Plenilunium - Arhas Rahailhil (Începutul Luptei)

Capitolul 16 - Antrenamentul, tatăl învățăturii

    O pădure. Una întunecată. O pădure... O altă pădure, dintre zecile de păduri pe care le-a văzut. Sigur pe site, Claudiu a tras o gură mare de aer.

- Katherine? Strigase el, în întuneric, așteptând un răspuns pozitiv. Dar, de după un copac, apăru o fată. Era o fată înaltă, cu părul negru, ca întunericul care-i înconjura, și cu ochii tot negri. Era îmbrăcată într-o fustă mov, murdară. Când a văzut-o, Claudiu s-a îndreptat către ea. Cine ești? Spuse, când ajunse la doi metri de ea. Fata a tras o gură mare de aer, și s-a uitat în ochii lui.

- Katherine m-a trimis! Sunt Diana, una dintre adepții ei. Claudiu a oftat și după aceea s-a uitat în jur.

- Altceva  înafară de pădurii, nu știți? M-am plictisit de ele... 

- Ne trebuie o pădure pentru ceea ce o să facem, Claudiu, spuse fata, întrerupându-l. Claudiu și-a luat ochii de la pădurea întunecată și s-a uitat la ea, încruntat.

- Și ce o să facem, Diana? Accentuase numele ei de parcă nu putea să-l spună. Fata s-a uitat în spatele lui, și i-a făcut cu capul să se uite și el. Acolo era un copac. Unul mare, și gros. S-a reîntors către ea, neștiind ce să spună. 

- Katherine mi-a spus că trebuie să te antrenezi, că eu treuie să fac asta. Și, pentru asta, prima oară, de încălzire, vreau să dărâmi acest copac. Claudiu s-a întors, de vreo zece ori, de la copac, la ea. Și totuși, de ce ea? Ce știa ea despre el? Ce știa ea despre Vârcolaci? Dar, cu toate întrebările aștea, a rămas să se uite la copac, căutând în minte ceva ce să-l ajute în dărâmarea lui. „încearcă să te calmezi, și să îți canalizezi puterea în mână”, puterea, o căldură, ca căldura unei terecote. 

   Și-a imaginat, cu ochii închiși, încăodată, că stă deasupra teracotei, și, când corpul i s-a încălzit, s-a mutat de pe ea, și a pus mâna deasupra ei. După câteva secunde, a ridicat-o, a făcut un pumn, și a lovit copacul din fața lui. S-a auzit un zgomot, ca și cum ai rupe un lemn pe genunchi, și după aceea cum ceva greu se lovește de pământ. S-a întors către fată și după aceea a deschis ochii.

- Bun... Acum, încearcă cu asta, spuse fata, și, Claudiu s-a întors din nou. În fața lui stătea un zid, un zid înalt, de vreo 5 metrii. S-a dus să vadă cât e de gros, și a observat că era vreo 50 cm, mai gros decâd copacul. S-a întors către fată și s-a uitat la ea încruntat.

- Totuși... De ce tu? Spuse și se întoarse din nou către zid.

- Pentru că sunt prima pe care Katherine a adus-o aici. Sunt mai puternică decât toți de aici, și poate mai puternică decât tine, cu aștea spuse, Claudiu se întoarse din nou către ea, și de data asta s-a încruntat încăodată. Fata s-a uitat la el, frumos.

- Mai puternică decât mine? Spuse și început să facă doi pași către ea. Când a ajuns lângă ea a ridicat mâna și a făcut un pumn, care l-a îndreptat către ea, dar, când a ajuns, fata a dispărut. Claudiu s-a uitat în jur, și după aceea fata a reapărut în fața lui.

- Suntem într-un vis, Claudiu. O lume ireală pe care, deocamdată, eu o controlez. Deci, nu ai ce să-mi faci...

- Și cum naiba pot să-mi controlez și eu visele? O întrerupse Claudiu, nervors. Deja se săturase să-i intre toți în cap. Cine știe cine mai vrea să-i intre, și, să vadă tot ce are în el. 

