Plenilunium - Arhas Rahailhil (Începutul Luptei)

Capitolul 13 - Lacrimi nevinovate

     Claudiu era într-o pădure, dar, de data asta nu fugea de nimeni. Încerca să se ghideze, să găsească drumul, către oraș. Se grăbea. Dar nu se grăbea pentru că îl aștepta cineva, ci se grăbea pentru că se temea că nu o să aibe altă șansă. Și totuși... Dacă Katherine avea dreptate? Daca tot ce a bolborosit aceea nebună bătrână e adevărat? Daca era mai mult decât un om? Oricum, știa deja asta. Era sigur de asta. Toate visele ciudate, toate sentimentele, toate schimbările de la fizic la pshic îi demonstrau asta.

    Toți copacii acum i se păreau că fac parte din micul lui univers. Iarbă, ușor udată de rouă, îl făcea să se simtă bine în timp ce căcla pe ea cu picioarele deschulțe. Putea să audă orice sunet, chiar și sunetul  greierilor care își cântau melodiile la zece copaci distanță. 

   Pentru o secundă a uitat de misiunea lui care trebuia să o îndeplinească în timp limitat pentru a se pune pe iarbă, cu spatele, și a închide ochii. S-a concentrat și și-a imaginat toată pădurea, cu toate animalele ei și cu toate ierburile ei. După aceea, o imagine, una pierdută, i-a venit în minte. 

   Era o fată, una parcă necunoscută, sau, una pe care nu a văzut-o de mult timp. Răsărea din întuneric, cu părul ei blond, ca soarele care îl deranjase pe Claudiu toata ziua, și cu ochii ei verzi care îi amintea de iarba pe care stătea. Era o fata frumoasă, una înaltă, cu fața ușor rotunjită. Părul ei, ondulat, îi era lăsat pe lânga față. I-a trebuit ceva mai mult timp până când să îi găsească numele. Emanuela... Nu... Sună prea rau pentru o așa fată. Emm.. Știa că era ceva cu Em... Emily! „Bingo!” își spuse și zâmbi la gândul acesta. Emily, fata aceea frumoasă, îmbrăcată într-o rochie mulata pe corp, de culoarea sângelui, stătea și se uita la el. Emily, prietena lui de o viață, poate și singura prietenă din viața lui. Cum a putut să o uite? „CUM?”. 

   Totul începea să se destrame. Emily, cea care Claudiu ar dori să plece ultima, a plecat prima. A dispărut din mintea lui și după aceea s-a trezit, ud tot, pe un pat. 

  Era într-o cameră roz, cu o biblioteca unde erau vreo 100 de ursuleți de plus, cu un birou sub fereastra slab luminată de un felinar de afară, și cu un pat mare, cu cearceaf roz, plin cu haine. Era într-o camera a unei fete, și, o cunoștea foarte bine. Aici era locul în care și-a petrecut mare parte din adolescență, împreună cu Emily. Dar... Ce cauta aici? Emily unde e... Cum a ajuns...

- Katherine? A spus el sigur pe sine, dar cu vocea tremurândui. Se uita prin cameră. Nu era urmă de ea, dar, imediat a simțit niște mâini pe umeri când s-a întors către ușă.

- Deștept băiat. Spuse ea și a zâmbit. 

- Ce caut aici? O întrebase Claudiu, cu o lacrima care dorea să iasă din ochii lui albaștri. Ea a început să meargă prin cameră, oprinduse în fața ursuleților.

- Știi... Oricât de mult am crește, copilul din noi rămâne acolo, undeva înăuntrul nostru, închis cu lanțuri. Fata asta se pare că nu se ascunde. E o fată înțeleaptă. Pentru asta am început să o urmăresc mai mult pe ea de când am aflat ce ești. Am știut de prima oară că cu ea ai cele mai multe lucruri în comun. Am știut că ea are secrete, și că tu ai secrete. Și am avut dreptate! Știi? Are vreo cinci jurnale în care 90% e scris despre tine. Claudiu s-a pus pe pat, lângă un ursulet mic, albastru, cu un ochi albastru și unul verde, și o mână tăiată pe jumătate. Pe burtița lui scria ”Pentru prietenia care nu o să se piardă niciodată.” Acesta el îl făcuse cadou la vârsta de 8 ani... 

- Imposibil, spuse el cu lacrimi în ochii. Mi-a spus că la aruncat... Acum mult timp... 

- Claduiu, tu ești în ea. Chiar și acum, dispărut de o săptămână, toți s-au dat bătuți, dar ea nu. Ea a rămas credincioasă simțurilor ei, și crede că o să te găsească, crede că o să te țină în brațe și... Se oprise, nevrând să spună cuvintele următoare. Oricum, nu trebuiau spuse pentru că o să le afle el singur imediat.

