Am rămas nemișcată la mijlocul scărilor, făcând liniște și privind cercetător în jurul meu.
Se auzeau pași ce veneau în direcția mea, spre scări și înainte să pot reacționa, Damon m-a tras în brațele lui, punându-mi mâinile la gură, pentru a nu face zgomot.
Stătea cu pistolul ațintit spre locul unde trebuia să apară intrusul, în schimb apăruse doar o fata blondă cu un chip încruntat. Blair.
Damon își luase palma de pe fața mea, însă încă mă ținea strâns în brațe, atât de strâns de parcă aș fi parte din corpul lui.- Damon, îmi iei respirația! Mă plâng eu, iar el se încrunta, slăbind ușor strânsoarea. Doar slăbind-o, căci nu avea de gând să îmi dea drumul.
- Ce căutați voi aici? Întreabă Blair sceptica și puțin...iritată.
- Aș putea să te întreb același lucru, îi răspunde Damon. Cine a fost cel care s-a strecurat afară din casă când noi am ajuns? E evident că nu vroia să îl vedem. Nimeni nu ar putea trece prea ușor de sistemul nostru de securitate. Deci cineva l-a băgat în casă. Tu ai fost?
- Nu știu despre ce vorbești, îi răspunde Blair din ce în ce mai agitată, așezându-și mâinile la piept. Se vedea de la o poștă că mințea. În ultimul timp fusese mult prea secretoasa și eram sigură că ascundea ceva.
- Unde e Kevin? Întreb înainte ca Damon să mai poată spune ceva și îl pot simții cum respiră enervat în ceafa mea, strângându-mi intenționat mult prea tare talia.
- Nu am idee. Nu mai e nimeni acasă. Sunt singură.
- Știi...e ciudat că tocmai când tu erai singura acasă un străin fuge de aici și tu îl acoperi. Pentru că e evident ca cineva trebuie să fii oprit camerele. Pe cine nu vrei să vedem, Blair?
- Vorbești prostii, Damon. Tocmai ti-am spus ca nu știu despre ce vorbești, mârâie ea evident deranjată de interogatoriul lui Damon.
- Mhm, cum spui tu. Dar sunt sigur că ascunzi ceva..Și voi afla ce. Îi spune și mă trage după el de-a lungul scărilor, ducându-mă în camera lui.
- Damon, vreau să merg în camera mea. Singură. Mă plâng când încuie ușa în spatele lui. Eram convinsă că nu voi ieșii de aici până nu va fi convins că l-am iertat. Și de ce naiba ai fost așa dur cu Blair? Îl mustrez apoi.
- Pentru că e naivă. Și pentru că a fost iubita lui Blake. Trebuie să am grijă de ea... sunt sigur ca are pe cineva. Și e cineva de care nici măcar ea nu e sigura, de nu vrea să îl arate nimănui. Nu vreau să fie iarăși rănită. Nu si-a revenit niciodată cu adevărat după moartea lui Blake.
Am oftat întorcându-mă cu spatele la el. Avea dreptate, căci de multe ori am surprinso și eu având conversații ciudate sau strecurându-se agitată. Îmi făceam griji și aveam de gând să vorbesc cu ea.
Damon a venit în spatele meu, lipindu-şi pieptul tare de mine. Îmi provoca 1000 de fiori, iar mintea mea o lua razna, căci nu mă puteam abține să nu gem când buzele lui s-au lipit de gatul meu. Mă sărutase în spatele urechii, dând la o parte șuvița de păr care îl încurca. Din nou, mă înmuiasem în brațele lui puternice. Aproape că îmi venea să îmi las toată greutatea în mâinile lui, la cât de tare îmi făcuse picioarele să tremure.
- Termină cu jocurile, Damon!
- Nu mă mai joc de mult, iubire! Doar că nu mă pot abține naibii să îți sărut fiecare centimetru din corp.
