Plenilunium - Arhas Rahailhil (Începutul Luptei)

Capitolul 18 - Decizia

    A treia oară încerca să se ridice de pe pământul tare, și să încerce șă-și revină. Așa cum se aștepta, a reușit. Începea să creadă mult în zicala care spune că „a treia e cu noroc”, mai ales că a început să creadă și în Vârcolaci, în niște creaturi care doar proveștile mai vorbesc, și, bine înțeles, filmele.

   După ce s-a ridicat, s-a uitat către Castel. Nu era semn că îl așteptau, dar, și-a ridicat mâinile, le-a scuturat de vreo patru ori, a tras o gură mare de aer, și a început să meargă către el. Pentru prima oară simțea o așa stare când se gândea la ce-l putea aștepta acolo înăuntru. Era o stare ca starea de deja vu. Parcă a mai văzut... Parcă a mai simțit asta odată... Parcă... Poarta se deschise automat când el puse mâna pe ea, cu un scârțâit ușor, și după aceea a intrat în curtea Casteluilui. S-a oprit pentru o secundă și s-a uitat în dreapta...

   „Da... asta e..”, își spuse el, privind statuia în formă de Leu, cu acel om în gură. Dintr-o dată s-a întors către ușa Castelului, așteptând să vadă ceva, dar, nu era nimic acolo. Trase din nou o gură mare de aer și a început să meargă către ușa acea mare. Scările erau mari, lungi, cu un fel de piatră pe ea, dar nu o putea recunoaște. Ușa era dintr-un lemn gros, maro cu negru, și, se putea vedea că era foarte, dar foarte, veche...

- Uite ce le-a făcut! O voce, una groasă, îl făcu să țină mâna deasupra clenței și să nu o apese. Din curiozitate, își lăsase capul în jos, și atinse urechea de ușă. Era liniște în sală, auzea doar respirația grea a celorlalți... Auzea inimile nebune cum băteau, și unele voci, dar, nu înțelegea despre ce vorbeau.

- Nu a vrut, spuse o voce de fată, subțire. Recunoscu imediat vocea. Era a Dianei... 

- Nu a vrut? Ce naiba e așa neînregulă cu el? E la fel ca ceilalți, doar că voi sunteți așa de speriați încât nu vedeți asta. Vocea acea groasă vorbise din nou, de data asta urlând și accentuând cuvintele. Nu-i lua mult timp să înțeleagă despre ce vorbeau. Diana se certa... cu cineva... despre... el... Strânse din buze și puse mâna pe cleanță, strângând-o.

- E mai puternic decât toți. E mai mare decât ceilalți. E.... Se oprise pentru puțin și Claudiu o auzise cum trase aer în piept. E... mai de noctroloat! spuse ea accentuând toate cuvintele. Se părea că era nervoasă...

- Da... Se pare că voi nu puteți să-l controlați! Ei bine, o să-i arăt eu ce înseamnă Iad, chiar mai rău decât ce a făcut el în seara asta.! Se auzea niște pași, aproape, foarte aproape de ușă. Atunci, repede, cu inima pulsându-i adrenalină în vene, și-a luat urechea de pe ușă, a deschis ușa, și s-a încordat.

   Ușa începu să se deschideă încet-încet. Pașii s-au oprit, dând drumul la o cineva care abia putea să respire... Începu să înainteze în timp ce ușa se deschidea, și, în fața lui apăru o mulțime de suflete. Unii s-au întors, alții și-au pus mâna la gură de uimire, iar alții s-au încruntat. La fel a făcut și el când a văzut cine stătea în fața ușii, încordat, cu mâinile în pumni. Era acel Vampir care a încercat să-l atace, dar Katherine l-a oprit.

- Tu! Spuse Vampirul uitânduse în ochii lui Claudiu, încruntat. După asta a început să fugă către el, cu mâna dreaptă ridicată. Claudiu nu a stat mult pe gânduri, și, și-a ascultat instinctele. Ele spuneau să lupte, lupte, și iar lupte. Asta și vru să facă încă de când auzise tonul pe care vorbise Vampirul. Acel ton nu dădea semn de pace... Dădea semn de o luptă grea, acum când el e conștient...

