Master (Suho/Baekhyun)-Completa

∆7∆

Trecuse mai bine de doua zile de cand roscata si-a vazut ultima data familia. Nu stia ce ar putea face, dat fiind faptul ca singurul contact pe care l-a avut cu realitatea este prin geamul cu gratii de fier care ii sabotau orice sansa sa evadeze. Deja a uitat cum se simte un pat calduros, o masa gatita din inima si hainele normale, lipsite de rupturi si murdare care puteau fi cu usurinta asemanate carpelor zdrentuite.

Frigul ii intrase in oase, buzele capatasera o nuanta violet-albastruie, parul ii era incalcit si trupul plin de urme dureroase, insangerate si cicatrici cusute cu fir de groaza in ele. Nici propria-i constiinta nu indraznea sa mai viseze la dulcea si ravnita libertate, siguranta ca satenul o va prinde si probabil aplica acelsi tratament ca tatalui ei confirmandu-i imediat ipoteza cu privire la sansele de supravietuire.

Se adaptase deja la stilul noncomformist si inuman al satenului. Cand itunericul cuprindea asa-zisa camera unde vietuia, usa se deschidea si JoonMyun ii aparea in cale, de fiecare data tinand o lumanre rosie si alungita arzand. Mainile si picioarele ii erau imobilizate cu aceleasi lanturi infecte oprind orice reactie adversa a corpului fetei impotriva barbatului.

Intr-o seara a tinut obiectul din ceara deasupra trupului ei gol, stropi fierbinti picurand pe pielea ei sensibila si daca mana satenului nu ar fi fost proptita de buzele ei, tot satul i-ar fi auzit strigatele de durere. Alte ori, ii strangea puternic gatul si o tintuia de perete, lovind-o nemilos cu biciul incins. Tot ce presupunea distractia lui rezultau si se incheiau cu un singur ritual. Violul. Descarcarea energiei sexuale intr-un mod parsiv, demn de un pedofil bolnav mintal care nu avea scrupule nici macar intr-unul din nervii corpului.

Fizicul ei era inca stabil, inca putea sa mearga schiopatat si inca era capabila sa articuleze cateva cuvinte neintelese, cel mai probabil gemete si imploruri inutile adresate satenului. Pe de cealalta parte, conditia psihica ii era grav afectata. Precum un copil abandonat pe strazi, roscata era stinghera intr-un loc partial cunoscut deoarece mai fusese in casa lui dar niciodata nu vazuse aceasta inchisoare morbida. Nimic nu ii era cunoscut, nimic nu mai era normal. Parea ca se afla intr-un univers paralel si oricar ar incerca sa-si revina din acea stare deplorabila in care o adusese nu avea puterea necesara sa o faca.

Intre timp, familia Smith si Baekhyun erau din ce in ce mai alarmati. Cei doi baieti au pornit imediat in cautarea sa, ferm convinsi ca patise ceva. Nu era genul ei sa plece asa, neanuntata si mai mult, sa nu mai dea pe acasa doua zile intregi.

O imagine neclara ii aparea in minte satenului din noaptea cu pricina, amintindu-si ca Irene a iesit in afara curtii impreuna cu Suho si de atunci nici urma de ea. Convins de vinovatia lui, prima oprire a adolescentilor a fost la politia satului, unde a urmat o discutie plina de scantei si contradictii. Nimeni nu avea sa il creada. Cine si-ar putea imagina un preot respectat de toti satenii cum rapeste o fata si o sechestreaza.

Cum era de asteptat, niciunul dintre oamenii legii nu i-au dat dreptate. Nervos pana peste masura si cu sangele fierbandu-i in vene, Baekhyun nu a ezitat si a mers glont spre casa barbatului, pregatit sa demonstreze ca are dreptate si sa-si salveze prietena ... pe care o iubea.

Cand a ajuns, nu s-a deranjat sa bata la usa. A apasat pe clanta metalica si surprinzator, era deschis, de parca l-ar fi asteptat sa soseasca. A cutreierat pret de cateva minute prin locuinta, analizand luxul neobisnuit pentru un om al taranimii pana cand a deschis o alta usa, de data aceasta din lemn de stejar, gasindu-l pe barbat in fotoliul lui obisnuit, rasfoind cu interes un roman de dragoste. I-a aruncat o privire confuza si si-a inchis cartea dintr-o miscare, incrucisandu-si mainile la piept.

-Te pot ajuta cu ceva, Baekhyun? A intrebat vizibil deranjat de prezenta lui.

-Stii foarte bine ce vreau. Unde este?

-Despre ce vorbesti?

