Maybe || Luke Hemmings

Epilog

¤ Din perspectiva lui Luke ¤

- după 3 ani -

 -Bună ziua, domnilor. Ştiţi de ce v-am chemat aici, nu? ne-a spus asistenta când ne plimba prin toată clădirea imensă care era atât... dar atât de monotonă. Pereţii albi, gresie albă, uniforme albe.

 -O, te rog. Nu te adresa aşa... formal. Eu sunt Calum, iar ei sunt Luke, a arătat cu degetul spre mine, şi Michael. a îndreptat degetul arătător spre Mike, de data asta.  Iar, ăsta-i Ashton, l-a bătut pe umăr pe toboşarul nostru şi zâmbit cât de tare a putut.

Ashton Irwin este un băiat foarte de treabă, pe care l-am cunoscut cu mult timp în urmă. După câteva ore pe care le-am petrecut împreună alături de instrumentele muzicale, eram sigur că el avea să fie cel mai tare toboşar pe care l-am putut avea. El a acceptat fără nicio ezitare propunerea de a veni în trupă şi după aceea, totul a venit de la sine.

 -În regulă, Calum, Luke, Michael şi Ashton, s-a oprit din mers asistenta în faţa unei uşi maro, iar noi am făcut la fel, aici este. V-am chemat aici pentru că asta a fost dorinţa ei. Începuse să facă foarte urât, nu aveţi idee.

 -Mulţumim, dar ştiţi, a trecut ceva timp. a zâmbit Calum, iar fata a plecat în grabă, la sfârşit zâmbindu-ne şi arătându-se interesată de starea Miei. Dar, la dracu, nu avea nici cea mai vagă idee cum ne simţeam toţi.

 -Mai exact, 3 ani. a murmurat într-un final Michael şi i-am putut simţi dezamăgirea în voce. Era îngrozitor.

Am intrat cu toţi în cameră, cu excepţia lui Ashton, care nu voia nici în ruptul capului să intre. A spus că nu e treaba lui şi nici nu îl priveşte, iar dacă fata asta a fost cu ideea trupei, nu vrea să o vadă în halul ăsta. Puteam să spun la fel, dar trebuia să o văd.

 -Hm, v-aţi schimbat ce e drept. ne-a spus o fată cu părul brunet, până la umeri. Era aşezată pe caloriferul din dreptul geamului şi ne privea sfidător. Avea cearcăne uriaşe şi nu înţelegeam de unde ne ştie. Asta putea fii ciudat din mai multe puncte de vedere.

 -Mia? a întrebat Michael care abia scosese două cuvinte pe ziua de astăzi. Şi-a înghiţit nodul din gât şi am simţit cum tremura. Era, era cel mai distrus dintre noi toţi. În aceşti 3 ani abia a putut să îşi facă rost de două iubite, astfel încât încă era afectat de plecarea ei. Nu era pregătit să o vadă, niciodată nu a fost.

Fata brunetă a dat din cap şi Michael a luat-o la fugă până la ea şi a îmbrăţişat-o atât de strâns încât nu ştiam dacă mai poate respira. Eu şi Calum nu ne mai puteam mişca. Ea, ea era Mia?! Cum?

Am auzit plânsetele lui Michael şi agonia cu care o îmbrăţişa. Avea nevoie de ea, toţi aveam nevoie de ea. După plecarea ei mi-am promis că o să fac orice ca să scap de iubirea aia stupidă pe care i-o purtam din clipa în care mi-am dat seama că o iubeam.

Şi încă o iubesc.

A venit la mine, atunci. M-a întrebat ce am, m-a ascultat, m-a vindecat. Eu n-am putut niciodată să o vindec.

Îi făceam rău.

 -O să-mi fie dor. a zâmbit Mia uitându-se în gol în timp ce Michael încă o îmbrăţişa.  Luke, şi-a ridicat colţurile gurii şi mai tare, De ce plângi? şi-a dat capul într-o parte, privindu-mă. Era ca o păpuşă de groază, atât de lipsită de viaţă.

 -Um... plâng? mi-am dus mâna la ochi şi avea dreptate. Chiar plângeam. Îmi... îmi era dor de ea. Mereu. Mereu...

S-a dat jos de pe calorifer şi s-a îndreptat spre Calum pe care l-a luat în braţe. Michael era în patul ei de spital şi tremura. Toţi. Eram. Distruşi.

 -Nu eşti nebună, nu eşti nebună, nu eşti nebună. se legăna Mike în pat şi încerca să se convingă singur. Buza lui era umflată şi roşie. Nu-l mai văzusem atât de slab niciodată.

 -Desigur că nu e, a murmurat Calum în îmbrăţişare. Ne-a fost dor de tine, a continuat calm.

Câteva secunde mai târziu, Mia a venit către mine ca să mă ia în braţe.

 -M-ai așteptat mult?  m-a întrebat şi imediat mi-am adus aminte de prima oară când o luasem de acasă pentru a merge la cursurile alea stupide de şah. Încă mă întreb de ce le făceam.

Probabil continuam treaba aia pentru că eram înconjurat numai de fete. Eram disperat după atenţia lor.

 -Eu te voi aștepta mereu. i-am răspuns şi ea mi-a sărit în braţe sub privirile lui Michael şi ale lui Calum.

Tot ceea ce am reuşit să avem împreună, de fapt, era mult mai mult decât ne-am fii gândit că o să avem.

Totuşi, în viaţă am învăţat un singur lucru: nu spune niciodată poate, când răspunsul tău este 'da' sau 'nu'.

Sfârşit

Oh, heei lume scumpă! Nu cred că mai trebuie să adaug nimic la sfârşitul ăsta.

O să mai scriu un bonus sau două (încă nu m-am decis) şi mulţumirile după care o să las cartea asta să vegeteze pe profilul meu.

În orice caz, era să plâng când am scris toate astea.

Deci, asta a fost tot.

O să-mi fie dor de tine, Maybe!

p.s: deşi spuneam că nu o să fac continuarea, cred că m-am răzgândit. nu e nimic sigur, doar că îmi surâde ideea.