O confesiune

Vă văd!

Credeți că e mai bine să stați în spate. Credeți că se va rezolva problema de la sine și totuși sunt mulți care o încurcă fără să observe. Fugiți și vă ascundeți, dar după un timp vedeți că ați greșit și vreți să vă întoarceți în timp. Tot câcatu' pe care voi nesabuiților l-ați lăsat, crezând că nu o să afecteze cu nimic, a afectat mintea mea, comportamenul meu.
Am 19 ani și nu sunt o fată specială, sunt doar diferită prin gândire. Din cauza unor persoane apropiate care m-au făcut să sufăr, acum stau si privesc sângele scurgându-se încet.
-Să înțeleg că iți place sângele meu?
Ea e Yuzu. Iubita mea de multă vreme. Mă lasă să îi fac mici semne atunci când intru într-o criză. O iubesc și pentru asta îi multumesc.
-Da, multumesc. Mă apropii ușor de ea și o sărut, ea răspunzându-mi la sărut. O bandajez la mâna dreaptă, acolo unde i-am lăsat o mică urmă de sânge.
-Mergem ? E cam frig afară! Deși e începutul verii, afară e destul de frig. Noi acum ne aflăm lângă un lac. Stăm pe o bancă sub un copac. O parte din lac e chiar lângă pădure, acolo suntem si noi.
-Da. Îmi răspunde zâmbind.
O iau de mână și mă ridic de pe bancă, ea urmându-mă. Ieșim la marginea pădurii, acolo unde am lăsat mașina. După ce ne urcăm în mașină și dau drumu la căldură, Yuzu mă prinde de față cu ambele mâini și își lipește buzele de ale mele. Îi pot simți căldura pe care o emană și bucuria care o înconjoară.
Îmi pun mâinile după gâtul ei iar sărutul devine mai intens. Rup sărutul pentru o gură de aer, dar îl reiau imediat. De data aceasta folosind și limbuța. Yuzu s-a excitat deja, îmi dau seama după sărutul care aproape ma omoară din cauza lipsei de aer. Opresc sărutul și pornesc mașina pentru a ajunge acasă mai repede.
Avem ceva timp de mers, doar stau la 80 de km distanță de lac. În mod normal ajung în maxim 25 de minute dar Yuzu se cam teme de viteză așa că o să dureze ceva.
-Putem opri să îmi iau pufarini? Rupe Yuzu tăcerea.
-Curând o să devin și eu dependentă de pufarini dacă o să mai mânânci așa mulți în jurul meu. Îi spun zâmbind.
-Asta și vreau. Deși as fi un pic geloasă dacă ar exista ceva mai important decât mine.
Chiar e cea mai importantă, nici plăcerea de a ucide nu e atât de puternică. Și eu iubesc să omor. Bineînțeles am motivele mele și oameni aleși cu multă grijă.
-Nu există, poate...și o las puțin în suspans. O văd ca devine nervoasă. E atât de drăguță nervoasă. Asta m-a făcut să zâmbesc și m-a dat de gol.
-Nu mai mă speria. Îmi spune bosumflată.
-Nu am vrut să te supăr, ci doar să te enervez putin. Îi spun dândui un pupic rapid pe obraz deoarece conduc.
-Deci oprim? Mă întreabă curioasă.
-Desigur Yuzu.
-Multumesc Urabe, ești cea mai bună. Mă cuprinde, dar cu atenție ca să nu mă stârnească în timp ce conduc.
Până la market nu mai spune nimeni nimic. Odată ajunse, parchez mașina chiar în față și coborâm amândouă. Intrăm în magazin și iau un coș deoarece vreau și eu să fac câteva cumpărături. Îmi iau cateva banane și mere, apoi 3 pizza diferite, bineînțeles. Yuzu își ia 5 pungi mari de pufarini si eu îmi iau jeleuri în formă de șarpe. Apoi iau lapte că rămasem fără și ceva sucuri, după care mergem, plătim și pornim din nou la drum.
Mai avem aproximativ 10 minute și ajungem la mine. Eu am o vilă, e moștenire de familie, fiind singura rămasă din familie. Mai am veri, mătuși  și unchi, dar și ei sunt bogați și nu prea vorbim.
-În sfârșit am ajuns. Îmi spune răsuflând, parcă scăpând de o povară.
-Puteam ajunge mult mai repede dar nu voiam sa te sperii din nou. O anunț în timp ce cobor, ea urmându-mă.
-Știu și îți mulțumesc. Îmi zambește usor.
Fac câțiva pași înspre casă și văd ușa deschisă. Las sacoșele jos și o iau pe Yuzu de mână făcându-i semn să tacă. O pun să stea după mașină în timp ce îmi scot armele din portbagaj încet. Eu am 6 kunai-uri și două pistolașe mici și silențioase, pe cand Yuzu are o mitralieră.
-Îi vezi? Mă întreabă Yuzu.
-Nu, acum mă uit. Apropo, din cauza unui om apropiat pot vedea de la o distanță uriașă dar și prin unele lucruri subtiri. Casa mea are foarte multe geamuri, deci nu ar fi o problemă să văd dacă e vreo persoana sau au plecat deja.
După câteva minute am observat doar 3 bombe usor de dezactivat. Persoanele nu erau înăuntru, cel puțin nu unde să le văd eu. Având în vedere ca nimeni în afară de Yuzu nu mai știe de mica mea putere nu aveau de ce să nu păzească cineva.
Într-adevăr, nu era nimeni înăuntru deoarece erau afară, așteptându-ne.