Plenilunium - Arhas Rahailhil (Începutul Luptei)

Capitolul 9 - Pe cuvânt de cercetaș

   Încă un capitol:). Mulțumesc celor care citesc, și celor care mă critică. În acest capitol...sincer să fiu...am rămas în pana de idei, prima oară după opt capitole... Nu am mai știut ce să scriu după ce a fugit nenea ăla din pădure... Așa că am decis să o bag și pe Emily, și să veem și noi ce zi este, nu?:)) Sper să vă placă, și... Daca vă plictieste, vă rog să îmi spuneți... Descrierea aici nu cred ca este așa bună, dar... 

Dar, dar, și iar dar:)). În mai multe cuvinte: aștept să ma criticați și să-mi spuneți ce nu vă place, greselile, și daca va-m plictisit:)).

______________________________________________________________________________

    Toți din cort s-au trezit din cauza pocniturii cauzate de acel Animal când a picat. Omul din tufișuri a lăsat luneta jos și după acea s-a ridicat încet cu o mână la tâmplă. „Ai grijă! Poți fi văzut. Dute încet-încet lângă el, și, pune doar mâna pe el.” vocea lui mintală îi dădea instructiuni până când a lăsat mâna jos de pe tâmplă. 

    A ieșit, încet-încet, și s-a îndreptat către Animalul căzut la pământ. Era îmbrăcat într-un costum de piele, negru. Cu cizme, tot din piele, și tot negre. Avea mănuși mari, până la cot, iar pe ochi avea o pereche de ochelari rotunzi care îi acoperea jumătate din față. 

   La vreo cinci metri de Animal, s-a aplecat puțin, până la cizmne, și a luat un cuțin mare din ele. Cuțiul avea lama de vreo zece centimetri și era făcut din argint. În pădure nu mai era nici un zgomot. Multe din animale au fugit din pădure, unele erau moarte, sau, se ascundeau prin cele mai bune ascunzători. 

  Bărbatul cu cuțitul a ajuns lângă acea fata, care nu  mai semnăna cu o fată, semăna mai mult cu niște oase puse în multe cârpe pline de sânge, și s-a pus în genunchi. A pus cuțitul jos, pe iarbă, și și-a pus mâna la buzunarul pantalonilor. De acolo a scos un săculeț și după acea s-a ridicat. A desfăcut săculețul și după acea a început să răstoarne încet-încet ce era în el peste oasele, și pielea, fetei. Din el curgea ceva negru, cu alb, Era ca praful, dar nu era praf. Era și praf și  lichid.

- Hey! O voce din spatele lui l-a făcut să arunce săculețul și s-a aplecat, răstâgolinduse peste fată, și luând repede cuțitul. S-a ridicat din nou, repede, și s-a întors către sursa vociei. Dar, când s-a întors, s-a auzit un strigăt de fată, iar, după acea s-au auzit încă trei strigăte, tot de fete. Erau acele fete uitânduse la Animalul imens care era mort pe pământ. 

- Liniște pentru numele lui Dumnezeu! A strigat un băiat blond, cu un cercel în urechea stângă. Fetele au tăcut și s-au întors cu mâinile la gură, dar, atunci au început din nou să țipe când au văzut-o pe acea fată. De data asta nu au așteptat să le mai spună să tacă. Tremurau toate, și, au intrat de bună voie în unul din acele corturi.

  Acel bărbat, care era acum cu mâna la tâmplă, asculta, cu ochii închiși, vocea mintală: „În stânga, și în fața ta, într-un copac cu doua crengi rupte și după corturi, mai sunt încă patru băieți. Fugi de acolo și lasa-i pe ei să rezolve, bine?...”, dar era imposibil. Mâna ia zburat de la tâmplă din cauza unui băiat care a ieșit din cort, și, după acea, a ridicat pumnul să-l lovească pe bărbat, dar, un alt bărbat din spatele băiatului ia oprit mâna. Când a deschis ochii bărbatul cu cuțitul l-a văzut pe celălalt cum îi facea semn sa plece. A aruncat cuțitul și s-a uitat după acea în stânga lui, la acel copac, și după acea s-a pus pup, cu cu picioarele despărițe mult, și cu mâna dreaptă în mijloc, și a sărit, dispărând dintr-o dată.

