O confesiune

Fica noastră

Îmi pare rău că nu am putut să găsesc o poză mai bună. Și de asemeni scuze de întârziere dar nu prea mai am timp să scriu de cand lucrez...

Din perspectiva lu Urabe.

-Unde e Prințesa?
-Se ocupă cu ultimile detalii.
-Să îi spui că am venit toți.
-Desigur.
Se retrage pe holul lung lăsându-ne singuri. Miri nu are nici o treabă, nu o interesează nimic, Yuri e nervoasă că suntem aici, iar Jack e nerăbdător. Au și motiv să fie așa. Dar eu mă simt îngrijorată. Îngrijorată de ce ar putea să îmi spună Prințesa.
-Vă vog să mă urmați.
O urmăm toți patru pe domnișoara din fața noastră, ne oprim în fața unei uși uriașe pe care o deschide acea fată care ne-a condus. Intrăm înăuntru și văd un pat mare pe care este o fetiță de vre-o 3 anișori.
   -Apropiați-vă.
   Prințesa stă lângă pat uitându-se îngrijorată la acea fetiță. Mă apropii ușor.
   -Ea este?
   -Da.
   Ajung lângă pat. E o fetiță micuță și slăbuță, are părul de un blond spre alb și pielea ei este foarte deschisă la culoare.
   -Cine e ea?
   Mă întreabă Yuzu venind lângă mine.
   -De azi e este fetița noastră.
   -Ce? A noastră?
   -Da.
   -Ea este fetița lu Cail. Cea pe care nu a acceptat-o
   Spune Jack apropiindu-se și el de pat.
   -Fetița lu Cail? Ce? Cum? De unde?
   -Mai ușor vă rog. Nu doarme de mult timp iar starea în care am găsit-o nu e prea bună.
   -E ceva grav?
   -Nu. Haideți în biroul meu să vorbim.
   -Bine.
   Ieșim toți din cameră și lăsăm fetița singură. Mergem în biroul Prințesei care e la o cameră depărtare și ne așezăm toți pe canapea. Eu cu Yuri pe una, Miri cu Jack în fața noastră iar Prințesa pe canapeaua din capăt, singură.
   -Îmi spune și mie cineva ce se întâmplă?
   Rupe Yuzu tăcera.
   -Prințesa, vrei să spui tu, te rog?
   -Desigur, Urabe. Pentru început vreau să menționez că, Cail a fost prima mea iubire iar el bineînțeles că m-a respins. Ei bine eu am continuat să îl urmăresc și să am grijă de el. Într-o seară s-a culcat cu o fată pe care tocmai o cunoscuse, nu era ceva ce el ar face dar s-a întâmplat să o cunosc ceva timp mai târziu. Ea era deja însărcinată în luna a patra și spre surprinderea mea nu a vrut să îi spună lu Cail dar nici să țină copilul. Deși am cunoscut-o cu afaceri era o persoana foarte sensibilă și încăpăținată. Nu a vrut să crească copilul dar ea spunea că nu are nici un drept să omoare acel suflet de om care nu avea nici o vină. Asta a fost și prostia ei. La nastere ea a murit din cauza unor complicații și eu nu eram în țară când ea născuse. Am venit după o săptămână de la moartea ei. Din câte înțelesem copilul era deja dus în altă țară. Mi-au trebuit 2 ani jumate ca să aflu locația copilului și încă aproximativ jumătate de an ca să pot să o aduc aici. Am găsit-o la un orfelinat și nu e prea plăcut orfelinatul acela. Are nevoie de îngrijire și eu aici nu îi pot oferi. Stiți și voi viața de aici.
   -Tu ai vrut să o păstrezi doar pentru tine?
   -Nu, Yuri, dar dacă nu aveam responsabilitățili astea și dacă nu era pericolul de zi cu zi ași fi dorit să o păstrez pentru mine. Și desigur că vă anunțam în legătură cu ea, dar a-și dori să pot să o vizitez măcar de două ori pe săptămână.
