Trăind printre vampiri (continuarea cărţii "un fel de...cenuşăreasa?")

"Mai bine mi-aş înfinge ţăruşul în inimă."

După ce a plecat tipul ăla, Walter, primul gând a fost să fug până acasă. Apoi, mi-am amintit vorbele lui...Kris(când mă gândesc că e fratele lui Kyle, îmi apar mici fiori pe spate). A spus că mi-a salvat părinţii, deci îi sunt datoare. Voi face ce am de făcut şi apoi voi pleca.
Cobor jos, la parter şi acolo toţi(din câte am înţeles sunt 4) se uitau pe nişte schiţe, sau ceva de genul.
-Spuneţi-mi ce am de făcut, ca să pot pleca o dată de aici.
Toţi se uitau la mine ca la avioane, numai Kris părea indiferent faţă de prezenţa mea.
-Uite care-i treaba: tu o să pleci de aici când o să zic eu. Până atunci vrei să taci din gură? Mulţumesc. spuse şi zâmbi ironic.
-Mie nu-mi dă nimeni ordine. Nu ţi-am cerut să-mi salvezi părinţii, sau să mă salvezi pe mine. Dacă aş vrea, aş putea pleca şi acum de aici.
Acesta se aproprie periculos de mult de mine. Se uită în ochii mei cu ură. Oare aşa se poartă cu toţi, sau doar cu mine?
Se întoarce şi spune cu voce tare:
-Mergem la antrenamente.
Tac, ştiind că vorbind nu voi face decât să înrăutăţesc situaţia şi îi urmez pe ceilalţi.
Ajungem pe o pajişte mare. Oare ce vom face?
-Noviceo tu...
-Sunt Kate.
-Mda, cum zici tu. Te vei antrena cu Erik.
Arată cu mâna spre un tip imens, parcă Walter mi-a spus că e cel cu muşchi. Da, nu s-a înşelat.
-Mai bine mi-aş înfinge ţăruşul în inimă.
-Ce, ţi-e frică?
-Să fiu desfigurată de o persoană de 4 ori cât mine? Da!
Îşi dă ochii peste cap şi vine în faţa mea.
-Atunci să văd dacă îmi faci faţă mie.
Încep să râd zgomotos, dar n-apuc să spun nimic, că mă dă peste cap şi mă prinde în braţe.
-Da, ce pot să zic, un adversar pe măsură...spune acesta având mâinile în jurul taliei mele şi afişându-şi acel zâmbet care-mi aduce aminte de Kyle. De data asta eu sunt cea care-şi dă ochii peste cap.
Mă dau jos din braţele lui şi oftez adânc. O să fie o zi lungă...