Lumi Diferite

Capitolul 5 - Un An Pentru a Desparti

[Se spune ca este bine atunci cand ai parte de noi inceputuri in viata. Ai sansa sa iti largesti perspectiva, ai sansa sa te dezvolti, din interior spre exterior. Insa atunci cand drumul pe care te-ai decis sa il incepi este gresit si realizezi ca nu te mai poti intoarce de unde ai plecat... ce e de facut? Te supui? Sfidezi? Te retragi? Ataci? Accepti? Renegi?... Mie care dintre acestea mi s-ar potrivi?...]

Imi amintesc cum in primele zile ale clasei a noua am avut parte de un asa-numit test de personalitate, sau, mai bine zis, un test care avea rolul de a determina temperamentul unui individ. Mi-a rezultat culoarea verde, temperamentul flegmatic. Iar intrebarea mea este, inevitabil, "De cand?". De cand cazusem in sfera introvertirii?

Cu toate acestea, primul an de liceu nu a avut un inceput atat de rau. Aveam profesori foarte buni, profesori exigenti, profesori mai putin exigenti. O iubeam nespus pe doamna profesoara de limba romana si mi se parea ca seamana perfect cu cea din generala. Chiar daca am primit si o nota proasta de la dumneaei, chiar daca am fost frustrata in aceasta privinta, am iubit-o. Am respectat-o. A fost printre cei mai buni profesori pe care i-am avut vreodata.

Despre noii colegi nu stiu ce as putea spune. Am incercat sa vorbesc cu ei, sa ma apropii de unii dintre ei, dar cei mai multi nu mi-au dat atentie. Asa ca, inconstient, am ajuns sa ma izolez de colectiv. O singura fiinta m-a atras prin eleganta sa aparte si printr-o aura apropiata intr-un fel de a mea. Ea avea sa-mi fie colega de banca pentru urmatorii trei ani. Numele ei era Amaya. Imparteam multe cu ea. Obiecte, opinii, evenimente...totul.

La inceputul lui 2012 a aparut in viata mea Mai, o fata care, la fel ca si mine, era pasionata de comedie. Doar citindu-i operele, simteam cum imi revine inspiratia pentru povesti, pe care o pierdusem in ultima vreme. Am incercat sa mai scriu niste comedii, insa nu imi mai iesea mare lucru, asa ca am renuntat la a mai scrie prin luna martie. Nu intelegeti gresit, iubeam sa scriu. Dar nu ma mai puteam gandi la comedie, dintr-un motiv sau altul. M-am reprofilat, am inceput sa scriu povesti mai serioase, si ce alta metoda de a-ti face debutul in aceasta categorie "mai serioasa" decat prin povestea celui de-al doilea caracter principal al tau? Am inceput, deci, sa-i scriu povestea lui Yukari. Mai bine zis, am continuat-o, pentru ca si pe aceasta, fara sa imi dau seama, o abandonasem. Era dramatica, era intunecata, dar era o schimbare in bine, am gandit. Incetul cu incetul, aveam sa adaug la ea si un sambure de iubire. Voiam sa imi dovedesc mie insami ca sunt in stare si de altceva in afara de comedie.

Tot la inceputul anului, prin ianuarie, am creat-o pe Hikari, la rugamintea lui Yukano, care imi ceruse sa adaug la lista mea infinita de pagini una noua, pentru amandoua. De asemenea, am schimbat-o complet pe Yukari, pentru a patra oara si am luat in considerare sugestia lui Sachi de a trece de la parul mov stins la o nuanta mai prietenoasa de roz.

In februarie, a aparut pe lume Minori. Ea avea sa fie partea mea mai "tupeista". Tot atunci mi-am creat un al doilea cont pe site-ul pe care se mutase Shigemi in noiembrie, din motive pe care nu le puteam intelege. Desi relatia dintre noi era rece si distanta, asta nu a oprit-o sa imi aprecieze fiecare poza, oricat de stramba ar fi fost. De dragul ei, am creat si un caracter cu numele de "Shiori", care sa ilustreze legatura dintre noi, chiar daca nu mai vorbeam.

Intre timp, mai intalnisem o fata, pe nume Elysum. Imi placea foarte mult felul ei de a fi si am spus ca as vrea sa fim prietene. Asa am inceput sa vorbim. Insa relatia noastra avea sa aiba o multime de valuri.

Shizuka plecase si ea. Nu mai stiam nimic una de cealalta, nu mai reuseam sa ii trimit atat de multe mesaje si ori de cate ori incercam sa ii vorbesc, se deconecta.

Cu Kimiko vorbeam in fiecare sfarsit de saptamana la telefon, chiar si atunci cand ma simteam rau. Cu Sachi si Ayame discutam despre noua mea iubire din Naruto, Kabuto Yakushi, pentru care il lasasem pe Gaara pentru o perioada. Lunile au trecut astfel si am ajuns in aprilie. Mai exact, in saptamana "Scoala Altfel", o experienta noua pentru mine si multi altii. Chiar inainte sa plec la scoala, am avut neplacuta surpriza sa observ ca mi s-a stricat calculatorul. L-am lasat asadar in mainile capabile ale lui tata si a fost reparat pana sa ajung inapoi acasa. Bineinteles, tata a trebuit sa il demonteze complet pentru asta.