Trăind printre vampiri (continuarea cărţii "un fel de...cenuşăreasa?")

"De ce ai făcut asta???!!"

      Datorită lui Kris, am ajuns acasă cu frisoane şi dureri de spate. De ce mi-a mai dat jacheta lui? Tot aia era.
      Decid să-i duc jacheta înapoi şi să-i zic câteva. Bat la uşă, şi cum nu primesc nici un răspuns, intru. Ce credeţi? Ochii mai aveau puţin şi îmi ieşeau din orbite. Lara era peste Kris şi nici aer nu cred că mai avea "săracul" de el.
      -Tu nu ştii să baţi la uşă? se răsteşte vrăjitoarea(scz de exprimare, dar altfel nu aveam cum să-i spun).
      -Am bătut, dar eraţi aşa concentraţi că nu m-aţi auzit.
       I-am aruncat jacheta pe pat şi mă îndrept spre uşă, pentru a pleca, când am auzit asta:
      -Iubi, de ce tre' să fie (***) asta peste tot? Nu are ce mânca şi cerşeşte, sau ce?
       Aia a fost ultima picărură. M-am întors pe călcâie şi i-am dat o palmă pe care o să o ţină minte mult timp de-acum.
        Şi-a dus mâna pe obrazul vânăt, şi, înainte ca palma ei să facă contact cu faţa mea, ceva o opreşte. Kris.
        -Lara, cred că e mai bine să te duci la culcare.
        Asta şi face, dar nu înainte să-mi arunce o privire plină de ură. Dacă privirile ar ucide, acum aş fi sub 2 metri în pământ.
        Uşa se închide.
        -De ce ai făcut asta? ţipă destul de puternic la mine.
        -Pe bune? Chiar mă întrebi asta?
        -Da, de ce? O,am uitat! Tu eşti prinţesa lui mama şi lui tata şi toată lumea trebuie să-ţi sufere deprimările şi să-ţi vorbească din cărţi.
        -Asta nu e adevărat. Şi pot să te întreb, de ce mai lăsat la 6 km de casă, la -2 grade, necunoscând zona?
       -Aşa am vrut eu, ok? Şi ca să vezi că nu sunt aşa rău, ţi-am dat jacheta. Pot să ştiu şi eu unde e?
       -Ţi-am aruncat-o pe pat, dar tu ai fost prea ocupat cu "iubiţica" ta şi nu ai observat.
       -Cineva e geloasă...
       -Poftim??? Ce??? Eu? Pe tine şi pe aia? am început să vorbesc(bine, ţip) mai tare, apoi să râd nervos.
       -Sărăcuţa de tine...(punându-mi mâna pe umăr) suferi din dragoste...
         M-am înroşit, şi neştiin ce să mai spun, palma mea se izbi de faţa lui.
          Acesta avea aceeaşi privire plictisită şi nepăsătoare din totdeauna. Însă, de data asta era foarte, adică FOARTE furioasă.
         -Ieşi afară!
         -Asta vroiam să fac!
          Am plecat în camera mea. M-am lăsat să cad pe peretele alb şi câteva lacrimi îşi făcură apariţia pe obrazul meu rece. Oftez adânc şi intru în minunata lume a viselor.