Lumi Diferite

Capitolul 8 - O vara surprinzatoare

Ultima saptamana de practica era pe sfarsite. Am venit singura si mi-am terminat tura; colegele mele au ramas acasa. Am avut parte de liniste la receptia hotelului, departe insa de ochii publicului. Cu cateva zile inainte, Hatsu s-a certat din nou cu mine, cu privire la nota pe care o meritam, pentru ca, in acceptul ei, eu nu muncisem "nici de nota 5". Din pricina acestui fapt, toata grupa avea sa primeasca nota 9 la practica... Un miracol a facut ca eu sa uit insa de adeverinta continand nota de o singura cifra acasa si sa ma stresez groaznic pentru ca ceilalti imi spusesera ca doamna Cristina nu are sa-mi incheie situatia la practica fara hartie. Desigur, totul a fost o minciuna. In final, toata lumea a primit nota maxima. Eliberata si de povara caietului de practica, se poate considera ca vara mea incepuse in adevaratul sens al cuvantului.

Am terminat in sfarsit Beyblade si ma puteam concentra pe Fairy Tail. Cu Shigemi ajunsesem pe undeva pe la sfertul animeului dupa ce am reusit performanta inegalabila de a vedea 22 de episoade in aceeasi zi... Pe la inceputul lui iulie am avut parte si de o surpriza placuta din partea lui Elysum, care a vrut sa ne impacam, chiar dupa ce am avut un vis despre asta si imi pierdusem toate sperantele. Ma simteam ca in al noualea cer! Toate mergeau struna. Mi-am facut rost chiar si de o noua tunsoare; nu am fost sigura daca imi va placea la inceput, dar s-a dovedit a fi schimbarea de care aveam cea mai mare nevoie in acel moment. Asa se face ca acum parul meu lung si ondulat nu mai flutura in bataia vantului. Fusese taiat, intr-un mod crud, as putea spune.

Gandul imi zbura pe alte meleaguri, prin alte timpuri in ziua lui Cuptor care avea sa schimbe totul. Intrasem complet in ritmul de vacanta iar evenimentele de la practica parca nici nu avusesera loc. Ma trezeam devreme cu usurinta, apoi imi asteptam pentru cateva ore bune partenera de seriale, pe Shigemi, sa intre pe messengerul obosit, ca sa putem dezbate impreuna actiunea din Fairy Tail. Ea mi-a pomenit astfel de Natsu. Se atasase oarecum de el, probabil, a vrut sa ma infesteze si pe mine. Asa ca a aruncat o opinie simpla, inofensiva la prima vedere, care insa avea sa ma puna pe ganduri... "Ai observat ce voce frumoasa are Natsu?" m-a intrebat ea. Am raspuns afirmativ, chiar daca a fost cam cu jumatate de gura. Din acea secunda, totusi, aveam sa-i acord tot mai multa atentie acelei voci, independent de vointa mea.

Seara, tarziu, revenind la cursul meu, am ocolit unul dintre cele mai complicate arcuri din Fairy Tail, Edolas, stiind ca odata cu terminarea lui, in episodul 96, avea sa apara temutul vrajitor Zeref pe care il vazusem de multe ori pe paginile celor de pe site. Nu intelegeam ce era atat de interesant la el, si in unele ipostaze mi se parea chiar infricosator. Am trecut de primele cateva secunde din episod si am auzit din nou vocea familiara a lui Akira, cel cu care incepusem sa-mi doresc sa seman, omul care reprezenta unul dintre cele mai bune modele in viata mea pe atunci. M-am atasat imediat de el, de acel Zeref, de "Intunericul Absolut" si din nou imi plutea prin minte imaginea lui Elysum. Cu siguranta se va infuria daca ii spun despre asta, am gandit. In acea seara mi-am pus o dorinta: sa nu mai las niciodata ceva ireal sa intervina in relatiile mele cu ceilalti. Sa tin totul pentru mine, un secret; cei demni sa afle acel secret... erau putini. Foarte putini.

Tot datorita lui Shigemi am facut si alte descoperiri: "Kuroko no Basket". La inceput am crezut ca nu are sa-mi placa. Cu fiecare episod, insa, mi-a fost dovedit contrariul. Iubeam totul legat de acel anime. Caracterele, povestea, totul mi se parea perfect. "Ai grija la Kise", mi-a spus Shigemi in gluma. "E frumos, e talentat, e genial", a continuat. "Ai sa ajungi sa tii cu el in meciuri!". Inca odata, imi atragea atentia asupra unui lucru. Si inca odata, am ajuns sa ador inconstient acel lucru. Un caracter inca absent mi-a atras insa atentia. Prin nume? Prin tinuta? Aspect? Nu stiam. Nu eram sigura. L-am cautat, deci, pe Akashi Seijurou, in realitate Hiroshi. Hiroshi era un actor cu o lista de roluri mai lunga decat a lui Akira, am gandit. Am privit atent fiecare rol in parte si am descoperit cateva familiare. Asa am aflat ca si el, alaturi de Akira si de Junko - inspiratiile vietii mele - a fost langa mine inca din primele zile cand am descoperit cu adevarat animeurile. Am continuat sa ma uit prin nesfarsita lista si, evident, am scapat un tipat subtire. Cauza era necunoscuta. Poate era fericire? Poate altceva? Descoperisem o comoara! Nu m-am putut abtine si am terminat imediat primul sezon din Kuroko no Basket, rugandu-ma sa apara Akashi, insa fara prea mare succes.