Carpe Diem

Capitolul 16-Adevar

Am iesitdin apa si m-am imbracat cu repeziciune. Cameron a mai stat in apa, cat timp eu adunam toate lucrurile.

Deja pierdusem mult timp, trebuia sa plecam spre Luke. Cameron veni inspre mine ca sa ma ajute cu caratul rucsacului.

Il lua in spate si am continuat sa mergem spre Luke. Am mers toata ziua in tacere. Dupa discutia pe care am avut-o la lac, nu am mai vrut sa mai vorbim. Cred ca tot ce aveam de spus, a fost spus.

"Olivia, esti bine?" Ma intreba Cameron la un moment dat.

"Da. De ce nu as fi bine?"

"Nu ai zis nimic tot drumul." Ii zic, tinandu-mi mainile in buzunarele pantalonilor.

"Nu cred ca mai e ceva de zis, Cameron." Ii raspund eu, grabind pasul ca sa ajung in fata lui.

Nu am mai deschis gura pana cand nu am vazut acea cladire imensa din beton gri. Ma uit la Cameron care isi ascundea ghiozdanul in spatele unor frunze.

"Pe unde intram?" Il intreb.

Gardul de sarma era de doua ori mai mare decat cel de la cealalta scoala de corectie. Cameron ma apuca de incheietura si ma trage dupa el.

Scoate din buzunar o cheie mica si o baga in broasca unei porti de metal. Ne strecuram in liniste. In curte nu era nimeni, asa ca am putut sa ne strecuram cu o usurinta aproape prosteasca.

Am fugit impreuna cu Cameron pe mai multe coridoare intortocheate. Nu am vazut nici un paznic si asta era de neinteles.

Cameron se opri in fata unei usi din beton. Imi pun urechea langa usa. Cameron scoate o cheita mare si deschide usa.

Imi simt ochi lacrimand in momentul in care il vad pe Luke. Slabise incredibil de mult. El isi casca ochii incredibil de mare.

"Olivia." Tipa el, insa nu mai apuca sa mai zica ceva ca gura i-a fost acoperita cu a mea.

Imi fusese foarte dor de buzele lui: atingerea lor, gustul lor, textura lor. Ma desfatam cu ele cu o infometare salbatica. Ne-am despartit fara tragere de inima. As fi vrut sa ne sarutam toata viata, sa ma simt iubita in bratele lui pentru o eternitate.

"Cum ai ajuns aici?" Ma intreba.

"Cameron m-a ajutat."

Luke se incrunta in momentul in care il vazu pe Cameron in prag, privindu-l incruntat. Ma puse jos si se ridica amenintator in picioare.

"Ce cauti aici?" Il intreba plin de ura.

"Am ajutat-o pe Olivia sa te salveze." Ii raspunde Cameron, zambind batjocoritor.

Nu intelegeam de ce se certau. Nu cred ca se cunosteau. Ma uit ciudat la schimbul de reploci mute dintre ei doi.

"Ce naiba aveti?" Ii intreb nervoasa.

Cameron nu se misca, doar facu doi pasi inapoi. Luke se intoarse spre mine.

"Olivia, nu intelegi. El-"

Nu mai apuca sa termine ca doi oameni imbracati in negru au intrat, prinzandu-ne pe mine si pe Luke, imobilizandu-ne la perete.

Imediat aud niste pasi intrat in camera. Sunt intoarsa cu forta cu fata spre usa, unde Cameron statea chiar langa nemernicul de Michael. Avea capul lasat in jos, cu mainile adunate la piept, in timp ce Michael ranjea foarte satisfacut.

"Buna treaba, fiule. I-ai adus exact unde trebuia." Ii zice Michael lui Cameron.

Fiule?! Cameron era fiul lui Michael. Ii arunc o privire urata. M-a mintit. Si eu l-am crezut ca o fraiera. Ma uit inspre Luke, care avea o privira plina de regret.

"Asta vroiam sa st-"

"LINISTE." Tipa unul dintre oamenii imbracati in negru, bruscandu-l pe Luke.

"Tocmai a-ti fost prinsi incercand sa evadati." Imi explica Michael.

Cred ca restul era de la sine-inteles. Cameron m-a mintit si am ajuns sa fiu prinsa de catre Michael. Acum trebuie sa fim inchisi.

"Acum cred ca stiti ce se va intampla." Ne zice.

Ranjetul lui multumit imi provoca o admaca sila. Il vad pe Cameron cum isi ridica privirea si cum sopti fara vlaga.

"Imi pare rau, Olivia. Jur ca nu ama vut nici o legatura cu asta."

Incerca sa faca un las inainte, insa a fost oprit de Michael.

"Te rog, fiule. Doar nu vrei sa salvezi o asemenea curva."

Privirea lui Cameron era plina de tristete, apriape ca vroiam sa il cred ca ii pare rau.

Nu, nu il poti crede. Olivia, uite unde te-a adus incredereavta puerila in oameni. Ma certa cu asprime constiinta mea.

Imi las privirea in jos fara vlaga. O parte din mine vroia sa il cred, insa pur si simplu constiinta nu ma lasa. Nu il credeam pe Cameron in stare de asa ceva.

"Haide sa plecam, fiule." Ii zice Michael lui Cameron.

Nu mi-am mai ridicat privirea inspre el. L-am lasat sa plece. Nu mai vroiam sa il mai vad.

Sunt impinsa de la spate de cel din spatele meu. Ma impinge pe coridoare si ma bruscreaza intr-o camera intunecoasa si umeda. Incep sa tusesc din cauza aerul innecacios.

Aud usa cum se inchise. Stateam intinsa pe podea. Ma simteam asa de ieftina. Cameron m-a mintit si eu nu am observat asta. Eram atat de proasta.

Am simtit o serie de lacrimi cum imi umezeau obrajii fierbinti. Era incredibil de nervoasa pe Cameron ca m-a tradat, insa cred ca si mai suparata era pe mine ca nu am putut sa fiu mai inteligenta ca sa vad cum eram mintita in fata.

Cineva intra la mine in camera, punandu-mi pe jos o tava cu mancare. Nu vroiam sa mananc, nu vroiam sa mai respir. Nu apucasem sa il mai sarut o data pe Luke ca am fost luata. Nu am apucat sa vad adevarul din spatele ochilor dulci, ciocolatii a lui Cameron.

O parte din mine inca refuza sa creada ca asta era realitatea. Trebuia sa ma ridic si sa incerc sa scap, insa nu ma simteam in stare.

Imi trag picioarele sub mine, incercand sa ma incalzesc. Imediat plec in taramul viselor,parasind macar momentan realitatea ireal de cruda.

Hey! Scuzati intarzierea noului capitol. Ma bucuram de vacanta.

Sper sa va placa si scuzati greselile!

Next-duminica :)