Plenilunium - Arhas Rahailhil (Începutul Luptei)

Capitolul 6 - Macelul

- Și ce o să gasim noi pe un far vechi? Întrebă un bărbat mai slab și îanlt, brunet cu par scrut.

- Vechi...Fier vechi...Ce e așa greu de înteles? A răspuns un bărbat mai gras și scund uitânduse în sus la far cu mâna pe o scară subțire. Hai urcăte! Bărbatul cel slab s-a dus către scară și a început să urce în fața bărbatului gras.

   După câteva minute în care s-au chinuit să ajungă până în varf, bărbatul slab, s-a uitat pe furis sus pe far să vadă daca este cineva și, spre surprindere lui, nu era niemi. Nimeni înafară decât cineva leșinat cu fața către cabină. 

- Ce este? URCATE MĂ! A spus bărbatul gras încercând să se uite la cel slab.

- Eee...Dar nu a terminat de spus pentru ca s-a urcat pe platforma de pe far, s-a oprit, s-a întors către scară și la ajutat și pe bărbatul gras să se urce. Când acest s-a urcat, s-a întors repede din nou către scarcă să se uite și după aia...

- Doamne, Dumnezeule! A spus el când a văzut pe acel om leșinat. Ce e asta? S-a uitat la bărbatul slab, care tremura și stătea aproape de scară, și după aia s-a îndreptat încet-încet către cel leșinat.

   Când a ajuns la el s-a pus pup și a pus mâna pe el. Îi simțea oasele pe sub piele...

- OO, Doamne, au făcut cei doi când bărbatul gras la întors pe cel leșinat. Era Claudiu, dar nu mai era el. Doar spatele îi era acoperit, iar burta...Burta îi era distrusă! Parcă nu avea carne deloc pe el, sau avea, dar coastele și toate oasele îi erau ieșite afară din corp. Unele se vedeau că erau rupte, mai ales la mâini și picioare. Toata piela lui era neagra, vânătă. Pe față era zgâriat și plin de sânge. 

   Bărbatu gras a început să tremure din toate închieturile, dar, cu toate aștea, a pus mâna peste oasee deformate a lui Claudiu.

- Crezi că e mort? A spus celălalt bărbat, cel slab, când a ajuns lângă cel gras.

- Păi...cred că tocmai am dat peste un cadavru...A spus el cu o răsuflare scurtă și s-a ridicat lângă celălalt.

- Dar cum... 

- Nici eu nu știu...Cred ca trebuie să suni la poliție...

- Bine, mă duc acuma. A spus bărbatul slab tremurând și el când a scos un telefon fără carcasă și fără vreo 5 butoane din paltonul verde și jerpelit care îl purta și s-a dus după cabina de pe far.

   După ce a spus tot la poliție, a închis, a băgat din nou telefonul în buzunarul paltonului și s-a întors cu capul în jos la celălalt bărbat...

- Marc..?!? Spuse el când a ridicat capul și nu a văzut pe nimeni în fața lui.. Marc, bărbatul cel gras, nu mai era acolo. Dar, cea ce a fost o lovitura puternica pentru el era faptul că...nici Claudiu nu era acolo. A început să tremure și mai tare și s-a îndreptat încet-încet către scările farului. Când a ajuns aproape de ele s-a pus pe burta și s-a uitat în jos cu speranța că Marc încerca să-l coboare pe acel băiat, dar, nu era nici urmă de ei, și, după aia, s-a pus el pe scări și a coborât. 

- Mmaarcc...? A strigat el când a ajuns la bazele farului, dar, nu era nici acolo. A mers puțin pe lângă far până după un colț și...

- MARC!?! Spusese el uimit către o grămada se sânge, carne și oase care săgea pe jos. Nu se mai putea distinge nimica despre cine, sau ce, era acolo. Toate oasele erau zdrobite, mâini rupte, ficații erau aruncați cam la vreo 10 metri depărtare, toate organele lui erau aruncate la vreo 10 metri departare. Și... S-a îndreptat puțin către ceva care era mai aproape de el...Când a ajuns a pus mâna la gură de uimire. Era capul bărbatului turtit, zdrobit, ochii la fel, iar creierul era împrăștiat în jurul lui. Bărbatul slab s-a dat mai în spate si a pus mâna pe zidul farului. S-a uitat încă o dată la prietenul lui zdrobit pe jos și s-a întors  imediat luând-o la fugă rupând pământul în urma lui.

