Love and Skate

Capitolul 4

Cele două săptămâni aici trec repede și frumos. Am reușit să îmi fac ceva prieteni noi, m-am dus la un meci, am fumat și am hoinărit. Îmi place aici până acum, mă simt altfel. Știu că pentru mine s-a deschis un nou drum acum. Mâine va fi prima zi de școală și, trebuie să recunosc, am puține emoții. Mă duc să îmi fac un duș, e deja târziu iar mâine va trebui să mă trezesc devreme.
Mă trezesc speriată, am avut un alt coșmar oribil cu părinții mei. Nu am reușit nici până acum să mă obișnuiesc cu asta. Încerc să îmi revin și mă îndrept către baie. Mă uit în oglindă și mă sperii. Cred că sunt mult prea tristă și obosită pentru vârsta mea. Și prea rece. Dar am muncit prea mult ca să reușesc să construiesc zidul ăsta între mine și ceilalți, nu e momentul să renunț tocmai acum. Și, la urma urmei, nu am niciun motiv să fac asta. Îmi iau o pereche de blugi negri, o bluză neagră, deși știu că uniforma prevede o cămașă albastră. Mă gândesc a doua oară și îmi dau seama că nu pot risca să fac o impresie proastă din prima zi așa că iau și cămașa pe sub bluză. Mi-am pus puțin fard și sunt mai mulțumită de cum arăt. Îmi iau ghiozdanul și mă îndrept spre școală. O să mă duc cu Andrei, una dintre puținele persoane pe care le cunosc din toată școala.
-Hei.
-Hei, spun, încercând să schițez un zâmbet.
-Pregătită pentru marea noastră zi?
-Nu e așa mare scofală...
-Eh, suntem și noi boboci, spune blondul ăsta enervant și guraliv.
Ajungem în curtea școlii, iar primul lucru pe care îl observ e o șapcă gri. Parcă am mai văzut șapca aia undeva... Încerc să îmi amintesc unde am mai văzut-o înainte, când tipul care o poartă se întoarce. Nu pot să cred că e chiar el, tipul ăla care a întrecut limita în prima mea zi în orașul ăsta. Și se îndreaptă spre mine, minunat.
-Nu știam că ești în Cuza.
-Nici nu aveai de unde, ciudatule.
-Cineva e foarte prost dispus astăzi, spune cu un zâmbet mândru pe fața aia stupidă.
-Da, de când ai apărut tu. Ce mincinoasă bună ești, încearcă subconștientul meu enervant să adauge. Nici măcar nu are sens ce am gândit acum o secundă.
-Ma asculți măcar?, întreabă el.
-Nu, sunt destul de sigură că nu fac asta, spun și regret imediat. El se întoarce și pleacă, iar eu rămân dorindu-mi să fi auzit ce a spus.
-De unde îl cunoști pe tipul ăsta?, întreabă Andrei.
-Nu-l cunosc, mă grăbesc să spun.
-Așa părea.
-Mda, părea. Hai să mergem spre clasele noastre, spun și mă grăbesc să intru în clădirea școlii.