Carpe Diem

Capitolul 37 - Confirmari

-Ar trebui sa mergem. Imi sopteste Matt la un moment dat, in timp ce deja soarele se ridica.

Adormisem, insa Matt probabil ramasese treaz. Stiam asta, pentru ca ciarcani mari i se intandeau sub ochi. Am intrat in masina.

-De ce nu ai dormit?

-Am dormit.

-Minti. Il acuz eu.

-Sierra, nu am nevoie de nimeni sa aiba grija de mine.

-Matt, nu poti sa conduci daca nu ai dormit.

-Nu trebuie sa imi porti de grija. Imi repeta raspicat.

-Matt, nu poti conduce asa. De ce nu ai dormit?

-Da adormeam, nu mai avea cine sa iti tina de cald.

Nu am raspuns. Ma simteam usor vinovata, dar mana lui pe coapsa mea imi ridica usor-usor vina.

-Nu vrei sa dormi?

-Sierra. Imi zise si facu o pauza in cat imi ingheta sangele. Opri masina si trase pe dreapta.

Ma trase pe bancheta din spate si ma intinse, corpul lui venind peste al meu.

-Vrei sa iti arat cine e cel care conduce  aici? Imi sopteste la ureche, in timp ce imi imobiliza trupul de bancheta din spate.

-Ce dracu ai, Matt? Tip din toti plamanii la el, in timp ce dau ca o discreierata din picioare.

-Nu imi place cat tipi, Sierra. Inafara de momentul in care tipi din cauza mea.

-Acum tip din cauza ta.

-Stii ca ma refeream la altfel de tipete.

Bine ai venit inapoi, fostul Matt! Sa stii ca Matt ce romantic imi place mai mult. Serios, poti sa pleci. Imi place mai mult de celalalt.

-Dar ce ai patit?

-Am pierdut timp, Sierra. Trebuie sa te duc si sa iti vezi familia si asa si gata. Te iau.

-Bine.

-Nu uita ca intelegerea e inca valabila.

-Da, stiu. Daca intarzii, trebuie sa iti fac pe plac.

-Si o sa imi faci pe plac chiar aici, pe bancheta din spate. Cat de mult vreau eu, cum vreau eu. Nu ai de ales. De asemenea, daca incerci cumva sa fugi. Imi scarsneste el in ureche, gesticuland puternic spre bancheta din piele neagra si facand fiori reci sa ma treaca.

-Da, Matt.

-Voiam doar sa ma asiguri ca stii termenii. O sa inceapa sa ploua, ar trebui sa ne grabim.

A pornit masina si a inceput ss demareze in josul strazii, fara sa mai zica ceva.

Radioul emana un sunet rece, care imi zgaria timpanele. Eram in mijlocul nimicului, undeva pe o strada pietruita, care parea ca nu duce nicaieri. Nu mai aveam semnal, iar interferentele aparatului ne faceau pe amandoi sa ne iritam.

-Pot sa il inchid? Il intreb, incercand sa ii transmit semnale de pace.

Nu imi raspunse,insa am luat tacerea lui ca pe un "Da". L-am inchis, insa preferam scartaielile produse de radio, decat linistea apasatoare care se lasase intre noi.

-Iti e frig? Ma intreba, cand incepu sa ploua.

Nu am raspuns. Stateam intinsa pe bancheta din spate, iar soarele cobora incet-incet spre asfintit. Incepu sa ploua, iar Matt dadu drumul incalzirii.

-Daca vrei sa stai in liniste, stai.

-Nu, Matt.

-Atunci?