Leagănul morții

"Cazul lui Elliot Lowen-Chapter 2"

"Va multumesc" spun eu cu non-salanta ,neavand nici macar o urma de frica sau fericire pe fata.
Am plecat,ezitand  rugile parintelui de a ma muta din oras... Asta chiar ar fii fost imposibil.
Pentru ca stiam ca oriunde m-as duce...ma va gasi mereu.. Nu mai am cale de scapare. Tot ce pot face e sa il infrunt si asta...voi avea de gand sa fac...
Exceptand faptul ca nu stiu cum voi face asta ... E totul ok...
*
Mergeam prin livada de langa biserica ,vantul batandu-mi firele de par ,aerul devenind din ce in ce mai rece si fara vreo urma de blandete,iar picioarele mele inghetandu-mi la fiecare pas pe care il faceam...
"Poti sa faci asta dematerializandu-l .. Facandu-l un bulgare de lumina in mana ta. Poti sa o faci.."
M-am intors tulburata de orice soapta a noptii care se apropia ...
Privind in jur ,doar sunetul frunzelor imi mai nelinistea mintea. Nu era nimeni..
"Cine esti?" Intreba subconstientul meu vocea ce imi rasuna in creier acum 50 de secunde.
"Cand luna va rasari din nou ,intr-o seara in care vantul va soptii moartea ,iar pasarile vor canta pe note iluminate de fluturii albi ,trecutul se va razbate in venele necugetatorilor ce acum, moartea-si cauta"
"Asta ar trebui sa fie un semn?"
In acel moment vocea disparu ...cu tot cu speranta mea la o lume mai buna...
Dintr-o data m-am trezit la pamant ,simtind ceva dur sub picioarele mele.
Mi-am ridicat obrazul stand de pe sol ,uitandu-ma buimaca in jur.
"Ce dra...."
Spun eu cu o oarecare figura speriata ,cand am privit piatra rasturnata de sub picioarele mele.
"R.I.P ELLIOT LOWEN"
Am inconjurat acel loc de 3 ori ,cu gura cascata si cu semne de intrebare.
"Ce cauti tocmai aici?"
Apropiindu-ma de pamantul umed am putut zari ceva maro iesit de sub pamant...
Am inceput sa dezgrop asa zisul mormant ,lent deparca ceva avea sa se petreaca.
Spre suprinderea mea am dat de un sicriu de dimensiuni foarte mici ,cam neasteptat de mici pentru un copil de aproape 8 ani..
Inghitind in sec , pe moment am vrut sa il deschid.....dar ar fii fost mai bine sa nu o fac....
"Oricum nu ai nimic de pierdut... Fa-o" imi repeta subconstientul meu.
*
L-am gasit... O față arsă de viu ,cu sechele grave si totusi.... Un corp mort neputrezit...
Avand un costum negru ,scotandu-i in evidenta ranile ce pareau inca noi......
Ceva necurat era la mijloc si ..aveam de gand sa aflu...
"Voi suna la politie"imi spun eu...
Dar de fapt daca stau sa ma gandesc nu ar fii cea mai stralucita idee avand in vedere ca asta s-ar numi profanare de morminte...
"Il voi lua cu mine"
Eram mai hotarata ca niciodata.. Aveam de gand sa o fac.... Aveam de gand...sa rezolv totul....desi "totul" parea mult mai mult decat imposibil.
Acum de casa ma mai despartea doar un singur lucru ...o strada pe care s-ar putea totusi sa mai fie oameni ....
Iar vazandu-ma cu un sicriu plin de praf... Nu cred ca ar fii fost cea mai buna obtiune in momentul de fata...
Dar ... Defapt daca stau sa ma gandesc....practic...NU AVEAM ALEGERE!
luand sicriul in brate l-am purtat de-a lungul strazii nepasandu-mi de nimeni...
*
Ajungand acasa l-am pus pe terasa ,ducandu-ma la dus .
Cum eram eu cu gandurile si problemele mele ...am inceput sa aud niste zgomote bizare...
Ca niste ciocanituri .
Am luat un prosop si mi l-am infasurat pe corp iesind speriata,cu pasi marunti afara din baie.
Podeaua imi scartaia sub picioare,facand acele sunete sa para si mai asurzitoare .
Era usa de la terasa....
"Cine e acolo!?" Am sarit eu de dupa coltul bucatariei ,tipand...
Dar ca deobicei nimic vizibil...doar niste semne absurde...
"Ce faci? Nu ne-am mai vazut de mult .." O voce atat de calduroasa si familiara...
Aceeasi voce de alta data... Tata...
Aveam lacrimi in ochi ,dar si in inima...
M-am intors in spre locul de unde il auzisem...
"tata..... Mi-a fost atat de dor de tine..."
"Vino la mine... Vino!"
M-am dus spre el putin speriata ,incercand sa il iau in brate....
Dar peste cateva minute m-am trezit intr-un loc intunecat ,prinsa in lanturi ,goala si simtindu-ma acoperita de ceva....
Am incercat sa ma misc ,dar simteam o durere atat de infernala incat toate partile din corpul meu ma oprira din orice miscare pe care aveam de gand sa o fac...
Recapatandu-mi vocea ,am inceput sa tip in jurul meu ,dar imi raspundea doar ecoul unui abis plin de cosmaruri...
"Unde sunt ? Si ce tot vrei? Jur ca daca te voi prinde ,nu vei mai scapa teafar..."
Amintindu-mi atunci de....scena cu tata.... Lacrimile imi invadara obrajii in mai putin de 5 secunde ...
Iar lacrimile care se scurgeau pe jos deveaneau luminoase ,inghetand,transformandu-se in speranta pe care mi-am recapatat-o .... 1%....
"Esti intr-un loc mai bun acum... Un loc mult mai bun"
Auzind un ras pe fundal...acum doar acele cuvinte imi invadau creierul de un posibil...pericol...din care nu voi mai scapa cu viata...
----------
Hei guys...scuze....dar nu am mai avut timp sa postez..de cand cu scoala...nu prea..
Pentru ca trebuie sa invat limba si da.....
Sper sa ma intelegeti ..sper sa fiti la fel de activi ca inainte.
Va multumesc.
Lasati un comm si un vot la acest capitol.
P.s corectez cand am timp suficient