Plenilunium - Arhas Rahailhil (Începutul Luptei)

Capitolul 10 - În capul lui, dar în lumea ei

    - Ajutor! Ajutor!, Claudiu fugea, strigând cu toate puterile care îi mai rămăseseră, după ajutor. Dar, striga degeaba. Se afla într-o pădure. O pădure mare, în mijlocul copacilor, florilor și a mirosului de rouă. Era cu o pereche de pantaloni scurți, toți rupți, cu găuri mari în ei. PE el avea și un tricou, tot cu găuri în el. Pe mâini era zgâriat, îi curgea sânge și în multe locuri era vânăt. 

    

   Dintr-o dată s-a oprit. Și s-a întors observând că nu se mai află într-o pădure, ci, în fața unui castel, stând pe cazonul din curtea lui. În spatele lui Claudiu era o poartă mare care ducea la un drum lung, fără să fie nimic pe lângă el. A făcut doi pași și a putut observa în stânga lui o fântână înconjurată de copaci. Un mic labirint făcut din iarbă și o statuie. Era un leu, cu gura deschisă, iar din ea ieșea un om în miniatură. 

   În partea dreaptă era la fel, iar, în fața lui era castelul mare, cu cinci etaje, zece camere fiecare, si cinci balcoane pe mijloc la fiecare etaj. Avea o ușă mare, iar acolo, abia acum observând, se afla o femeie. Era o femeie cam pe la vreo 50-60 de ani, cu un baston, și îmbrăcată într-o fustă roșie, ca sângele. Pe ea era desenat tigrul care era în curte.

- Hey! Strigă Claudiu și începu să fugă către ea. Fugea, fugea, și iar fugea, dar tot nu o ajungea. HEY! Mai strigă odată și atunci s-a oprit. Capul începea să îi țuiuie iar ochii începeau să nu mai vadă. 

  Într-o secundă era la pământ, cu mâinile la cap și cu ochii închiși. „Bun veni la mine acasă, Claudiu!”, vocea lui mintală vorbea fără voia lui, dar, după cele spuse, țuiuitul din cap îi trecură, și, putea să vadă din nou. Când se ridică, rămase uimit de ce văzuse. Nu mai era în curtea castelului, ci stătea pe un scaun în el. În fața lui se întindea o sală mare cu aur pe pereți, cu câte patru statuii in fiecare parte, iar pe mijloc un covor roșu, pe care era desenat leul din curte. Acel covor roșu era îndreptat către scaunul din dreapta lui pe care stătea...

- Cine ești? Întrebă el neliniștit și încercă să își miște mâinile, dar, erau amorțite. Furnicături îi treceau prin tot corpul de fiecare dată când mișca un deget. DAr, cu toate aștea, capul îl putea mișca. 

  În dreapta lui era o femeie, o femeie cu părul negru, lăsat pe spate, cu un baston în mâna stângă. Nu îi răspunsese, dar, când o făcuse, Claudiu a scos un urlet care a străbătut toată încăperea. Femeia era aceea pe care a văzut-o afară, acum câteva secunde. Dar, abia acum observând, ochii ei erau... erau albi. Observa că se mișcau de colo-colo fără ca să rămână într-un loc fix. 

  După câteva secunde femeia i-a zâmbit și a răspuns.

- Katherine! Încântată de cunoștință. Spuse femeia pe o voce frumoasă, fină, de parcă nici nu era vocea ei, parcă nici nu era vocea unei femei bătrâne. Claudiu credea că își bate joc de el. Vocea ei era așa calmă, încât crezu că nici nu o interesează ca l-a răpit. Atunci întoarse capul și mai privi acea încăpere. Nu o mai văzuse... Sigur că nu o mai văzuse...

- Unde sunt? Spuse pierdut în frumusețea locului, cu privire fără a trece pe la acea femeie. Ea și-a dresat glasul și a vorbit.

- În capul tau! Din reflex Claudiu își întorsese capul către ea. Ea se uita la el, defapt nu la el, dar capul îi era întors către el. 

