Carpe Diem

Capitolul 12-Salvator

Stateam intinsa pe pat, creandu-mi in minte un plan de evdare care ar putea sa functioneze. Pana acum nu aveam nimic...

Aud niste batai puternice in usa. Ma ridic ca electorcutata in picioare si ma apropii de usa.

-Departeaza-te! Se aude o voce masculina. Fara nici un motiv ma dau cativa pasi inapoi.

Aud cheia invartindu-se in broasca si usa se deschise incet, scotand un scartait enervant.

Pentru o secunda credeam ca Michael a venit din nou aa ma verifice, insa am avut o urma de indoiala, deoarece nu era vocea lui.

Se pare ca indoiala mea era reala. Nu era idiotul de Michael. Era un baiat, cred ca de varsta lui Luke, cu par brunet si usor bronzat.

-Grabeste-te. Imi zice, facandu-mi un semn cu mana catre usa larg deschisa.

Eu nu ma misc. Stateam si il priveam, analizandu-i fiecare centimetru din corpul bine lucrat. El imi intorcea o privire confuza, de parca nu intelegea de ce faceam asta.

-Cine esti? Zic eu aproape soptit.

-HAIDE! CA VINE MICHAEL DUPA TINE!! VREI SA EVADEZI SAU NU? Tipa, facand semne exasperate prin aer.

Nu mai zic nimic ca ies pe usa. Salvatorul meu ma urma, incuind usa in urma. Nu recunosteam zona aceasta din campus si nu cred ca am mai fost vreodata aici.

Am alergat pe nisre holuri mai incalcite decat un labirint. Strainul statea in fata mea, aratandu-mi pe unde sa o iau.

Ne oprim la un rand lung si umed de trepte. Inchise usa in urma lui si aprinse o lumina slaba. Semana cu o magazie.

Ma asez pe prima treapta gafaind puternic. Nu alergasem foarte tare si nici foarte mult, insa adrenalina care imi pulsa in vene ma facu sa tremur de la efort.

Strainul se aseza langa mine, prind spre sirul lung de trepte, care nu parea sa se mai termine.

-Esti bine? Ma intreba, punandu-si o tigara intre buzele pline.

-Da. Zic, incercand sa imi potolesc gafaitul isteric.

Nu a mai adaugat nimic. M-am sprijinit cu spatele de un perete care mirosea a igrasie, punandu-mi mainile la piept.

-Cine esti? Il intreb, dandu-mi parul pe spate si prinzandu-l intr-o coada de cal, lasand la vedere urmele mov lasate de Luke.

-Sunt Cameron. Imi zice, aruncandu-si tigara in jos pe scari.

-De ce ai venit dupa mine?

-Vrei sa te duc inapoi? Ma intreba, ridicand o spranceana, ochii lui caprui patrunzandu-mi in suflet.

-Nu. Vreau doar sa stiu daca stii unde e Luke.

Cameron facu o grinasa scarbita la auzul numelui iubitului meu. Isi calma reactia involuntara si ma privi cu o intelegere exagerata.

-Da. Insa avem nevoie de mult noroc ca sa mergem dupa el.

-Dar unde suntem?

-Suntem in padure. Intr-o cladire care apartine de Michael.

-Vreau sa stiu unde e Luke! Zic eu hotarata, ridicandu-ma in picioare.

-Nu putem risca sa mergem dupa el.

-Eu pot. Ii zic hotarata, incercand sa adopt o pozitie intimidanta.

Normal ca aratam ca un copil care incerca sa para ca un adult. Imi dau ochii peste cap.

-Tu chiar vrei sa intri in probleme? Ma intreba foarte serios, bagandu-si mainile in buzunar si privindu-ma in ochi.

-Vreau sa fac orice ca sa il vad din nou pe Luke. Ii zic, inclestandu-mi pumnii mici.

-Si am sa fac asta cu sau fara ajutorul tau. Zic, vazand ca nu parea prea convins de cea ce spuneam.

Cred ca cedase, pentru ca se aseza jos, aprinzandu-si tigara. Am ramas asa impietrita, asteptand sa imi zica care era planul sau macar unde era Luke.

-Luke asta al tau, incepe fara prea multa tragere de inima, a fost dupa la Hall.

-Ce este Hall?

-Este un fel de scoala de corectie pentru cei care fac delicte in cadrul scolii de corectie. Michael l-a dus acolo ilegal, deoarece nu are probe impotriva lui.

Eu zambesc la gandul asta. Nu cred ca vreodata am fost mai usurata. Asta insemna ca il puteam scoate fara sa intram in alte probleme.

-Nu poti sa il scoti. E o inchisoare de maxima siguranta.

Imi taie Cam aripile. Eu care credeam ca aveam o sansa. Ma pleznesc imaginar, atunci cand ganduri negative imi impanzesc capul. Trebuia sa fac orice ca sa il scot pe Luke de acolo.

-Insa eu pot. Am putut sa rezist atat in acest infern, pot sa rezolv si acest lucru minor.

-Nu ai cum. Olivia, ai doar 16 ani. Nu te mai crede un super erou. Nu ai cum. Luke si-a cautat-o.

-Ba pot. Incer eu sa ma mobilizez.

Eram foarte constienta ca sansele mele de a-mi pune in aplicare planul era de unu la un milion, insa vroiam sa incerc.

-Atunci mult noroc. Imi spune Cam si se ridica, incepand sa coboare pe scari.

L-am urmat doar deoarece nu puteam sa ies din magazia asta singura. Iesim pe o usa veche afara.

Debia se crapa de ziua. Eram chiar in mijlocul padurii. L-am urmat de Cam prin padure.

Am mers cateva ore pana cand sa ajungem la gardul din sarma. Cameron ma ajuta sa il sar, luandu-ma in brate stil mireasa. Numai Luke mai facuse asa ceva.

Imi simteam inima batand mai tare cand ma gandeam la el. Acum ca stiam ca e in probleme si ca trebuia sa fiu destul de tare incat sa il aduc inapoi aici. Buzelor mele le era dor de ale lui si tanjeam duoa un singur sarut de la el, mai mult decat la orice.

-Ai de gand sa ma ajuti? Il intreb pe Cam. El era singurul care stia unde este Luke si cum sa ajung la el. Chiar daca nu imi place sa recunosc, aveam nevoie de ajutorul lui mai mult decat al oricul altcineva in acel moment.

-Am cumva de ales? Ma intreba mai mult ironic si intra in cantina, urcand scarile de langa ea.

Eu zambesc usor. Deci primul punct al planului meu de evadare pe care mi-l facuse in minte pe drum era indeplinit.

Hey,dragutilor! Ce mai faceti? Am scris acest capitol in avion si in aeroport, deci sa ma scuzati daca gasiti cateva greseli de exprimare sau gramaticale, numai ca a fost un drum tare lung.

Sper sa va placa! Pupici...!