Lumi Diferite

Capitolul 9 - Momente critice

[Am lasat atatia oameni in urma, fara macar sa observ. Sau poate, doar poate, am observat si nu am facut nimic sa remediez situatia. De ce continui sa fac aceeasi greseala? Ce inseamna ei pentru mine? Chiar nu ii pretuiesc? Una dupa alta, se succed in mintea mea imagini din trecutul mort. Sunt o nemernica... continuam sa ma acuz. Nu eram in stare sa ii pastrez aproape nici macar pe cei care contau cu adevarat. Inconstient, ii departam de mine, iar mai apoi plangeam. Ce este asta? Nici macar nu merit atatia oameni minunati in jurul meu...]

"M-ai uitat! Multumesc mult!". Reciteam acelasi mesaj de nenumarate ori, tremurand si plangand. De ce? De ce de fiecare data cand sunt fericita trebuie sa intervina asa ceva? De ce pierdeam in fiecare vara pe cineva? Intai Tsubaki... apoi Reina, si acum KIMIKO? Si tocmai ea... Chiar trebuie mereu sa-mi calc promisiunile? I-am spus ca nu voi renunta niciodata la ea, ca vom ramane mereu prietene. Am trecut impreuna peste multe si am incercat sa pastram legatura, chiar si daca ea a plecat in Italia. In acel moment... stateam intepenita si incercam sa ascund de ochii lumii lacrimile care mi se prelingeau necontenit pe obraji. Imi aminteam fiecare moment petrecut cu ea. Fiecare magie, fiecare mica surpriza. Si atunci de ce?... Cand am pierdut contactul? CAND s-a intamplat? DE CE s-a intamplat? Ce am facut in tot acest timp?... continuam sa ma intreb, disperand. Mai avusesem mici conflicte in trecut, insa simteam ca de aceasta data o pierdusem definitiv si ma durea. Cati oameni voi mai alunga din viata mea?

Tot drumul de la gara pana acasa l-am parcurs cu picioarele tremurand si cu ochii in lacrimi. Vederea imi era in ceata. Mergeam in nestire, doar ca sa nu ma prabusesc la pamant, parca indreptandu-ma spre nicaieri. Yumi si ceilalti au incercat sa ma scoata din starea pe care nici macar eu nu o puteam descrie, fara succes insa. Eram hotarata sa lamuresc lucrurile cu Kimiko; nu puteam lasa sa se incheie lucrurile aici. Regretam mesajul irational, impanzit de furie, pe care i-l trimisesem cu cateva minute in urma.

"Cum te-am uitat ma?! CAND?! AI MAI FOST PE UNDEVA? TU ai mai dat vreun semn de viata?? UNDE ai fost? Am incercat de atatea ori sa dau de tine pe nenorocitul ala de messenger, am fost pe el aproape zilnic! Niciodata nu te-am vazut activa!! Multumesc mult! Multumesc pentru mesajul de bun venit acasa! M-AM INTORS ACASA, DIN VACANTA, FIR-AR EA A DRACULUI!" am scris, alaturi de alte lucruri pe care nu mi le mai pot aminti.

Am stat seara tarziu, pana am zarit-o pe messenger, printr-un miracol. I-am trimis un mesaj, de data asta mai calm, dar cu mult mai trist.

"NU m-ai uitat? :))" a fost prima ei intrebare

-EVIDENT CA NU! i-am raspuns convinsa. Am fost ocupata, am continuat. Cu scoala, cu practica, cu evenimentele neprevazute... Iar ACUM tocmai m-am intors din vacanta. Ma gandeam la tine, stii? M-am gandit la tine zile in sir, si la cum asteptam cu nerabdare sa ajung acasa ca sa putem vorbi! NU te-as putea uita niciodata, indiferent de timpul pe care il petrecem fara sa vorbim! am scris, simtind cum ma inghitea din nou furia. La urma urmei, cum puteam ramane calma stiind ce se intamplase? Ma detestam, si in acelasi timp, ma simteam oarecum nedreptatita. Cum as fi putut uita pe cineva cu care am impartit atat de multe momente?...

Ea si-a cerut apoi scuze pentru ca intelesese gresit, urmand sa vorbim pana la ora 2 noaptea, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. I-am povestit ce facusem toata vara, despre schimbari, despre practica, despre scoala... inevitabil, despre anime, totul. Am pus-o la curent cu fiecare detaliu pe care il pierduse. Am incheiat seara cu o inregistrare dedicata ei. Eram atat de usurata ca tensiunea disparuse!

In cateva zile, a aparut pe site Yumi si a creat un grup doar pentru mine si ea, in care sa ne continuam conversatiile fara pic de logica de tipul "sa moara Zeref si Natsu si Sting si Rogue si Acnologia si Igneel si Jeleu Fernandes, alias DOMNU' Fernandes". Nu a durat mult insa, si au aflat si altii despre el, inclusiv Shigemi, Elysum, Shizuka...si Vitali. Eu am dat de veste catorva oameni care stiau sa guste gluma, cum ar fi Sachi si Ayame, care au preferat totusi sa ramana oarecum neutre in grup. I-am spus, bineinteles, si lui Kimiko, intr-un film special pentru ea. Imi placea atat de mult noua mea tunsoare, incat am tinut mortis sa o arat si altor persoane!