Am gemut iarăși când buzele lui Damon au continuat să îmi răsfețe pielea. Am putut simții rânjetul de pe chipul său auzindu-ma. Mă simțeam excitată și rușinată în același timp. De când apăruse el, hormonii mei au luat-o razna. De asemenea, o luasem și eu. Căci numai o femeie complet nebună s-ar lăsa sedusa de un barbat care numai distruge.- Ce îți dorești de fapt, Damon? Căci dacă e vorba doar să profiți de o parte a trupului meu, poți să o faci, dar lasă-mă să știu. M-ai prostit suficient cât să nu îți rezist. Doar spune-o!
- Da! Spune tare și răspicat și îmi simt sângele în vene înghețând. Speram măcar să nege, însă îmi dovedise din nou cât sunt de credula.
- Vreau să îți pătrund în...inimă, al dracu de mult. Atât de mult că mă face să o iau razna. Și încep sa cred că eu am fost cel prostit aici, cel sedus, continuă să vorbească și dacă înainte sângele îmi înghețase, acum clocotea.
M-am întors cu fața la el, privind și analizând fiecare expresie faciala. Îi puteam vedea dorința în ochi.- Ce naiba mi-ai făcut, Jessica?
Spune și apoi mă trage într-un sărut pasional, ce îmi făcuse tot corpul să ardă. Mă las purtată de brațele lui până în pat, unde se pune deasupra mea. Mâinile lui se plimbau agitate peste tot, încercând să atingă orice bucățică de piele, părând disperat să nu piardă nici măcar un milimetru.
Am încercat să îi trag de pe el tricoul, dar mă oprise imediat, ținându-mi mâinile.- Mmm, iubito! Mormăie în semn de protest. Aș fi cel mai nenorocit dacă aș profita și aș face dragoste cu tine acum. Și poate sunt un nenorocit, dar să fiu al naibii dacă pot să îți fac asta ție!
Îl testasem. Deși abia îmi putusem păstra un strop de rațiune, ceea ce urmărisem de la bun început era să îl testez. Dacă ar fi continuat as fi fost convinsă că îmi dorea doar virginitatea și i-as fi dat-o doar ca să mă lase mai repede în pace și să îl pot uita. Dar nu picase testul. Nu profitase de ocazie și crescuse în ochii mei.
- De ce, iubitule? Întind coarda pentru o ultimă încercare. Chiar vreau asta. De ce nu vrei să faci sex cu mine? Îl întreb cu o voce senzuala și o privire obraznică, dar el doar mă privea încruntat.
- Scorpie mică! Mă testezi! Spune apoi, făcându-mă să devin agitată. Cum își dăduse seama?
- Ce? Întreb făcând pe nevinovata.
- Știu ce faci. Vrei să vezi ce îmi doresc de fapt de la tine. Ei bine află că îmi doresc să te pătrund, să fiu primul, să ti-o trag într-un milion de feluri... Și o voi face..dar nu încă. Vreau să mi te oferi, să fi a mea cu totul. Sex pot lua de oriunde, iubito, dragoste în schimb, vreau să fac cu tine. Și nu te las după. Pot să îmi dau seama că ti-e frică de asta...de faptul că mă voi culca cu tine apoi am să te las. Tocmai de asta nu vreau să o facem pana nu vei fi complet sigură...sigură pe tine și pe mine. Vreau să mi te dăruiești știind că atunci când te vei trezii voi fi tot acolo.
Aveam lacrimi în ochii ascultându-l. Mă îndrăgostisem de el din nou și din nou în timp ce vorbea. Asta era latura sensibilă pe care o văzusem în el..și asta mă speria cel mai mult. Pentru că de fiecare dată când această latură ieșea la iveală, mă îndrăgosteam din ce în ce mai tare.
*****
Pareriiii!!!! Muuuulte păreri!
CITEȘTI
Devilicious.
Teen Fiction" - Nu te iubesc pur şi simplu, îmi eşti obsesie. Nu mi-am dorit niciodată să posed un lucru atât de mult cum mi-am dorit să te posed pe tine. Am nevoie să îmi aparţii doar mie, pentru o eternitate. Vreau să-ţi absorb sufletul şi trupul, să-ţi fur p...