Devilicious.

10. Ignoranţă

Mi-am dat ochii peste cap, aşteptându-mă la o scenă specifică lui, însă tonul său mă şocase.Era rece, indiferent, nepăsător şi... gol. Nu părea să dea vreun ban pe faptul că eu sărut alt bărbat. Nici o urmă de nervozitate sau de tristeţe nu-i străbătea corpul, dar eu eram dezamăgită. Nu-i păsa, bineînţeles!

- Dă-mi te rog un pahar plin de whisky, de fapt, mai bine dă-mi o sticlă! rosteşte hotărât, cu acelaşi aer arogant şi misterios pe care îl are întotdeauna. Nu părea afectat deloc, ci mai degrabă dornic de distracţie.

"So I'm gonna love you

Like I'm gonna lose you

I'm gonna hold you

Like I'm saying goodbye "

Melodia lui Meghan Trainor răsuna în boxe, melodie mult prea lentă pentru un astfel de bar şi mai ales, în cel mai nepotrivit moment.

Kevin încerca să mă sprijine cumva de bar, pentru că echilibrul meu nu mă ajuta în momentul de faţă, mai ales cu un Damon atât de rece prin preajmă. Atitudinea lui mă dădea complet peste cap. Mă sărutase cu câteva ore înainte, la naiba! Iar acum, singurul lucru ce se putea citii pe chipul lui era ignoranţă. Multa şi chinuitoarea ignoranţă!

Reacţionase atât de straniu pentru el la atingerile mele, că aş fi putut jura că-i trezesc emoţii. Dar ce emoţii sau sentimente poate avea un suflet negru ca al lui?

Îmi scuturasem capul, cu intenţia de a-mi face imaginea lui mai clară, însă încă odată, a trebuit să blestem alcoolul. Cu toată vederea mea înceţoşată şi aproape dublă, puteam să-i văd chipul. Nici măcar nu mă privea. Privea la orice altceva, numai la mine nu, de parcă nu aş exista, de parcă aş fi un zero în faţa lui.

Kevin scosese o sticlă nedesfăcută de whisky şi i-o înmânase râzând.

- La tine noaptea abia începe, huh? îl întreabă Kevin amuzat, iar el aprobase din cap, aruncându-mi o privire rapidă, însoţită de un rânjet obraznic pe chip. Nu acel rânjet pe care îl avea de obicei, ci unul diferit, care-mi dădea de înţeles că lucrurile nu vor rămâne aşa, că am făcut o greşeală şi o să-i plătesc. L-am urmărit făcându-şi loc prin mulţime, însă imaginea lui fusese acoperită de Kevin, ce venise imediat în faţa mea.

- Vrei să te duc acasă? mă întreabă brunetul, sărutându-mi maxilarul la fel de senzual ca şi până acum. Am scuturat din cap în semn că nu şi mi-am lăsat toată greutatea corpului pe umerii săi, înconjurându-i cu mâinile şi îngropându-mi chipul în scobitura gâtului său.

Orice ar face Damon nu ar trebui să mă afecteze.. dar atunci de ce doare atât de tare indiferenţa lui? Ce e în neregulă cu mine? De ce îmi pasă măcar? Înăuntrul meu ştiam răspunsul. Îmi era doar greu să-l recunosc, dar în momentul acesta nu conta. Orice ar vrea sufletul meu, e imposibil, şi va rămâne neîndeplinit. Damon nu ar vrea vreodată o relaţie, ar vrea distracţie şi jocuri bolnave. M-ar atrage în lumea lui şi mi-ar distruge sufletul. Fiind cu el, mi-aş vinde sufletul diavolului şi mi-aş asigura intrarea şi mai adânc într-un iad în care nici măcar nu am vrut să ajung. AŞ fi ajuns să-i dau toată dragostea mea, iar el ar fi la fel de incapabil să nutrească vreun sentiment pentru altcineva în afară de el.

Kevin era cea mai bună alegere. Nu-mi făcea inima să bată la fel cum o făcea Damon, dar nu-mi era nici indiferent. La urma urmei, cele mai mari tentaţii nu le oferă îngerii, ci demoni...

Am luat prima sticlă deschisă pe care am văzut-o şi am luat încă o gură mare de alcool. De data aceasta, lichidul îmi arsese gâtul, făcându-mă să tuşesc uşor. Nu se compara cu băuturile mirifice pe care mi le pregătise noul meu iubit. Nu eram deloc obişnuită cu atât de multă băutură şi chiar dacă eram beată, nu eram suficient cât să ignor diavolul. Aveam nevoie de atât de mult alcool, încât să-mi uit numele. Sau cel puţin, aşa simţeam acum. Refrenul idiot al melodiei de mai devreme încă se auzea şi nu am putut decât să mă gândesc că dj-ul îşi bate joc de mine.