O confesiune

Cail

Ies din lift, Yuzu vine după mine după care se oprește și inspectează locul.
   -Nu e nici un cadavru pe aici. Și încep a râde.
   -Ai spus că aici a fost cea mai faină crimă a ta. Nu mă așteptăm la mașinuțe și topogane.
   -Laboratorul e după peretele ăla. Acolo faceam experimente.
   -Super o altă cameră ascunsă.
   -Normal, nu putem lăsa la iveală descoperirile făcute de mine și Cail.
   -Cum putem trece de el?
   -Simplu, ne micșorăm.
   -Ce? Cum adică ne micșorăm?
   Mă duc lângă ea și o iau în brață.
   -Glumeam.
   Vezi topoganul ăla albastru?
   -Da.
   -Păi trebuie să intrăm prin tunelurile alea și este undeva pe unde putem trece.
   Mă duc lângă topogan și intru înăuntru, Yuzu vine după mine. Mă duc în vărful topoganuli și îmi dau drumul.
   -De ce ai coborât? Nu mai știi pe unde era intrarea?
   -Normal că știu, e o ușă acolo. Și îndreptăm mâna spre ușă.
   -Și de ce am urcat până aici?
   -Cum de ce? Ca să mă dau pe topogan, normal.
   -Serios? Nu puteai să îmi spui de la început ca să nu mă urc și eu?
   -Normal că nu. Care ar mai fi distracția?
   -Ești culmea Urabe!
   -Mulțumesc. Acum dacă vrei să vezi.
   -Acum vin.
   Își dă drumul pe topogan și vine la mine. Mergem la ușă și o deschid, apoi intrăm înăuntru.
    -Ce făceați într-un laborator ca acesta? Nici oameni de știință nu cred că au asemenea echipamente.
   -Defapt, nu au multe din aceste echipamente. Astea au fost făcute de un prieten de-a lu tata, după instruncțiunile lu Cail.
   -Dacă fratele tău știa cum să le facă, de ce nu le-a făcut el?
   -Ar fi pierdut prea mult timp. Plus că oricum nu avea prea mult timp liber.
   Laboratorul e destul de mare. Aici făceam experimente cu plante, animale și mai târziu oameni. Am descoperit cum putem multiplica plante, de ori ce fel, cum se por reproduce animale pe cale de dispariție sau chiar dispărute de mult timp. Și nu, nu am încercat să readucem dinozauri la viață. Cât despre oameni nu am făcut mare chestie, i-am amestecat un pic cu animalele.
   -Nu te cred.
   -De ce?
   -Simplu, nu aveai cum într-un timp atât de scurt să descoperi toate astea. Și să spunem prin absurd că ați avut cum în timpul ăsta, deși nu cred, cum ați învățat ce și cum trebuie? Adică sunt oameni cu minte genială care se chinuie o viață să facă o descoperire și nu reușesc, să nu mai spunem de faptul că voi ați fi readus la viață animale dispărute.
   - Cinci ani pentru Cail a fost un timp prea mare. Dacă nu avea probleme psihice, să le spun așa, ar fi terminat în 3 ani nu 5. Crede-mă știu.
   -Tot nu te cred.
   -Uite poti pune ADN-ul și încă câteva chesti în cel mai apropiat animal ca spacie, cum ar fi veri la oameni, și sunt șanse să readuci la viață animale dispărute. Și e cam același lucru și la plante. E foarte simplu doar ca unii oameni doar complică știința când de fapt e destul de ușor se înțeles.
   -Știu că mi-ai mai spus de geniul lui Cail da asta e prea mult.
   -Cum vrei. În fine, vino un pic după mine.
Mă îndrep spre un seif cu amprentă. Mă apropii și îmi pun mâna pentru a fi scanată. Se deschide seiful și scot 5 registre foarte mari și două portofoli.
-Ce sunt astea?
-Aici găsești multe din experimentele noastre. Nu e tot explicat cu formule și chesti deoarece eu scriam în timp mă uitam la el.
-Ai fost un fel de secretară pentru el?
-Nu. Eram fascinată de mintea lui, vroiam să învăț cât mai multe de la el. Am și învățat după cum știi.
-Da, știu. Dar de ce îmi arăți mie astea?
-Vreau să le citești. Vreau părerea ta asupra experimentelor.
-Dar de unde să îți spun părerea mea dacă eu nu mă pricep de loc la astfel de lucruri?
-Eram foarte mică și e pe înțelesul tuturor ce se întâmplă acolo. Nu e cum se face ci ce se întâmplă. Simplu.
-Ok o să mă uit. Acum vrei să mergem să facem o baie în lac?
-Desigur. Du-te și alege două costume de baie pentru noi că vreau să mai stau cinci minute aici.
-Bine, 5 minute nu mai mult.
Se apropie de mine și mă strânge în brațe. Stă cateva secunde apoi ia dosarele si registrele și pleacă. Eu mă așez pe scaunul de la biroul fratelui meu și mă uit prin laborator. Cail a fost un geniu cum nu ai ocazia să întâlnești. O dată la 5 generați apare un astfel de geniu iar eu am avut norocul să cresc cu unu și să învăț de la el. Și totuși mai aveam atâtea de învățat de la el. Totiși mă temeam că ceva se va întâmpla cu el deoarce era mult prea frumos timpul petrecut cu el. Când a început să fie distant am început să fiu din ce în ce mai speriată pană mi-am dat seama că nu o să pot face nimic dacă el nu vrea. Îmi pare rău că nu l-am putut convinge atunci...

   -Ai venit! Uite un costum roșu pentru tine și unul albastru pentru mine.
   Se întoarce șpre mine cu cosulmele de baie în mână iar apoi le scapă jos și vine repede la mine.
   -Ce ai făcut Urabe? De ce te-ai tăiat în halul ăsta? Ți-am spus să mă anunți dacă vrei să vezi sânge.
   -Ți-am spus ce s-a întâmplat cu Cail?
   -Da.
   Mă ia de braț și mă duce pe pat.
   -A înnebunit.
   Se duce și aduce trusa de prim ajutor iar apoi începe să aibă grijă de rana pe care o am la mâna stângă.
   -Dar ți-am spus de ce a înnebunit?
   -Nu.
   -A fost iubitul lui de vină.
   -Cail avea iubit? Adică un băiat iubit?
   -Da.
   -Ia somniferul ăsta și dormi un pic. Vorbim dimineață când esti mai bine.
   -Bine.
   Întind mâna și iau pastila de la Yuzu din mână și o înghit fără apă. Mă las pe spate și închid ochi, nu îmi simt mâna ci doar durerea. O simt pe Yuzu cum vine lângă mine și mă sărută pe frunte. Îi simt căldura corpului ei care într-un sfârșit mă adoarme.

Sper că v-a plăcut. Cred că o să termin această carte mai repede de cât a-și fii vrut. Scuze că e așa scurt capitolul.