***

                                                                                                                                                                     7:42 PM

Draga jurnalule...,

    Știu că nu ți-am mai scris de mult..dar...cred ca am o motivație buna, adică, foarte bună, încât să mă poți ierta. În ultimul timp nici eu nu mai știu ce se întâmplă cu mine, crede-mă! După ce am ieșit din spital - am fost internată, adică ținută acolo, 2 zile. Nici eu nu știu dece...dar doctorii au spus ca am avut o cădere nervoasă și că trebuie să fiu sub observație - am început să fiu mai "emotivă" ca să spun așa... Am început să nu mai dorm noaptea..Am vise ciudate cu el... Da..el..Claudiu! Nu se mai stie nimica de el tot de vreo 2 zile de când am aflat eu, și bine înteles, am avut "un atac de panică" sau cum il mai numesc doctorii.

   Am început să plâng mai mereu. Nu mă mai pot abține! Îmi e foarte greu fără el. Chiar daca il aveam aproape ca un prieten.. Chiar dacă toți băieții vor ca eu să fiu cu ei...Eu tot pe el în țin în mine. Chiar dacă el nu arată ca e interesat de mine..sau... Defapt...El nu pare că ar fii interesat de vreo fată din școala...poate își ascunde foarte bine sentimentele sau...poate îi place de vreo fată din afara școlii...

- Emily s-a oprit din scris și și-a pus mâinile pe cap. A trecut ușor prin părul ei fin cu mâinile și a lăsat mâinile să cadă rezultând o pocnitura când a întâlnit biroul de lemn. După ce mâna nu o mai durea, a ridicat mâna dreapta încet și a început să scrie din nou - 

    Am fost la fratele lui, Albert, după ce am ieșit de la școală. A spus ca nu are nici un semn de la poliție sau ceva de genul ăsta... După acea am fost la poliție și...după jumătate de oră în care mi-au spus locurile prin care au căutat..cu părere de rău m-au anunțat că poate nu mai e în viață, și...să îi anunț familia... Chiar nu mai știam ce să fac...Când am auzit că ar putea să nu mai fie în viața am plecat imediat fugind către casă cu ochii înlăcrimați, și, când am ajuns casă, am aruncat ghiozdanul în salon, am intrat în camera, am tras pe geam și m-am pus în pat dedesupt la cearceaf și am început să plâng ca o fetița de 3 ani când mama nu îi ia cea ce își dorește...Dar..eu nu sunt o fetiță mică, nu? Nu sunt o plângăciaosă de doi bani, nu? Da...oricât aș vrea să mă opresc nu pot... Nu până când nu va fi găsit Claudiu! 

     A pus capacul peste picsul albastru cu care scria și la aruncat într-o cutie de pe birou. După acea s-a mai uitat puțin peste cele scrie și a închis și caietul punândui un mic lăcătaș roz - care părea de fapt ca un mic ursuleț -, s-a ridicat de la birou și a traversat camera ei mare și roz până la un dulap care era până în tavan, l-a deschis și a aruncat jurnalul între hainele care zăceau acolo neatinse și șifonate. După acea a închis dulapul și a pus un lacăt între două sârme.

- Emm! Se auzi o voce de femeie de la parter când Emily se îndrepta spre ușa camerei.

- Acuma, mami! A răspuns ea în timp ce a deschis ușa și a trântit-o în urma ei cu un oftat ușor.

______________________________________________________________________________

Ok...deci: Inca un cap:) Sper sa va placa...:)

PS: Nu stiu ce gandeste o fata...deci...Nu stiu daca am scris bine in jurnalul lui Emily...deci...nu ma luat pe sus pentru asta:). Ms pentr uca ati citit:)