Trăind printre vampiri (continuarea cărţii "un fel de...cenuşăreasa?")

"Nu am chef să mă joc jocuri stupide cu un idiot mai mare decât ego-ul lui"

Mă uitam la acel bărbat, demon, vampir, sau ce mai era ca la felul paișpe și încercam să înțeleg dacă vorbea serios. Familia mea era legată și ținuți în garajul ăsta abandonat și lui îi ardea de jocuri. Poate nu sunt o personă diferită sau mai specială, dar dacă mă pricepeam la ceva, acel ceva era să scot persoanele din sărite și să le întorc vorbele. Și acum, furia a pus stăpânire pe mine, răuuu de tot...

-Cine spune că mă interesează?

-Cine spune că îmi poți rezista? Mie, cel mai puternic, arătos și viclean demon dintre câți există...Dominus?

-Nu am chef să joc jocuri stupide cu un idiot mai mare decât ego-ul lui. și cu replica asta, îmi dau ochii peste cap și îmi încrucișez brațele.

-Să mă fac înțeles, dulceață...pentru că se pare că căpușorul tău frumos nu poate primi mesajul.

Acesta se apropie periculos de aproape de mine, simțindu-i respirația care inspira moarte. Își plimba degetul lung pe pielea mea fină, lăsând urme sângerânde.

-Nu te atinge de ea!! țipă Kris, enervat de scena din fața lui.

Se apleacă și îmi șoptește la ureche:
-Eu nu te-am întrebat nimic. Am spus că vom juca un joc, și exact asta o să facem, dacă nu vrei să-ți vezi părinți, sau iubițelul, care apropo mă calcă pe ultima fărâmă de răbdare într-o baltă de sânge.

Spunând acestea, Îmi lasă un sărut adânc pe obrazul drept, în loc apărând imediat o vânătaie imensă.

Suspin din cauza durerii.

-Dar..cum..?

El începe să chicotească, ducându-și mâinile la spate.

-Mi se mai spune...moartea, dacă ai auzit de ea..

-O mică întrebare? Ce vrei de la mine?

-O să afli..la momentul...

Dar nu apucă să termine fraza, că i-o tai repede:
-Da, da, știu, la momentul potrivit. Acum lasă-mă să ies odată de aici și dă-le drumul.

-Sigur. Când zic eu că puteți pleca, veți pleca.

-Du-te dracu'! strig fiind deja sătulă de tot ce mi se întâmplă.

Un râset zgomotos umple camera. Ce râs enervant..îți vine să te arunci în Atlantic, legat cu o greutate de 5 tone de picior.

-Am fost acolo, m-a trimis înapoi. Se temea de concurență.

Oftez adânc. Foarte adânc.

-Spune odată ce vrei, și lasă-mă în pace.

-Offf..tocmai când lucrurile deveneau mai interesante...Deci, ai de ales. Sunt două cai de a juca jocul ăsta: cine vrei să sufere? Tu, sau ei?

-Poftim??

-Tic-tac, tic-tac...

-Eu, eu...

-Jucăm dur, îmi place! Acum, ia loc. îmi spune arătând cu mâna spre un scaun.

Mă așez și observ cum în fața mea, este o roată imensă.

-Vom juca un...adevăr sau pedeapsă.

-Pedeapsă? întreb, în glas simțindu-se mici urme de frică.

-Da, vezi tu, eu îți voi pune 5 întrebări. Tu trebuie să răspunzi sincer la ele. Dacă nu, prietenii noștrii, aici de față, vor învârte de roata pe care se află tot felul de pedepse...mai mici sau mai mari. Nu va fi nici o problemă dacă ne vom putea înțelege.

-Tu glumești, nu?

-Am eu față de jocker?

-Sincer?

-Mai bine începem înaine să fac ceva necugetat.

-Mă scuzi, dar îmi poți amintii de ce mai aștept și nu sar pe tine să te fac una cu pământul?

-Pentru că..

Cu o viteză incredibilă, nici nu am simțit când a ajuns în dreptul lui Kris și i-a băgat mâna în piept, acesta scoțând un țipăt înnăbușit.

-O mică mișcare accidentală și voi atinge, scoate ști distruge inima. Nu am vrea să se întâmple asta, nu?

Privesc spre șatenul care se abținea din toate puterile să nu pară vulnerabil, dar în zadar. Forța demonului nu se compara cu a lui.

-Gata, oprește-te! Fac ce vrei tu, lasă-l!

-Ai spus ceva? Nu am putut auzi din cauza strigătelor de ajutor ale lui...Kris, parcă.

-Am zis că fac ce vrei tu, doar..nu-i mai face rău.

-Acum, că ne-am înțeles, putem începe. zâmbii triumfător și scoase mâna din pieptul băiatului care se așezase înapoi, fiind prea slăbit de puteri pentru a se putea împotrivi.

-Prima întrebare: Este adevărat că atunci când ești cu Kris, te gândești la Kyle? De câte ori te atinge, te gândești că o face Kyle, că te câte ori te sărută, te gândești la Kyle?

-Nu..răspund cu o ușoară nesiguranță în voce, răspunsul fiind pe jumătate adevărat. Asta făceam? Nu, îl iubesc pe Kris. Dacă îl iubesc, de ce mă gândesc la Kyle? Mă gândesc la Kyle? Un sentiment de vină se instalase în mine.

-Nț, nț, nț...nu am început bine. Mike, vrei să ne faci onoarea și să fii primul care învârte?

Mă uit la Kris, căruia i se prelinse o lacrimă pe obraz. Ce am făcut? Eu îl iubesc pe Kris..Kyle..nu.

-Nu! Nu fac asta! Kate, totul va fi bine, da? Totul va fu bine.

-Mike, eu cred că trebuie să te gândești mai bine la ceea ce ai spus.

Privirea sfâșietoare a demonului te rodea pe dinăuntru. Te ucidea. Mike se apropie de roată, și cu ochii închiși, o învârte, spunând, mai mult șoptind un "îmi pare rău", apoi se așează înapoi. Era..controlat de el.

-Deci, pumnalul..poate asta îți va băga mințile în cap și nu te vei mai comporta ca o fetiță răzgâiată.

Se apropie de mine, în mâini având un obiect  ascuțit, alb. Îl plimbă de la gât, coborând pe piept, lăsând o urmă destul de adâncă, din care sângele nu întârzie să țâșnească.

Un geamăt de durere îmi iese pe gură și  simt cum ochii mi se umezesc.

-Asta va lua vreo 4 ore până se va vindeca complet, printr-un proces exterem de dureros. Putem continua.

-Kate, vom ieși de aici, fata mea, îți promit! stigă și tata, cedând la fel ca toți ceilalți. La fel ca mine.

-De ce faci asta? întreb cu un glas șoptit, puterile părăsindu-mă.

Zâmbește sadic, și se pune în genunchi, cu o mână mângâindu-mi obrazul palid și vestejit.

-Pentru că îmi place. Îmi place să te văd că suferi, vampirule legendar. Mă încântă ideea să știu că se surge sângele din tine până la ultima picătură. S-a născut "aleasa"-o spune cu ironie în glas. S-a născut vampirul care v-a pune capăt răului. Ce vise, nu? Dar ghici ce? Eu sunt un coșmar, Kate. Un coșmar din care nu te vei mai trezii.