Trăind printre vampiri (continuarea cărţii "un fel de...cenuşăreasa?")

Temeri

Din perspectiva lui Kate:

-Kris! exclam și îl iau în brațe, simțind o mie de emoții. Nu știam cât de mult țin la el, până era să-l pierd. Nu voi permite să se întâmple la fel ca data trecută. Viața mi-a mai dat o șansă să fiu fericită...nu-l pot pierde.

-Ce.. s-a.. întâmplat? întreabă îngrijorat, încercând să-și regleze respirația.

-Nu-ți aduci aminte?

Îmi face un scurt semn din cap, iar apoi mă uit la Colle, care face același lucru.

-Nu contează. Ești aici, cu mine. Te iubesc!

Când îmi dau seama de ceea ce am spus, îmi duc mâna la gură și ochii mi se măresc. Acesta nu face decât să-mi zâmbească scurt, și un mic chicotit îi apare pe față. Nu eram obișnuită cu acest Kris. Tot timpul a fost închis și distant... dar îmi plăcea noul Kris.

-Hei, Kris, ești bine?
-Angela.. se ridică și își privește sora în ochi. O ia într-o îmbrățișare strâmtă și o sărută pe frunte.
-Îmi pare rău... mai adaugă Kris curgându-i o lacrimă. Îmi pare rău că nu am fost alături de tine când aveai nevoie. Ai avut, ai și vei avea mereu doi frați care te iubesc enorm. Știu că Kris te iubea. De fiecare dată când ne întâlneam îmi vorbea despre tine, despre cât de frumoasă și de mare creșteai... Într-o zi mi-a zis că îi e frică să nu te piardă. Să nu-și piardă surioara. Și mie mi-a fost și îmi este frică să te pierd.

Din perspectiva lui Kris:

-Dar nu m-ai pierdut. Nu știam că am încă un frate, dar când am aflat, tot ce am vrut a fost să te găsesc. Nu pot să cred că mama și tata au fost în stare de așa ceva! Ne-au despărțit, și nu e corect! glasul ei șoptit și cald exprima atâta furie, dar și tristețe.. nu suportam să o văd așa. Era atât de fragilă și micuță... am luat-o încă o dată în brațe, mânuțele ei mângâidu-mi spatele.

-Haide, ai nevoie de odihnă.

Aprob din cap și mă urc în mașină, pornind spre "casă".

Din perspectiva lui Kate:

După ce l-am adus acasă, Colle și Angela au plecat, eu fiind singură cu el.

-Legat de ce am spus mai devreme... încerc să mă scuz eu
Se uită la mine, fără să spună nimic, așteptând să continui.
-Eu nu am vrut să.. noapte bună.

Și am ieșit din încăpere. De ce este așa greu să recunoști ceea ce simți? Mă sperie gândul că el nu simte la fel.
Mă plimb prin grădină, încercând să mai îmi liniștesc conștiința care nu vrea să tacă.  Singura companie pe care o am este luna care parcă încearcă să-mi șoptească ceva...

-Hei, ce s-a întâmplat? mă întreabă o voce extrem de cunoscută, apoi simt o mână pe umăr. Era el.
-Nimic.. încerc să mint, dar ca deobicei, nu-mi iese.
-Nimic? mai mă întreabă o dată, de data asta existând contactul vizual.
-Mi-e frică... dacă eu sunt vampir legendar, și spiretele, sau ce mai sunt și alea vor ucide oameni nevinovați, eu... nu pot să-mi iert asta, Kris. Nu pot să-mi iert nici faptul că era să te pierd. Sau că l-am pierdut pe Kyle. Sau pentru Mike. Eu sunt sora lui, oricine ar fii părinții noștrii, și mă simt vinovată pentru toate astea... și, uneori simt că explodez. Eu nu mai pot..

Lacrimile își fac apariția pe chipul meu palid și uscat. Kris îmi ia fața în mâinile lui calde.
-Nu pot să-ți spun că totul va fii bine, pentru că.. vezi și tu că nu este bine. Nimic din toate astea nu este bine și nu știu dacă va fi vreodată, dar...

Și îmi plasează un sărut dulce pe buze. Îi inspir adânc parfumul, și un zâmbet îmi apare pe față.

-Mă ai pe mine. Pentru toată eternitatea...

Pentru toată eternitatea... îmi iau colierul în mână, la acea amintire, și îl strâg tare. Kyle și-a ținut promisiunea. Niciodată nu și-a încălcat-o. A fost alături de mine în tot acest timp..