  Mai era puțin și Vampirul ajungea lângă el... Mai puțin... Puțin... Claudiu ridicase mâna stângă repede, și, Vampirul îl lovise cu mâna stângă în față. Spre uimirea lor, și a celor din sală, Claudiu a făcut nimic. A stat, cu pumnul Vampirului în față, și cu el cu ochii mari în fața lui. Imediat, știând următoarea acțiune, a ridicat mâna dreaptă, și l-a lovit în abdomenul tare pe Vampir. El a zburat la doi metri depărtare, și Claudiu a fost imediat lângă el. L-a ridicat, l-a luat de cât cu o mâna, și cu altă mâna și strânse mâinile la spate, și după aceea l-a ridicat deasupra lui. S-a uitat puțin la cei careu au rămas cu gura căscat la ei doi, și, imediat, cu un zâmbet pe față, l-a lăsat să pice. Când a ajuns aproape jos, l-a lovit cu piciorul, și, fără să simtă ceva, l-a aruncat în fața lor. A început să înainteze în sală, și când a ajuns mulțime, care era strânsă către scaunele de aur, s-a oprit la Vampir. S-a uitat la el, și după aceea a ridicat capul, către mulțime.

- Katherine! Strigase el, uitânduse peste cei care au început să se uite către scaunul de aur. Nu știu ce planuri ai, sau la ce te gândești, dar, aici e sfârșitul drumului meu care m-a adus către tine. Îmi cer scuze celor care le-am făcut rău, se oprise și lăsase capul către mulțime. S-au întors și ei către el, și s-au uitat, într-un fel, trist. Claudiu a înțeles, și a ridicat capul din nou, către scaunul de aur. Cel puțin celor care trăiesc, spuse el cu un oftat scurt. S-a oprit din nou, și a mai tras o gură mare de aer. Katherine! Mulțumesc pentru tot, dar, nu pot să stau aici unde pot să îi rănesc pe toți într-o singură noapte... Nu știu de ce m-ai lăsat să fac lucruri rele, dar, știu ceva. Știu că tu nu știi nimic despre mine sau despre Vasilis. Mai știu că faci pe deșteapta, dar nu ești. Ești doar o Vrăjitoare, la fel ca toate celelalte, și puteți doar să faceți un mic „Hocus Pocus” doar dacă cineva dă drumul la artificii în spatele vostru... A fost întrerupt de o pocitură în spatele lui. S-a întors încet și a observat că ușa s-a închis... Sau a fost închisă... S-a întors din nou repede către scaun, dar, nu a apucat să vadă nimic pentru că a auzit imediat vântul șușuind la urechile lui și pe mulțimea aceea dispărând din fața lui. Imediat a simțit o durere mare în spatele lui, și pe Katherine în fața lui, cu mâna ei subțire la gâtul lui, strângându-l. 

- Ce spui de asta, Băiete? Ți se pare magie făcută pe nedreptate? Spuse și îl strânse mai tare de gât. El a ridicat mâinile și le-a pus pe a ei, încercând să o ieie de la gât, dar, fără folos. Te-am lăsat la început să mă jignești, crezând că o să te oprești, dar, ai întrecut măsura, băiete! Sper că asta să fie ultima oară când mai aud din gura ta o jignire la adresa mea, înțelegi, băiete? S-a oprit, lăsând puțin strânsoarea mai largă și capul în jos.

- Târfuliță mică... Spuse Claudiu cu ultimele puteri rămase în corp, și, după o secundă, Katherine a ridicat din nou capul, nervoasă. Ochii ei erau negrii acum, și, a început să-l strângă din nou... Claudiu a început să vadă o lumină albă ieșind din ochii ei și imediat a simțit cum tot corpul îi înghiață... Cum începe să-și piardă cunoștința orbind de la atât alb...