- ÎN CAPUL MEU?!? Spuse accenduând fiecare cuvânt. Acum chiar credea că vrea să își bată joc de el. Înima a început să-i bată puțin mai tare, și, s-a reîntors către încăpere.

- Da, ești în capul tau! Ești într-un vis, Claudiu! Acum era prea de tot, își spuse el și a spus nervos:

- Ultima oară știu că eram într-o pădure.. Iar.. După aceea... Închise ochii, încercând să își amintească. 

- Da! Adu-ți aminte, așa, Claudiu! Și dintr-o dată Claudiu simți cum corpul începe să-l piște, să tremure, să îi crească pulsul. Femeia i-a pus mâna pe cap și dintr-o dată lui Claudiu i-au venit imagini în cap. Totul era roșu. Era printre copaci, respirația îi era grea iar capul i se mișca foarte repede. El se mișa repede, parcă fugea, parcă... Atunci văzuse un cort într-o poieniță. S-a dus către el, s-a apropiat... Nu putea mai mult. Inima ăi bătea mai mult, și atunci, totul s-a făcut negru. Nu dură mai mult de o secunda ca totul să fie la normal. Deschise ochii și acum vedea normal, fără roșu. S-a întors și s-a uitat în toate părțile, dar, imediat auzise un sunet arsuzitor în spate și se întoarse. ACum era din nou tot roșu în fața lui, chiar și fata aceea. S-a apropiat de ea încet-încet... A mirosit-o. Îi auzea inima bătuândui la maxim, vedea cum tremura, vedea cum se teme de el... Dar de ce să se teamă? Nuera decât un băiat, își spuse Claudiu și după aceea rămâsese uimit. Ridicase o palmă și îi dăduse peste cap. Capul fetei zburase, și, după aceea începu să o măcelerească...

- Cred ca e deajuns! Spuse femeia de lângă el când abia reușii să își deschidă ochii. Înima îi bătea foarte repede acum, nu mai reazista, trebuia să se miște, trebuia să știe ce a fost asta...

- Ce i-am făcut? A spus el, cu capul în jos și cu o lacrimă în ochi. Femeia își dresă glasul din nou.

- Ai mancat-o! Spuse ea liniștită. Claudiu a zâmbit, și după aceea a ridicat capul către femeie. 

- Am mancat-o? Spuse el uitânduse în ochii ei. Am... Și dintr-o dată a început să râdă în hohote. Asta umplea paharul, ba chiar a dat și pe jos, și-a spus Claudiu și s-a întors cu capul către sala aceea mare, în poziția care putea să râdă mai bine, și în care se simțea mai bine. 

  Nu-i venea să creadă ce audea. În primul rând că este într-un vis... Asta a fost primul semn de prostie pe care nu l-a crezut. Știa că nu are cum un vis să fie așa de lucid, mai ales că el nu a avut niciodată unul. A doua, și cea mai mare, a fost cu amintirea... Nu putea să fie el acela... ERa mult mai mare, era... „Imposibil”, își spuse și începu să își stăpânească râsul.

- Da! Ai mancat-o! Vocea femeii îl deranja fix când se stăpâni  din râs. El s-a întors către ea și s-a încruntat.

- Ști ceva? Cred ca tu ești o femeie cam dus cu pluta, și, cred că o să plec, spuse el și a încercat să se miște. DAr, din nou l-au apucat întepăturile.

- Vezi? Spuse femeia și Claudiu să întors către ea. Ești în lumea mea, CLaudiu! In capul tău, dar în lmea mea! Dar, daca vrei să pleci... Pleacă! Nu te pot ține aici pentru totdeauna. Dar, oricum, o să ne mai întalnim, imediat! Spuse ea și imediat Claudiu lăsase capul într-o parte, căzând pe spate, cu ochii închiși. „Terminați repede cu el!”, spuse femeia în gând și se ridică de pe scaun, plecând către ușa castelului, pe holul imens, lăsându-l pe Claudiu leșinat acolo.