Plenilunium - Arhas Rahailhil (Începutul Luptei)

Capitolul 20 - Cautarea răului

Inca un cap, nu cred ca o sa aflati multe de aici, dar truie sa-l scriu ca sa respect planul povestii. Idee a este ca de aici Claudiu o sa fie singur, si, se apropie de pericol.   

_______________________________________________________________________________

   Însfârșit, după o săptămână, dormea și el pe un pat normal, într-un apartament normal. Toată ziua au mers, și s-au îndepărtat mult de Katherine și ceilalți. Dar, chiar dacă dormea pe un pat normal, ceva nu-i plăcea: Diana. Încă de când au intrat în hotel, și s-au dus la receptioneră, au început problemele. Dar, cea mai mare, și cea care-l sâcâie și acum, era că Diana doarmea pe patul de lângă el. 

   Oricine ar știi că nu-i plăcea să doarmă cu o fată, una frumoasă, pe celălalt pat, ar spune că e nebun. Da, poate era așa, dar, nici el nu știa când a fost ultima oară când a făcut asta... Poate că doar cu maicasă dormea așa, dar totuși, erau în camere diferite. Nu se simțea în largul lui... Era... Era imposibil să se gândească la altă fată decât la Emily, cea care-l așteaptă, și poate și caută. 

   Da... Emily... L-a ea s-a gândit toată ziua, mai ales gând o vedea pe Diana. Erau diferite, de la personitate până la înfățișare, dar, parcă așa de asemănătoare... A tras o gură mare de aer și s-a ridicat de pe pat. În cameră era întuneric, dar el putea să vadă. Începea să-i placă că e Vârcolac, și, găsea asta amuzant și folositor. Era încă îmbrăcat în blugii și tricoul care l-au cumpărat astăzi, nu s-a schimbat, ca Diana. S-a uitat puțin la ea, și, a ieșit pe ușa care era lângă patul lui, încet, fără zgomot.

   Pe hol era lumină, și chestia asta l-a făcut pe Claudiu să-și pună mâna la ochi. Dar, a trecut după câteva secunde, și, și-a continuat drumul. Nici el nu știa unde vru să meargă, sau să nu meargă, dar știa că trebuie să afle ceva... Diana nu a spus nimic, nici în ce oraș se află și nici în ce oraș trebuie să meargă...

   A coborât scările până la partier și s-a dus la recepție. Era liniște. Nici un om pe hol și nici vreun recepționer. A apăsat odată pe acea sonerie și nici un semnal. S-a pus cu coatele pe tejghea și aștepta... A mai apăsat odată când a văzut că nu vine nimeni, dar degeaba. S-a ridicat și a stat drept.

- Imposibil, spuse el, și, a ridicat mâna. De data asta a lăsat-o mai tare, mult mai tare pe sonerie, și, când palma a atins sonerie, a atins și tejgheaua în acelaș timp. Din sonerie s-a auzit un sunet puternic, care l-a făcut să-și pună mâna la urechi și să închidă ochii. După aceea, când a putut să o privască, a văzut că a spart-o.

- Ce ai făcut!? Se auzise o voce de femeie din spatele lui și s-a întors din nou. Era aceași femeie bătrână cu ochelari și cu nasul lung. Era speriată, mai ales când îl vedea pe Claudiu. El nu a spus nimic, doar a privit-o cu inima bătându-i tare și s-a întors către sonerie. În câteva secunde a fost și recepționera acolo și l-a privit uimită.

- Ssccuzee... încercase Claudiu să spună, dar a înceout să tremure mai tare și așa a lăsat-o baltă. 

- Voi, ăștia uriași, trebuie să fiți mai răbdători, spuse femeia și a început să strângă soneria. Ăștia mai mari? Își repetase Claudiu. Au mai venit din ăștia mai mari pe aici...?

- Ce vreți să spune-ți cu ”Ăștia mai mari”? O întrebase Claudiu curios. Femeia a ridicat capul către el și l-a privit prin peste ochelari.

- Uită-te la tine! Spuse ea serioasă. A mai venit unul pe aici, zici că era din nu știu ce film de actiune, dar, când l-am întreb câți ani are, s-a uitat la mine furios. A venit noaptea târziu, și a plecat tot așa... Nu-l înțelegeam... Ziua nu ieșea deloc afară... Nici el și nici taicăsu. Și, pe lângă aștia, nu mă lasau nici să le fac curat în cameră... Lui CLaudiu începea să gândească mai repede, și mai mult. Încă unul ca mine... Unul mai există... Vasilis...

- Îmi puteți spune numele lui? Întrebase Claudiu politicos de data asta. 

- Michael, răspunse repede femeia și s-a aplecat, către un coș de gunoi, pentru a arunca sonerie spartă.

- Michael... âh? 

- Da, Michael! 

- Îmi puteți spune în ce oraș mă aflu? Întrebase din nou Claudiu pe tonul lui politicus. Femeia a dat ochelarii jos și s-a uitat cu niște ochi ca de cepe la el.

- Băiete, alt ceva mai bun de făcut nu ai...?

- Nu, nu am! Răspunse Claudiu, te data asta răstit.

- În Diadora, spuse femeia acum, și Claudiu a putut observa că a început să tremure. Diadora... Diadora... Din nou, Claudiu a început să gândească mai mult și mai repede. Asta-i aproape de Dertusa, acolo unde Claudiu își are casa, unde e Emily și unde Vasilis ucide... 

   Nu a stat mult pe gânduri și a început să fugă pe scări. În 10 secunde a fost la etajul 6 și a intrat în cameră. Și-a luat geanta de pe noptieră, care avea și niște bani în ea, și a ieșit din nou. A coborât la partier din nou și, înainte să iasă pe ușă i-a mulțumit receptionerei. Ea a spus ceva, în legătură cu niște bani, dar el nu s-a oprit. A ieșit în fața hotelului și s-a oprit. Erau alte hoteluri în jurul lui, iar în mijloc era o fântână mare... Unde era să se ducă prima oara...? Nu avea să ajungă la timp... Diana o să observe că a fugit, iar dacă observă ea, sigur, dar sigur, o să-i spună și lui Katherine... Nu a stat să se mai gândească. A coborât repede scările și a intrat în primul taxiu care l-a găsit, cu inima bătândui la maxim și cu gândul într-un loc: Vasilis.