                                                                               ***

                                                                                                                                              01:30 AM, Vineri.

Draga jurnalule...,

  Acum am venit de la o colegă care a ținut o mică petrecere. Nu pot să spun că m-am distrat... Pot să spun doar că a tras mereu de mine să merg să ne jucăm sticluța cu săruturi... Am fost doar două fete, plus cinci băieți... Dacă știam nici nu mai mergeam. 

  Toți se uitau ciudat la mine, și, când a spus Ionela că vrea să ne jucăm sticluța cu săruturi, atunci toți s-au pus pe podea așteptând, defapt, ei așteptau să vin și eu... 

   Da...fix de petreci am eu chef acum... Claudiu a dispărut de o săptămână. În oraș au murit cel puțin patru oameni în ultimul timp, și, ar putea să fie și el mort... Ahhh... Abia aștept să îl găsească poliția, și jur că o nu o să-l mai las din brațe niciodată, o să-i și spun ce simt pentru el, și, fie ce o fi, dar, tot nu scapă din îmbrățișarea mea. - Când a terminat de scris propoziția, a zâmbit ușor, și a închis ochii. După câteva secunde ia deschis iara, tot cu zâmbeutl pe față și a început să scrie din nou - 

  Mor de somn... Cred ca mai bine mă culc, și... Noapte buna, Claudiu...

  Și-a tras scaunul furioasă și s-a ridicat ducânduse pe patul ei mare care acum era plin cu haine, papuci și ursuleți. A sta acolo vreo cinci secunde și după acea și-a pus mâinile pe cap și a început să verse câteva lacrimi. Îi era dor de el, și îi părea rau... Dacă era mort... Dacă nu o să mai vină... O să trăiască mereu cu vina că nu ia spus niciodată ce simte pentru el... „O să vi tu Claudiu înapoi... Mi-ai promis...”. Spunând aceste cuvinte, ia venit în minte o amintire cu el. 

    Erau pe o barcă de cercetași, iar în jurul lor se întindea oceanul. Claudiu era doar cu o pereche de pantaloni scurți. Emily era într-o fustă mov, care îi prindea tot corpul,  cu o pereche de ochelari pe păr și cu mâinile la gură. 

- Ți-o pot aduce, spuse Claudiu uitânduse în apă, entuziasmat.

- NU! Se răstise Emily la el și își puse mâinile pe bratul lui. NU! Nu pot să te las... Poate nu o să mai poți să ieși... Și oricum, e scufundată deja. Atunci, Claudiu își luase privirea de la apă și o puse pe Emily. Acum era încruntat și parcă îi venea greu să creadă că prietena lui cea mai bună nu îl crede.

- Am făcut trei ani scufundări, pot să-mi țin respirația cel putin șase minute sub apă, deci, o să fiu bine! A spus el pe un ton mai puțin liniștit și s-a ridicat în picioare. Atunci Emily a ridicat repede mâna și  a pus-o pe piciorul lui, făcândul să se uite la ea, în jos.

- Te rog...promite-mi că... A vrut să spună ceva, dar, s-a rușinat, și nu a ridicat capul să-l privească, să vadă cum a reacționat la mișcarea ei.

- Promit că o să mă întorc! Spuse Claudiu dintr-o dată, citindui mintea lui Emily. Atunci ea a zâmbit și a luat încet mâna de pe piciorul lui, lăsându-l să sară în apă și să o stropească. În câteva secunde s-a făcut nevăzut în marele albastru al oceanului.

- Claudiu... Spuse ea întorcânduse pe partea dreaptă, în patul ei imens plin de haine, și punânduși o mâna la inimă. Îi bătea tare, dar oricum, s-a obișnuit cu asta în ultimul timp. A mai oftat odată, și a pornit spre lumea viselor cu Claudiu în minte.