Trăind printre vampiri (continuarea cărţii "un fel de...cenuşăreasa?")

Demos

-Doar nu vrei să-ți lași părinții și frații singuri.
Mă ridic în picioare și arunc bățul din mână.
     -Tu ce faci aici? Nu am fost destul de  clară acum două luni când ți-am spus că ești un monstru, criminal, idiot si psihopat??
      -Poi nu eu sunt cel care a venit înapoi în oraș, și nu eu sunt cel care plânge și încearcă să se sinucidă.
        Nu-mi dădusem seama că fața-mi este înnăbușită în lacrimi.
       -Înapoi în oraș? Până aici am alergat?
       -Mda... Ce ți s-a întâmplat?
         La auzul cuvintelor lui am început să râd.
       -Kris, tu vorbești serios? Ce s-a întâmplat? Tu. Asta s-a întâmplat.
         Și am plecat. Nu înțeleg cum poate fi așa de... de insensibil, de schimbător? 
Prima dată se poartă cu mine ca și cum aș fi un nimic pe lângă el. Apoi, mă salvează și are grijă de rana mea, după îmi spune că mă urăște și că a omorât-o pe Geoselyne, și acum mă întreabă ce am pățit? Dacă el crede că sunt jucăria lui, se înșeală.
         Ajung acasă mai repede decât credeam. Intru în casă, și primul gând era să intru în cameră, când îl aud pe Niall țipând din baie.
      Convorbire telefonică:               
      -Da, știu că asta mi-ai spus să fac, dar nu pot acum. M-ar suspecta.
      -___________________
      -Uite, mai dă-mi o săptămână, Demos. O săptămână și cei doi nu vor mai fi o problemă pentru tine.
       -___________________
       -Ok, vin la tine în două ore.
       End call
       Se deschide ușa, iar eu mă ascund după perete. Respir ușurată când Niall coboară scările. Cine-i Demos?? Ce l-a pus să facă? Cine sunt ce-i doi care nu vor mai fi o problemă? Totul este foarte încâlcit. Trebuie să-l urmăresc pe Niall. Trebuie să aflu ce se întâmplă până nu va fi prea târziu.
         Cobor și eu scările și mă așez lângă Niall, care se uita la televizor.
         -Gata? Ai luat aer? Acum ești mai bine, nu?
           Schițez un zâmbet încercând să nu par agitată și îi răspun:
         -Da, sunt mai bine.
         -Ok. Ăm... eu tre' să plec peste 2 ore. Am treabă înafara orașului.
          -Treabă?
          -Da... afaceri.
            Aprob din cap și mă ridic.
           -Eu o să fiu în cameră.
           -Nu-mi dai și mie un pupic?
           Strâng din dinți și îl sărut scurt pe buze, după care merg grăbită spre cameră. Așa, Niall. O să-ți aflu marele tău secret. Poate ăsta este răspunsul multor întrebări puse de-a lungul timpului.
   ---------------------------------------------
Da, știu, capitol plictisitor. Promit cā următorul va fi mult mai interesant. See you! <3 ;)