Lumi Diferite

Capitolul 7 - O noua experienta

[Aah... m-am departat din nou de lume. Sunt din nou singura? Nu... nu e singuratate. Ma am inca pe mine insami. Eu imi voi ramane mereu aproape. La joaca, la scoala, in vise... Voi fi mereu acolo pentru propria mea persoana.]

M-am trezit insetata de nou. De necunoscut. Cu o seara inainte, statusem pana tarziu ca sa dezlusesc tainele ocultului. Asa aflasem mai multe despre mine si despre cei din jurul meu. Despre asemanarile si deosebirile dintre mine si cei din familie. Eram fascinata; era o experienta complet noua, nu se asemana cu niciuna avuta pana atunci. Zodiile. Numerele, culorile. Toate erau acum in fata ochilor mei, expuse ca intr-o carte ce asteapta sa fie citita, formand un amalgam de cunostinte. Am ajuns sa stiu lucruri noi. Despre sobolan, despre bivol, despre sarpe. Despre ascendente. Despre unicul dragon din familie, matusa mea. Am inceput sa fac calcule, sa deslusesc destine, sa cercetez probabilitati. Sa ma schimb si mai mult.

Pasiunea mea ciudata avea sa devina la scurt timp o obsesie. Am inceput sa ii intreb pe toti cei apropiati despre datele lor de nastere, pentru a ma adanci in cercetare. M-am gandit, evident, si la persoanele care mi-au castigat respectul de-a lungul anilor de liceu. Aici putem vorbi, desigur, despre doamna profesoara de limba romana si despre doamna profesoara de turism, pe numele sau Cristina, care ma trasese partial in necunoscut prin testul pentru temperamente de la inceputul clasei a noua. Acestea erau in numar de patru: Colericul, Sangvinicul, Melancolicul si Flegmaticul. Eu, spre surprinderea mea, il reprezentam pe cel din urma, cat si culoarea acestuia, verde. Dumneaei sustinea, cu o convingere ferma, ca apartine celui de-al doilea temperament, sangvinicului, cat si culorii acestuia, galben. Am inceput sa ii cercetez profilul astrologic si numerologic, incepand de la numarul numelui. Acesta era 8, numarul "Managerului". Destul de corect, si deloc surprinzator, daca stau sa ma gandesc la personalitatea dumneaei. Am continuat cu mama, cu tata, cu bunica si toti ceilalti membri ai familiei... si cum sa uit eu de Akira? Desi nu il cunosteam personal, eram extrem de atasata de el dintr-un motiv anume, ceea ce m-a condus la o cercetare mai amanuntita in cazul sau. Numarul numelui 9, numarul destinului 9, numarul zilei de nastere 2. Zodia europeana a scorpionului cat si a oii de foc in chinezesc. Aveam destule informatii, cu toate ca mi se pareau a fi mult prea putine, pentru a-mi face o idee despre cum este el. M-am atasat si mai mult de persoana lui. Pe masura ce citeam, ma aruncam tot mai adanc in valurile imaginatiei, tot mai mult ma interesa despre viata si realizarile lui. Urmatorul a fost Mamoru, cel pe care l-am intalnit, daca pot spune astfel, cu cateva luni inainte. Numerele lui nu ma fascinau la fel de mult, imi parea comun si il simteam aproape de mine in mult mai multe privinte. Ii acordam atentie, dar nici pe departe la fel de multa cat i-as fi acordat lui Akira. Ma atrageau necunoscutul, imposibilul, lucrurile si oamenii de neatins. Realitatea devenise plictisitoare iar oamenii din jurul meu nu ma mai incantau. Ma retrasesem in propria persoana, odata cu noile cunostinte dobandite. Acest lucru se putea observa si din faptul ca, la un moment dat, ma regaseam mult mai mult in cele scrise despre numarul zilei de nastere 2, desi eu il aveam pe cel imediat urmator. Cazusem. Devenisem detasata. Toate lucrurile importante se petreceau cu viteza sunetului in mintea mea. Ignoram pe cei din jurul meu si parca... devenisem o cu totul alta persoana. Rece, distanta, precum gheata. Mi-am pastrat relatiile cu din ce in ce mai putina lume, si bineinteles cu Shigemi, cu care ajunsesem sa vorbesc zilnic.