- Antrenament, Claudiu... ANTRENAMENT! Accentuase ultimul cuvânt și îl spuse încet, ca și cum ar vorbii cu un copil de 2 ani și îl repetase de 200 de ori. Claudiu s-a uitat la ea, și s-a întors către zid. Nu s-a mai chinuit acum să-și imagineze căldura aceea. A început să fugă, către zid, și, când a ajuns aproape, și-a pus cotul în față și, după câteva secunde, a zburat cu tot cu acel zid.

   Când s-a ridicat, s-a uitat la Diana. Ea zâmbea, și s-a pus jos pe iarbă, pe spate. Claudiu s-a dus la ea și s-a pus și el, privea cerul înstelat.

- Într-o oră o să iasă Luna Plină. O să fii afară cu încă 10 vârcolaci, Claudiu! Spuse fata, uitânduse la Claudiu. Știa ce a vrut să spună. Acolo, în vis, era deja noapte, dar, în realitate, poate nu. Deci, într-o oră o să iasă monstrul din el la iveală. Nu se putea gândii la asta. Putea să rănească pe oricine, și, dacă tot era așa de puternic când e om, atunci, când e Vârcolac oare cum era? O să-i sperie sigur pe toți...

- Nu-ți fie teamă, pot să-mi port singur de grijă, spuse Claudiu, cu un zâmbet pe față. Fata a oftat și și-a întors capul către el.

- Nu-mi e frică pentru tine! Ci pentru ceilalți! Dar oricum, Katherine nu cred că ar lăsa să le faci rău...

- Crezi că eu aș vrea să le fac rău? Se răstii Claudiu, ridicându-se de pe iarbă. Katherine mi-a spus că am fost o săptămână într-o pădure, Diana! O săptămână! Și nu-mi amintesc nimic! Decât că mă trezeam cam pe la amiază, și după aceea lesinam imediat! Nu știu nimic. Nu pot să mă controlez, sau, să-l controlez! Era nervos. Se gândea la câte vieți a omorât într-o săptămână... O săptămână... 

- Aici o să înveți, Claudiu! De asta te-a vrut Katherine. Ca să te învețe...

- Nu știe nimic, Diana! Nu știe despre mine, sau despre celălalt...

- Care celălalt? Îl întrerupse Diana, dar Claudiu a continuat nebăgând-o în seamă.

- Spune că vrea să afle, și că e o Vrăjitoare puternică, și bătrână, dar nu știe nimic! Poate știe despre ceilați, cei care sunt mai normali decât mine, dar despre mine? Nu știe nimic! Diana s-a ridicat și ea în picioare, și, a început să meargă până la acel zid, și să se întoarcă.

- Acum s-a dus să vorbească cu cineva, și, o să se întoarcă pentru a îi apăra pe ceilalți atât timp cât tu o să fii un Vârcolac Distrugător, Claudiu! Ce ai spune să ne întoarcem? Claudiu se uita la ea, și a dat din cap. 

   Diana s-a dus lângă el, i-a pus mâinile pe cap, și a început să spună ceva, pe o limbă pe care Claudiu nu o înțelegea, cu ochii închiși. După câteva secune a început să își piardă din vedere, și, să vadă negru în fața ochilor. Când a redeschis ochii, a văzut piatra pe care o văzuse de prea mult timp...

- Diana! Spuse el și s-a ridicat, întorcându-și privirea, văzând-o pe ea.

- Chiar mi-ai dus dorul? Doar 5 minute ai stat... Vaiii, spuse ea și a zâmbit. După aceea Claudiu știa ce trebuia să facă. Trebuia să plece acum. Să plece cât de departea putea...

- Trebuie să plec, Diana, spuse el și s-a ridicat, luând-o direct către ușă, dar, când a ajuns la ea, și a vrut să treacă, a simțit în fața lui un zid. Dar, nu era nimic în fața lui...

- Nu poți, Claudiu! Katherine te-a închis aici până vine ea...

- Dar trebui! Mai un pic o să mă transform în creatura aia, Diana! Spuse Claudiu, răstit, către acea fată, care s-a speriat. 

- Nu pot, Claudiu! Îi spue fata, încet, dând din cap. Trebuie să aștepți, să aștepți... Și, cu aștea spuse, Diana a trecut încet prin fața lui încruntată, și a ieșit din gaură, stând în spatele acelui zid învizibil.