Trăind printre vampiri (continuarea cărţii "un fel de...cenuşăreasa?")

Un nou început

Au trecut 2 ani de când a murit Kyle... 2 ani în care am încercat să par puternică.
Niall a trebuit să plece fiindcă a primit o bursă în altă ţară. Dar eu cred că asta era doar un pretext. Sincer, şi eu m-aş fi plictisit de mine la un moment dat.
În fiecare zi aveam privirea pierdută şi aprobam orice spuneau toţi, chiar dacă habar nu aveam despre ce vorbeau. Majoritatea timpului o pierdeam pe calculator, uitându-mă la seriale, sau dormind.
Azi m-am decis să scap măcar pentru câteva minute de toată asta, orice ar fi ea. Voi merge cu Angela în camping, pentru 3 zile. Ce se poate întâmpla?
Se aud bătăi în uşă. Asta însemnă că a ajuns. A fost mai rapidă decât mă aşteptam. "Poi, e vampir, dāă..." te rog, azi n-am chef de tine. Poţi să taci, doar azi, conştiinţă?
Nu se mai aude nimic în capul meu (nu-s nebună, doar o fată cu o viaţă plictisitoare), deci cred că ăsta e un da. Deschid uşa şi imediat simt două braţe subţiri, dar puternice în jurul meu.
-Kate, mi-a fost aşa dorde tine!
-Şi mie...spun şi schiţez un zâmbet forţat. Of, pe cine păcălesc, aveam o faţă de zici că-s constipată.
-Hei, ce-ai păţit? întreabă Angela încruntându-se.
-Kate, ştiu cum te simţi, era fratele meu, crezi că mie mi-e uşor? Trebuie să treci pe...
-Putem doar să mergem, te rog? Nu vreau să vorbesc despre asta.
-Da, îmi pare rău.
-Nu-i nimic. continui şi mă îndrept spre maşină, lăsând-o pe roşcată în spate.
Nu vreau să fiu o povară pentru toţi, dar pur şi simplu corpul meu este cel care acţionează şi gura care scote cuvintele. Toate astea au preluat controlul asupra mea.
Drumul a fost unul destul de tăcut, doar câteva tentative de conversaţie din partea Angelei, eşuate într-un final.
-Am ajuns! spune ea entuziasmată.
Ne dăm jos din maşină şi primul lucru pe care-l facem este să montăm cortul.
După aproape 20 de minute, reuşim să facem...ceva.
-Gata, nu a fost aşa greu.
-Mda, dacă prin nu a fost vrei să spui a fost şi prin greu teribil.
Începem să râdem amândouă. A fost primul moment după atâta timp în care nu m-am gândit la el.
-Uite, Kate, chiar îmi pare rău. Nu am vrut să fiu genul acela de prietenă. afirmă fata de lângă mine, având privirea în jos.
-Ştiu. răspund jucându-mă cu celebrul colier.
-Ăm, nu mai sunt lemne. Mă duc să fac rost. strig, eu fiind deja la o mare diatanţă de ea. Sper să mă fi auzit...ups!
Mergând printe acei copaci uriaşi, cu oceanul albastru deasupra mea şi liniştea mortală ce mă înconjura, mă simţeam destul de bine.
-Asta-i bună...asta nu... vorbesc cu voce tare în timp ce adunam crenguţele subţiri ale arborilor.
-Cine-i acolo? spun auzind un fluierat. Poate sunt doar bufniţele...
-Ai crezut că o să scapi,nu-i aşa?
------------------------------------------------------
Ăsta a fost primul capitol din volumul 2(continuarea cărţii un fel de... cenuşăreasa?). Sper că v-a plăcut, nu uitaţi să lăsaţi comentarii cu sfaturile/părerile voastre.