Astfel, au trecut doua luni din viata mea, timp in care am ajuns sa am tot mai multe vise, care mai de care mai ciudate si sa cunosc adevarata fata a iubitei mele matusi-dragon. In nenumarate randuri pana atunci ii spusesem mamei ca poate se inseala in privinta ei, ca spusele sale despre ea nu puteau fi in totalitate adevarate. Am pus la indoiala adevarul despre acea femeie, in fascinatia mea oarba pentru dragon. Si totusi, ea avea sa ma injunghie pe la spate, in cel mai crud mod. "Asteptam pana cand Tsukiko implineste 18 ani si ne luam banii!" "Ma minte de ma stinge!" "Ce-i Tsukiko? Tu nu stii nimic, deci nu te mai baga! Spune tare, sa auzim si noi minciunile!" sunt doar cateva dintre vorbele reci si jignirile pe care le-am inghitit, de la unchiul si de la matusa mea, amandoi insetati de banii pe care tata si bunica i-au lasat in urma dupa moarte. Ganduri pe care nu le-as fi crezut niciodata. Senzatia neplacuta a tradarii. Raceala din ochii lor. Ma doare. Ma scarbeste! In ziua decisiva cand ambele parti ar fi trebuit, in mod cinstit sa primeasca banii cuveniti, m-au ignorat. Au trecut pe langa mine ca si cum nu as fi fost acolo. Asta nu mai e familie. E un cosmar! gandeam. Nu mama este cea care inventeaza aici, matusa draga, ci tu. Faptul ca tu nu crezi ca EU am fost cea care a spus ca vrea acei bani imi dovedeste ca nu ai crezut niciodata in mine si ca tot ce a fost pana atunci a fost doar o minciuna sfruntata. Ma ustura falsitatea din ochii tai. Nu voi mai permite nimanui sa-si bata joc de familia mea! Nu cand eu stiu cel mai bine ce-am vazut, ce-am auzit si ce-am simtit. In final, cu sufletul plin de ura si ochii inlacrimati, mi-am cerut iertare de la mama. "Poate daca eu nu voiam banii aceia blestemati, nu se ajungea aici!" continuam sa ma invinuiesc.

Intre timp, se apropia cu pasi repezi finalul anului scolar. Parfumul verii se simtea in aer, aducand cu sine memoriile din alti ani. Cat de mult a trecut de atunci, cat m-am schimbat! Nu imi venea a-mi crede ochilor atunci cand ma priveam in oglinda. Crescusem. Ajunsesem atat de departe!

La scoala incepusera deja discutiile despre stagiul de practica, stresul anual pentru mine. Cum contractul de anul trecut fusese reziliat din pricina celor intamplate, acum totul devenise mult mai greu. Ni se spusese de la inceputul anului ca doamna profesoara Cristina va selecta pe cei mai merituosi dintre noi pentru a efectua stagiul de practica la un hotel de prestigiu, Ramada. Restul vor fi obligati sa-si gaseasca singuri un loc de practica. Imi aminteam cu scarba de experientele anului trecut si ma infuriam, chiar daca nu lasam sa se vada. Intre timp, doamna Cristina, privind pe fiecare elev in parte, ii mentiona pe cei demni sa efectueze practica la Ramada pentru doua saptamani. Asteptam acolo, tacuta, in prima banca de la fereastra, sa-mi fie pomenit numele, arzand si stresandu-ma continuu cu privire la distanta pe care o voi avea de parcurs de acasa pana la hotel in fiecare dimineata. Insa, contrar asteptarilor mele, sau poate ca nu, eu nu m-am aflat pe lista celor selectionati. Ajungand la mine, profesoara m-a privit si a oftat adanc:

-Of, of, Tsukiko, ce ma fac eu cu tine? Nu te vad in stare sa cari 7 farfurii pe-o mana, crezi ca ai putea face fata programului riguros de la Ramada? m-a intrebat. Am privit-o lung. Eu cred ca nu. A continuat ea, in timp ce eu simteam deja cum mi se urca sangele la cap. Fierbeam in sinea mea, dar am ales sa pastrez linistea, eventual murmurand cateva vorbe de neinteles printre dinti cand atentia profesoarei s-a indreptat catre un alt coleg. Nu aveam habar de cand incepusem sa reactionez asa, dar in ochii mei, femeia intruchipa un leu maiestuos, pe cand eu... ma simteam ca un pisoi abia nascut. Intr-un timp, nu o mai puteam privi in ochi deloc.

