scara interioara in timpul noptii. Dar daca ma gandesc mai bine, nu m-a deranjat situatia. Pe perioada excursiei, am mai intrat de cateva ori pe site, insa nu am avut timp sa vorbesc cu nimeni. In plus, mama adusese de acasa si "oroarea", supranumita si "culegerea de matematica" si imi spusese sa mai lucrez din ea, pentru ca, asa cum se stia, urma un an de foc, un an de examen.

Zilele au trecut repede ca gandul. Ne-am intors din cantonamentul de la munte (caci asta era de fapt, chiar daca eu il vedeam ca pe o vacanta) si a urmat sa ne pregatim de excursia in strainatate. Incetul cu incetul, vara prindea tot mai multa culoare in ochii mei. Cu cateva zile inainte de plecare, am vrut sa intru putin pe site, pentru ca mi se parea ca pierdusem complet legatura. Si-asa, accidental, am intalnit-o pe Keiko, care avea sa-mi devina una dintre cele mai apropiate prietene. Pasiunea noastra comuna era, evident, animeul Naruto. Prietenia noastra a pornit de la un comentariu... si o promisiune. O promisiune pe care aveam s-o indeplinesc, intr-un fel, cand ma intorceam din excursie.

In ziua cea mare, m-am trezit, asadar, pe la orele 4 jumatate dimineata, la ora 8 urmand sa plece avionul. Aiurita ca de obicei, am iesit voioasa din casa, insa fara bagaj. N-am observat pana n-am ajuns la jumatatea aleii. A fost nevoie ca mama sa se intoarca in casa dupa valiza, in timp ce eu am asteptat-o pasnica in capatul treptelor. Asa a inceput una dintre cele mai frumoase experiente din viata mea.

Dupa o asteptare de doua ore pentru check-in, am ajuns in fata avionului care avea sa ne duca pana la destinatie, in Danemarca. Totul era atat de fascinant! Emotia primului zbor mi se imprastia, odata cu adrenalina, prin vene. Au fost cateva probleme la decolare, insa cat ai clipi din ochi, am ajuns sa plutim printre norii albi, pufosi. Atat am asteptat! Mi-am scos din bagajul de mana aparatul foto si am inceput sa fotografiez fiecare nor cu forme mai ciudate care imi iesea in cale. Pana la aterizare, s-au adunat aproape cincizeci de fotografii, dar nu erau probleme... Aveam suficienta memorie de umplut!