- Și...? Întrebase el ridicând ochii de la ursuleț la Katherine. Ea se uita din nou la cei din biblioteca și după câteva secunde s-a întors către el.

- O să aflii, Claudiu! Dar trebuie să știi că, chiar dacă ea crede ce crede despre tine, nu e bine. Tu nu mai ești cine erai. Acum ești ceva mai mult, ești în lumea oamenilor singuratici, oamenilor puternici și a oamenilor care nu au voie să simtă ceva față de ceilalți, cei normali. Încheie, cu un oftat scurt. Văzu și ea tristețea de pe fața lui Claudiu. Simțea cum sângele abia îi curgea prin vene și cum nu înțelege nimic. El nu a făcut nimic. Era prea mult... Și-a pus din nou privirea pe ursulet și a lăsat să-i curgă lacrimile până când...

    A auzit ușa de la dormitor deschizânduse cu putere. Din instinct a aruncat ursulețul pe pat și după aceea s-a ridicat în picioare cu inima bătândui la maxim. Oare ce era să îi spună? Ce trebuia să facă? A dispărut și după o săptămână a revenit... Așa... Ca o fantoma direct în dormitorul ei. Dar, Emily a intrat furioasă pe ușă, trândind-o cu putere și după aceea arucânduși telefonul pe pat cu putere. 

- Emm... A început Claudiu, ridicând mâinile și după aceea lăsândule să se trântească de picioare. Prima oară vreau să-ți spun că... Emm? Emily a început să plângă în timp ce își căuta ceva prin dulap bolborosind ceva care Claudiu nu putu înțelege. Claudiu s-a dus în spatele ei, cam pe la vreo 10 centimetri de ea. Când s-a întors, Emily a trecut... prin Claudiu și după aceea s-a dus la birou. El a rămas nemișcat. Mult mai multe lacrimi îi veneau acum și le-a lăsat să coboare. Inima a început să-i bata mai tare și simțea cum începe să tremure.

- E doar o amintire de a mea, Claudiu. Spuse Katherine din spatele lui. El s-a întors și s-a uita peste umarului lui Katherine la Emily. Aproape uitase că e un vis, știa asta de la început... Dar Emily, care acum scria ceva în caietul luat din dulap, cu ochii în lacrimi, l-a făcut să uite de tot. Poate ai vrea să vezi ce scrie, Claudiu! Adăugase Katherine întorcânduse către ea și apropiânduse de birou. A făcut și Claudiu la fel. S-a dus, pe partea dreaptă a lui Emily și a citit câteva fraze: „Claudiu a dispărut de o săptămână... Ahhh... Abia aștept să îl găsească poliția, și jur că o nu o să-l mai las din brațe niciodată, o să-i și spun ce simt pentru el, și, fie ce o fi, dar, tot nu scapă din îmbrățișarea mea.... Noapte buna, Claudiu...”. 

   Acum chiar nu își mai putea opri lacrimile. A știut de prima oară la ce s-a referit Katherine, dar nu a crezut că e și adevărat. A ridicat capul către ea și a spus, printre lacrimile care îi curgeau:

- Mă iubește? Și lăsă capul în jos, la ea, când s-a ridicat și s-a aruncat pe patul plin cu haine. El a mai ridicat capul către Katherine, așteptând răspunsul, dar ea nu a răspuns. În schimb, a dat din cap, uitânduse la Emily.

- Și încă mult, Claudiu! Adăugase când Claudiu a început să se apropie de patul lui Emily. Acum era cu mâna pe cap, vărsând și ea lacrimi nevinovate care îi spuneau lui Claudiu că din cauza lui plânge, că din cauza lui suferă, că din cauza lui nu își poate continua viața.

- Emm... Spuse când a ajuns la patul ei și s-a pus cu genunchii pe podea și cu mâinile pe pat, uitânduse la Emily. O să vin Emm... Promit! Promit că o să mă întorc, Emily! Promit! 

________________________________________________________________________________

Daca nu stiti unde se pterece actiunea, atunci o sa va spun eu. Se intampla cand Emily vine de la petrecerea la care a fost invitata in cap "Pe cuvant de cercetas", si, cand vine, Claudiu citeste ce scrie despre el in jurnal:). Sper ca am combinat bine actiunea din cap asta cu actiunea din cap acela si... Sper ca mi-a reusit sa va emotionez putin... Cam asta e ideea, am vrut sa-l fac mai... emotionant:). Ms ca ati citit;x