O confesiune

Miri și Jack

   Din perspectiva lu Miri

   I-am omorât! Părinți mei sunt morți. De ce i-am omorât? M-au crescut, de ce? De ce m-au bătut? Trebuia să îi omor, mă speriau. De ce s-au schimbat brusc? De ce nu mă mai iubesc? Sunt fata lor. Nu? Trebuia să îi pedepsesc pentru ce mi-au făcut. A trebuit să îi omor.
   -Miri...
   Da, a trebuit. Nu m-au iubit.
   -Miri...Miri...
   Ce? Cine e? E o voce cunoscută.
   -Miri, ești bine?
   Deschid ochi încet. Jack? Da bărbatul care îi știu doar numele.
   -Nu, dă-te de lângă mine.
   -Miri, e bine sunt eu, Jack.
   -Nu, du-te, dă-mi pace. Și tu vrei să mă rănești? Știu că vrei.
   -Nu, Miri. Sunt aici pentru tine. Calmează-te. E bine.
   -Nu, nu e bine. Mi-am ucis părinți. Ce ar putea fi bine?
   -Miri...
   Se uită la mine atât de calm, de ce?
   -De ce ești așa de calm?
   Îmi pune mâna pe față și se uită în ochii mei.
   -Pentru că ești tu.
   -Tocmai pentru că sunt eu nu ar trebui să fi calm.
   -Miri, îmi place de tine.
   Ce a spus? Stai ce? A spus că îi place de mine, nu? De ce?
   -De ce?
   -Pentru că ești micuță, timidă și puternică în același timp.
   -Dar...
   Îi simt buzele fierbinți pe ale mele. Nici nu știu când s-a apropiat atât de mult de mine. Mă strânge în brață. De ce mă simt bine? De ce mă simt protejată?
   -De ce ești bun cu mine?
   Se apropie de urechia mea.
   -Ti-am spus. Pentru că te plac.
   Se deschide ușa. Urabe, Yuzu? Îl înping rapidi pe Jack de lângă mine. Simt cum am fața în flăcări.
   -Ți-ai revenit?
   -Urabe?
   -Așa se pare.
   -Yuzu?
   Se apropie Yuzu rapid de mine și mă ia în brață.
   -Mă bucur că esti bine. M-ai speriat îngrozitor, până și Urabe a fost îngrijorată.
   Căldura emanată de Yuzu mă faca să mă simt bine.
   -Nu...nu trebuia să vă îngrijorați.
   Sunt atât de emoționată, mă chinui să scot două cuvine pe gură. Dar simt atmosferă de familie în cameră. O familie pe care mi-am dorit-o mereu.
   -E foarte târziu. Ar trebui să ne băgăm cu toți la somn. Iar tu, Miri odihnește-te și mâine vorbim despre ce s-a întâmplat.
   Urabe...la fel ca un tată. Mereu este așa.
   -Desigur. Îi spun încet.
   -Hai Yuzu! Noapte bună.
   Yuzu îmi dă drumu și pleacă dar nu înainte să ne spună și ea noapte bună.
   -Miri, pot dormi cu tine? Vreau să fiu sigur că o să fii bine.
   -Bine...dar...
   -Nu o să îți fac nimic.
   -Bine.
   Mă întind și mă pun la marginea patului, îmi trag plapuma peste cap și închid ochii. Îl simt pe Jack lângă mine.
   -Somn ușor, Miri.
   -Nnnoapte bună.
   Îmi simt inima bătând foarte tare, îmi este cald, dar e bine, mă simt bine.
   Mă trezesc și mă ridic în fund. Jack e lângă mine, îmi întorc capul și ciasul îmi indică ora 7:24. E așa de târziu! Mă ridic rapid, îmi fac un duș, mă îmbrac și se face 7:46. Ajung în bucătărie și mă bag la făcut micul dejun.
   -Miri de ce nu m-ai trezit?
   Îl aud pe Jack care mă cuprinde în brață pe la spate. Mă întorc rapid și îl împing iar apoi îi dau un polonic în cap.
   -Ceee...ce crezi că faci?
   -Auu! Doare.
   -De ce....m-ai strâns în brațe?
   -Pentru că ești drăguță.
   Iar vine lângă mine și mă cuprinde în brață, și am scăpat și polonicul jos.
   -Dă un pupic.
   Stă așa aproape de mine. Nu pot scăpa din brațele lui... Văd coada măturei cum coboară cu repeziciune și se lovește de capul lu Jack.
   -Jack nu fi porc!
   -Urabe cred că l-ai lovit cam tare.
   -Crezi?
   -Au! Urabe ești rea.
   -Dă un pic.
   Yuzu ia mătura de la Urabe și îl lovește pe Jack.
   -Nu am auzi, ai spus ceva?
   -Voi ați complotat împotriva mea! Stiu eu.
  Yuzu vine lângă mine.
   -Ce păpăm bun?
   -Clătite cu gem de cireșe și ceai negru.
   -Când e gata?
   -În 10 minute dacă mă lăsați să îmi fac treaba.
   -Auzi Jack? Hai afară că eu vreau să mănânc.
   Yuzu îl ia de mână pe Jack și iasă din cameră cu Urabe care îl împinge de spate pe Jack. Pun de ciai și mă bag la uns clătitele după care așez masa și pun în farfurii.
   -E gata masa.
   -În sfârșit mănânc.
   Yuzu vine într-un suflet și se așează la masă
   -Și mie îmi este foame.
   Urmată de Urabe care îl trage pe Jack după ea.
   -După ce mi-ai mâncat toți pufarini îți mai este foame?
   -Yuzu eu doar am luat porția necesară pentru a crește energia. Sau ai uitat cum te-ai trezit?
   -Eee, nu am uitat doar că mi-ai mâncat pufarinii și nu mai am.
   -Cumpărăm alți mai târziu.
   -Dar spuneai că trebuie să vorbim.
   -Da, trebuie, dar o sa cumpărăm în drum spre Prințesa.
   -De ce mergem la Prințesa?
   -O să afli acolo. Acum suntem la masă deci vorbim mai târziu.
   -Eee! Da vreau acum să știu.
   Deschid saltarul și iau ce prind, adică un făcăleț, și îl trântesc în masă.
   -Vă rog, liniște!
   Toți trei se uită la mine fără să spună nimic și apoi se uită fiecare la farfuria lui.
   -Poftă bună, fetelor.
   -Mulțumim, să ai poftă.
   -Mulțumesc, la fel și vouă.
   -Ppppoftă bună...