-Nu te preface ca esti nevinovat, nenorocitule. Te-am vazut cum ai plecat cu ea in seara aia. Irene a fost cu tine ultima data si sa ne amintim ca tu nu esti chiar un om in deplinatatea facultatilor mintale, deci puteai sa o rapesti. Acum spune, unde dracu' este?A tunat, daramand cateva bibelouri de pe masa din fata lui.

-Calmeaza-te si ai grrija ce faci, pustiule. Lucrurile alea costa mai mult decat propria ta viata. Nu stiu de ce ai venit aici si evident, Irene nu este cu mine dar iti multumesc ca m-ai anuntat de disparitia ei. O sa fac tot posibilul sa o gasesc. A declarat si s-a ridicat in picioare, privindu-l intens.

Satenul i-a apucat gulerul camasii sifonate si a marait, abtinandu-se sa nu ii aplice un pumn.

-O sa regreti ziua in care m-ai intalnit, Suho. A scuipat acesta cuvintele si l-a trantit pe jos, pufnind enervat cand isi facea loc sa iasa.

Sa il infrunte direct nu a fost cea mai stralucita idee a sa asa ca s-a gandit sa mai intre o data, de data aceasta nefacandu-si simtita prezenta. A asteptat intr-un tufis ca satenul sa iasa in curtea din fata si s-a strecurat inauntru, cu minimul de zgomot posibil. Incet incet, a cotrobait in toate camerele dar fara vreun rezultat, nu gasise nimic in afara de lucuri obisnuite pentru un om normal ce nu era. Mai avea o singura camera, una destul de ascunsa din punctul lui de vedere. Cateva sunete extrem de ciudata se auzeau, asemeni unor suspine indurerate si icnete infrante venite din partea unei voci feminine.

-La naiba. A murmurat cand a auzit pasii satenului indreptandu-se spre el si gemetele de durere s-au transformat intr-un tipat ascutit.

In graba, a sarit pe pervazul geamului si a inceput sa alerge pana cand teasta blonda a prietenului sau i-a iesit in cale.

-Deci?

-Nimic. A mai ramas o camera din care se auzea ceva ciudat.

-Poate ti s-a parut. A afirmat Jordan dand din umeri.

-Nu sunt prost, stiu ce am auzit.

-Uite Baek, e sora mea si sunt ingrijorat dar chiar nu cred sa fie la el.

Putea declara incercarea de azi un esec total. Intunericul deja incepuse sa isi faca simtita prezenta si nu ii placea asta. Ura noaptea. E unicul moment cand demonii isi fac aparitia fara sa le pese de ceilalti.

A ajuns acasa, oprindu-se doar cand a dat de usa camerei sale. Avea nevoie de odihna, de liniste ca sa-si poata aranja gandurile in minte. Era aproape sigur ca tipatul acele ii apartinea roscatei dar cum putea sa dovedeasca asta autoritatilor cand nici macar un mandat de perchezitie nu putea sa obtina. De ce era totul asa greu, de ce nimeni nu vedea adevarata latura a preotului JoonMyun si mai imprtant, cum avea el sa o salveze de unul singur daca nici macar cel mai bun prieten nu ii sustine teoria?

Perna devena din ce in ce mai comoda pentru tanarul cu suflet nelinistit si la scurt timp dupa ce pleoapele lui s-au unit, somnul a pus stapanire pe fiinta sa.

*

-Nu! Te rog, nu din nou! Implora ea, simtindu-i buzele peste sani.

-Taci naibii din gura daca nu vrei sa sfarsesti injunghiata in mijlocul campului!

-JoonMyun...te rog, m-ma doare...

-Ai grija ce scoti pe gura pentru ca asta nu este nimic pe langa ce urmeaza. A spus si a patruns-o brutal, nimicindu-i interiorul in cel mai groaznic mod.

Fara sa arate pic de mila, isi facea de cap in interiorul ei, aplicandu-i din cand in cand cate o palma peste obrajii inlacrimati.

-Oh, Irene, nici nu stii cat de mult iti ador corpul.

*

-Nu!S-a trezit tipand, inconstient de faptul ca fusese doar un cosmar.

Strigatul fetei ii rasuna in timpane, simtind cum un fior rece pune stapanire pe el. Luna plina si cantecul greierilor facea atmosfera mult mai groaznica decat era in realitate, milioane de ganduri negre formandu-se in mintea lui dezorientata.

Astfel, s-a trezit si si-a tras o pereche de pantaloni si un hanorac gros pe el, alergand ca un nebun pe intuneric spre ceea ce avea sa fie locul unde o va gasi.