Lumi Diferite

Capitolul 12 - Teluric

[Consider ca o schimbare este intotdeauna binevenita, mai ales daca lucrurile evolueaza in bine. Schimbarea produsa de evenimentul neprevazut din finalul anului mi-a transformat complet modul de gandire; nu regret. In sfarsit mi-am putut confirma mie insami ca sentimentele pe care le am sunt reale, profunde, nicidecum sintetice.]

Oare e noapte sau zi? Visez? Sunt destul de sigura ca nu e un vis. Nu poate fi un vis; e mult prea realist. Ma aflu intr-o incapere complet goala, intunericul picteaza totul. Nu e nici urma de stele sau orice alta sursa de lumina. Incepe sa simt frica; ce voi descoperi in acest intuneric? Incerc sa strig, dar nu ma aude nimeni. Doar un ecou surd brazdeaza incaperea, venit din mijlocul nimicului. In strafundul mintii mele, constient sau inconstient, s-au format imagini. Eram eu. Eu cea din prezent. Langa mine se afla o alta entitate, anume eu cea din trecut. Mai exact, din trecutul apropiat. Parul lung, fata ovala, neutra, privirea goala, aproape melancolica, ochelarii lunecandu-mi de pe nas. Purtam aceleasi haine, dar aveam, mai mult decat sigur, personalitati complet diferite. La urma urmei, simtisem pe propria-mi piele diferentele dintre noi. Un alt conflict era pe cale sa inceapa...? Dupa toate cele intamplate? I-am spus ca nu mai vreau sa aud nimic de la ea!

-Hei... incepu ea sa vorbeasca.

-Ce mai cauti aici? Nu ti-am spus ca nu mai vreau nimic de la tine? Nu ti-am spus sa dispari? am repezit-o. Dar de aceasta data, simteam ceva diferit venind dinspre ea. Era nehotarata. Ii era rusine sa ma priveasca. Ochii ei nu mai erau precum cutitele, era pasiva. Era rece.

-Nu am venit aici sa te critic din nou. Am venit... sa-mi cer scuze. Te-am urmarit mereu de la ultima noastra confruntare. Ti-am studiat atent sentimentele, am vazut ca nu se bazeaza pe ceva miselesc. Sunt profunde, sunt calde. Sunt minunate! Desi nu il cunosti in realitate, te comporti de parca l-ai sti de-o viata, il respecti si i-ai putea jura iubirea eterna chiar si acum, daca ar aparea in fata ta. M-am inselat in privinta ta. Am crezut ca esti doar o aiurita. Am crezut ca nu iti pasa, cand de fapt... eu eram cea careia nu ii pasa. Eu eram cea care evita. Care fugea. Care abandona. Imi pare rau! Te-am... jignit, ca si pe multi altii.

Tonul umil din vocea ei ma sufoca. Era de parca se pregatea sa se sfarseasca. Imi parea rau pentru ea, mai ales ca acum eram eu cea care nu voia sa asculte.

-Ooh, ma surprinzi! Am crezut ca ma urasti... Sa fiu sincera, m-am simtit foarte prost, stiind ca sunt urata de catre propria persoana... E putin ciudat.

-Stiu. Te rog, iarta-ma... Pe atunci, consideram ca toata pledoaria ta despre iubire si dragoste la prima vedere e doar vorbarie goala. Te credeam o naiva si o mincinoasa, nu ma asteptam sa intelegi cu adevarat un sentiment de asa o complexitate.

-Daca vrei adevar, poftim adevar. Nu il inteleg. Nu stiu ce se petrece cu mine! Dar... numai pe el, in lumea asta intreaga... nu l-as putea abandona niciodata. Tu credeai ca totul este fals pentru ca nu ma ascultai! Esti orgoliul meu. Esti maturitatea, si totodata, slabiciunea mea. Tu ai defectul meu cel mai de pret. Am inteles asta acum, cand te-am privit, pret de cateva secunde. Tu trebuie sa fii inteleasa si sa te intelegi. Tu nu intelegi pe altii. Tu cauti adevaruri numai despre tine, trebuie sa te cunosti numai pe tine, te izolezi de lume. Ceilalti nu conteaza. Aici apar eu. Ar trebui sa...fim acolo una pentru cealalta. Iar noi... uite ce facem. E absurd.

-Stiu... si-mi pare rau. Toate de pana acum s-au intamplat numai din vina mea. Vreau, daca esti de acord, sa ne impacam. Vreau sa-mi ceri ajutorul ori de cate ori ai nevoie. Vreau sa ai incredere in mine, vreau sa-ti fiu alaturi, sa te scutesc de griji. Stiu, tu esti o artista, una innascuta, cu capul in nori, o visatoare. Lasa loc si de rigiditate in viata ta. Vreau sa te ajut sa excelezi si in domeniile mai sobre!

O priveam mirata si nu imi venea sa cred ca era aceeasi persoana care ma acuza plina de convingere de tradare cu cateva zile in urma. Am stat pe ganduri cateva minute bune, privind-o atent, studiindu-i gesturile, mimica fetei. Sa am incredere in spusele ei? Dar daca e o capcana? Daca ma va demoraliza la fiecare greseala? Dupa ce am cugetat atent, in tacere, am ales sa-i dau o sansa, sperand sa nu ma insel amarnic in privinta ei.