   -Eu nu înțeleg cum a fost așa de greu pentru tine să dai de fetiță?
   -După cum ai auzit și tu Urabe, acum câțiva ani a fost o problemă cu copii până în doi ani care dispăreau. Oricum am cam dat de belele că le-am distrus unul din orfelinate, dacă le putem numi așa și am luat toți copii.
   -Și unde sunt copii?
   Întreabă Jack mai mult țipând.
   -Stai calm, nu sunt în grija statului. Nu sunt așa de idioată. Erau 23 de copii acolo iar eu mai am doar 4 care o să îi dau pe mâini bune. Din fericire cunosc multe cupluri de același sex care vreau copii. Două femei pe car le cunosc de mică au luat trei fetițe în jur de patru ani și doi băieți de câteva luni. Iubesc copii foarte mult și au și cu ce să îi întrețină. Dar am nevoie un pic de ajutorul vostru.
   -Cu ce?
   -Păi am spus că mai am patru copii aici, un băițel de cinci ani se pare că a avut un accident la ochiul stâng și nu mai poate vedea. Am nevoie de un ochi de la tine Jack si Urabe am nevoie să îl schimbi. Știu că puteți face asta având în vedere tehnologia voastră din laborator.
   -Ași putea face ochiul dar momentan doar roșu. Ar trebui să aștepți cam o lună până o să pot face alte culori.
   -Nu, insist să îl faci așa. Urabe tu crezi că poți?
   -Desigur, doar sunt un geniu. Dar cum o chiamă pe nepoțica mea?
   -Momentan nu are nume, deci mă gândeam că vreți voi să îi puneți numele.
   -Urabe, ce spui de Emi? (Emi=o frumoasă binecuvântare)
   -E un nume destul de frumos Yuzu.
   -Știu.
   -Atunci ăsta să fie. Acum dacă nu mai aveți alt ceva de împărtășit ași dori să cunosc acea fetiță.
    Spuse Jack ridicându-se în picioare.
    -Vreau și eu să vin...dacă îmi permiteți.
    Spune Miri ridicându-se și ea.
    -Ooo! Lu Miri a mea îi plac copii?
   -Cee? Nu...nu sunt a....ta...
   -Haide, Miri. Nu mai fi așa timidă.
   Jack se apropie de Miri și o cuprinse în brațe pe la spate luând-o prin surprindere pe Miri.
   -Mare greșeală.
   Am spus iar în secunda doi Miri îi lovește la picior și pe urmă îi dă cu cotul la stomac.
   -Simți? Miri e cam sensibilă la atingeri îm mare parte din timp. Ar trebui să știi asta până acum Jack.
   -Îmi pare rau! Dar m-ai...m-am speriat.
   -Nu-i nimic.
   Jack se așeză din nou pe canapea din cauza dureri.
   -Prințesa dacă vrei poți veni să stai cu noi până se potolesc apele, sau până le potolim noi, mai bine spus.
   O aud pe Yuzu care e toată roșie la față stând lângă mine pe canapea.
   -Ce e drept mă enervezi că te mai joci cu Urabe în schimbul informațiilor dar îți mulțumesc că ai adus-o pe Emi și că ai intrat în belele pentru noi.
   -Tot ce am făcut a fost pentru Emi, iar cât despre joaca mea s-a cam terminat.
   -Ce?
   -Ți-am spus eu că o să vină momentul în care să te îndrăgostești.
   Îl aud pe Jack care părea foarte entuziasmat.
   -Nu pot spune că m-am îndrăgostit, dar acea fată are ceva aparte.
   -Ce? Fată?
   -Da, Yuzu! Fată.
   -Păi vin-o cu ea și stai cu noi. Acolo o să fim în siguranță, mai ales că avem două dormitoare la supsol. Chiar de ar începe un război acolo o să fim în siguranță.
   -Mă mai gândesc. Acum hai să vedem dacă s-a trezit Emi.
   Ne ridicăm toți de jos și îi privesc cum toți se îndreaptă spre ușă. De acum orice moment trebuie savurat din plin.