Master (Suho/Baekhyun)-Completa

∆11∆

Copaci inalti, cu scoarta tare si riduri scrijelite de vreme apusa serveau pe post de sprijin al trupurilor celor doi. Sangele rosiatic se prelinea alene pe corpurile anchilozate ce stateau inerte pe iarba umeda si rece in bataia vuietului ploios. Numai rondul format din stejari ii proteja pe cei doi indragostiti de picurii nemilosi ai ploii, adopostindu-i de furia  boltei ceresti imbracata in nori intunecati.

Se priveau reciproc cu ochii intredeschisi si incercau sa-si transmita un Totul va fi bine chiar daca nu aveau certitudinea accea decat pe moment. Se aveau unul pe altul, isi aveau puterea nesecata din sufletele razboinice si mai important, aveau viitorul impreuna.

-Irene? A strigat-o satenul in timp ce durerea venita din zoana coastelor l-a determinat sa-si piarda respiratia. Te simti bine?

Roscata si-a schimbat pozitia initiala, acum stand in genunchi sprijinita in mana de copacul cu suprafata tare.

-D-da. I-a raspuns fata mult mai ingrijorata de starea lui decat propria conditie. Se simtea extrem de vinovata si nu stia ce ar fi putut sa faca.

Ochii baiatului erau pe jumatate deschisi si buzele crapate formau o linie aproape dreapta, inexpresivitatea sa panaicand-o. Si-a dus o mana pe obrazul inghetat si a sters o picatura de sange, privind-o absent.

-Cred ca amandoi meritam o pauza. A glumit si roscata a rasuflat usurata, zambindu-i.

Fara sa mai stea pe ganduri a rupt tivul rochitei crem si i-a luat bratul in mana, bandajandu-i rana ce sangera din abundenta. Asa a continuat pana cand piesa vestimentara ramase la dimensiuni reduse, dezvelindu-i picioarele lungi brazdate de pete vinetii. Vantul misca frunzelezele intr-un dans alert al naturii si respiratia fiecaruia devenea un proces din ce in ce mai greu de infaptuit. Nu erau constienti de timp sau orice alt factor extern ce ii inconjura. Totul stagnase intr-un punct mort si nimic nu mai putea fi facut.

-Iti este frig. Afirma Baekhyun observand-o cum se zgribuleste.

Atent, i-a inconjurat trupul firav cu bratele si a tras-o langa el, icnind involuntar cand mijlocul sau i-a atins zona coastelor.

-E in regula. A asigurat-o si i-a sarutat crestetul protector, dandu-i un sentiment de comfort.

Subconstientul lui ii tot amintea ca este ranit dar nici ca ii pasa. In acel moment o vedea doar pe Irene cum s-a cuibarit in bratelel lui si a inchis ochii, asteptand sa adoarma. Doamne era atat de frumoasa pentru el incat si-ar fi dorit sa aiba curajul sa-i marturiseasca sentimentele acum ceva timp, posibil evitand toate chinurile suferite. Dar in lumea asta totul se intampla cu un scop anume, corect? Dumnezeu a vrut sa-i puna la incercare si cum spusese si JoonMyun, ajutorul binelui va lupta mereu impotriva raului. Doar ca un lucru a fost diferit de realitate in viziunea lui: binele a invins, deocamdata.

Roscata se misca putin in somn, dovada ca taramul viselor era tulburat de demoni.

-Shhh. I-a soptit mangaindu-i spatele si fata s-a linistit imediat, reluandu-si somnul bine meritat.

Dupa inca cateva minute de analizat satenul a inchis ochii lenes, strangand-o mai tare in brate. Inca nu putea sa creada cele ce s-au intamplat intr-un interval atat de scurt. Poate ca nu era tocmai cadrul perfect dar de mult timp spera sa o poata tine la pieptul lui si sa o alinte, sa-i sarute buzele catifelate si sa-i spoteasca in ureche cat de mult o iubeste.

Toate la timpul lor.

***

Razele soarelui patrundeau nerusinate printre ramurile stejarilor batrani. Nu era cald, nici pe departe, dar un soare cu dinti prevestea o zi calma plina de lucruri bune. Cei doi indragostiti si-au dezlipit alene pleoapele, salutandu-se reciproc cu un zambet dulce. Ar mai fi stat acolo pentru ca sincer, copacii le dadeau un sentiment de siguranta si liniste dar imprejurarile erau potrivnice. Trebuiau sa ajunga acasa in cel mai scurt timp posibil pentru a trata ranile.