Doua colege au gasit rapid alternative pentru practica si, printr-o minune, erau dispuse sa mai ia pe cativa din clasa cu ele. Doamna profesoara mi-a cerut sa aleg intre cele doua alternative, mentionand si de aceasta data ca nu are suficienta incredere in mine cat sa ma recomande la hotel alaturi de colegii mei "mai merituosi". Am ales, asadar, sa-mi petrec inca un stagiu de practica alaturi de Hatsu, fata care ma batjocorise cu un an inainte. De ce? Nici eu nu stiu. Poate din cauza distantei, poate ca asa a fost sa fie. In orice caz, am preferat calea "mai simpla", cu consecintele pe masura, pentru ca relatia dintre noi nu s-a putut remedia in numai un an.

Pe la finalul lunii mai am inceput, dupa esecul din 2012, din nou Fairy Tail, de aceasta data urmand sa ma tin cu dintii de el. Pentru un singur personaj, am simtit nevoia sa-l continui. Numele sau era Jellal. Realitatea sa era inca in ceata pentru mine, din moment ce imi doream ca atasamentul meu fata de Akira sa nu se slabeasca. Nu imi permiteam sa imi divid atentia. Nu voiam ca o persoana atat de importanta...sa ajunga printre pasiunile nesemnificative, usor de abandonat. Imi detestam tendintele de a deveni usuratica; am ales, astfel, sa le reduc la tacere.

Urmatoarele zile au trecut precum fulgerul. Atat de rapid si de stresant. Imi amintesc cum a trebuit, chiar de ziua mea, sa alerg dupa chestiunile aparent neimportante pentru practica, cu Hatsu tipand la mine ca la o sclava. Dar am trecut peste momentul neplacut; tot atunci am avut parte de cel mai gustos tort din ultimii ani, cat si de atentie din partea tuturor celor apropiati. Mi-am ornat prima saptamana de practica cu amintiri nepretuite. Cine ar putea uita fiecare zi in care ma intorceam de la practica si vorbeam cu Shigemi la telefon despre ce-a facut si ce a dres Hatsu, despre cat de distractiv a fost sa fac paturi sau sa aranjez mesele... Nu era atat de rau pana la urma! Aveam un program bine stabilit, aveam cui sa-i impartasesc cele intamplate, aveam un serial bun la care sa ma uit, un reportofon numai bun sa imi inregistreze crizele... ce putea fi mai bine?

In cea de-a doua saptamana insa... au inceput sa curga evenimentele neplacute. Nu era de ajuns ca trebuia sa completam un caiet de 100 de pagini plin cu exercitii pe perioada practicii, am avut parte si de plangeri. Nu de la clienti sau de la personalul hotelului; Hatsu era de parere ca nu fac nimic bine. Am prins-o in nenumarate randuri barfindu-ma cu ceilalti colegi, spunand ca toata lumea se plange de performantele mele slabe la practica. Am intrebat, asadar, pe cativa din hotel si a reiesit exact contrariul: cea de care personalul se plangea era insasi Hatsu, insa ea tinea mortis, ca si anul trecut, sa ma puna intr-o lumina proasta. Incercam sa o ignor, in timp ce interiorul meu ardea si blestema. De ce a trebuit sa merg cu ea?! O urasc, ma face s-o urasc.

Ajungand acasa, reuseam sa ma calmez cu cateva episoade bune din noul meu anime preferat, Fairy Tail. Terminasem si Beyblade de curand si, chiar daca primul imparat dragon murise, a existat loc pentru un al doilea in inima mea. Vorbeam mereu cu Shigemi despre cele intamplate; asa am aflat ca si ea incepuse sa se uite la Fairy Tail si i-am propus sa ne uitam impreuna. Se apropia astfel una dintre cele mai mari schimbari din viata mea.

***