Love and Skate

Capitolul 8

  Dimineața, când mă trezesc, Raluca e deja în picioare.
-Nu îmi vine să cred că tocmai am făcut asta! Nu îmi vine să cred...
-Nu e așa mare lucru, Raluca.
-O, ba da, e! Părinții mei o să mă omoare. Sunt convinsă că nici măcar nu o să mă creadă când le voi spune că am rămas la tine. O să am atât de multe probleme, m-au sunat de aproape 100 de ori, mă mir că nu au anunțat și poliția. Sau poate cine știe? Poate au făcut și asta. O, Dumnezeule mare!
-Liniștește-te!, încerc eu să o opresc. Sună-i și spune-le că ai rămas la mine.
-Și ce scuză să inventez? De ce să le spun că am rămas la tine? O să mă întrebe de ce nu am răspuns, ce le voi zice?
-Le spui că ai rămas pentru că așa ai vrut și că ți s-a descărcat telefonul sau un rahat de genul. Hai totuși să ne pregătim de școală, e deja târziu.
-Ok, o să o sun... O, Doamne!
-Ce mai e?
-Nu o să am ce să port, voi fi nevoită să port hainele de ieri...
-Poți lua ceva de la mine...
-Ok, mersi.
  Observ că tremură toată atunci când apasă pe butonul de apelare. Nu înțeleg ce mare scofală și cu părinții ăştia. Aud țipetele mamei ei prin telefon de când raspunde. Ies din cameră și intru în toaletă. Pungile de sub ochii mei sunt mai accentuate decât de obicei și am o durere de cap îngrozitoare. Iau o aspirină și mă spăl pe față. Sunt oarecum fericită, am ieșit ieri cu băiatul ăla... Am încercat pe cât posibil să neg faptul că aș fi îndrăgostită de el, dar observ și eu că nu mai are rost. Pur și simplu, s-a întâmplat. Aș vrea doar să nu mai fie atât de bădăran, deși ieri am văzut o latură mult mai bună a lui și acum totul e în regulă între noi.
  Gândurile îmi sunt întrerupte de o bătaie în ușă. Deschid, iar Raluca se aruncă la propriu în brațele mele. Mă așteptam la orice, numai la asta nu. Nu știu cum să reacționez, nu obișnuiesc să îmbrățișez oameni, cu atât mai puțin să îi consolez. O bat ușor pe spate și o întreb ce s-a întâmplat.
-M-a certat rău și mi-a zis că nu mai am ce căuta la ea acasă...
-Casa ei e și casa ta, nu crezi?
-Spune-i ei asta... Nu știu ce să fac.
-Mmm păi... poți rămâne la mine până se va calma ea.
  Nu pot să cred că tocmai am făcut asta.
-Serios? Nu crezi că se va supăra și mai tare?
-Cred că ar trebui să îi trimiți un mesaj cu adresa. Când îi va trece supărarea va veni să te ia. Și așa se va și convinge că ai rămas la mine.
-Ești genială, mulțumesc mult!, spune și mă îmbrățișează din nou.
  Îi las ei toaleta și mă duc în bucătărie. Fac două sandvișuri și până iese ea îl mănânc pe al meu. E deja machiată, mai trebuie să îi dau eu haine. Nici nu are idee ce sacrificiu fac ca să suport toate astea.
  Ne pregătim și plecăm împreună spre școală. Mă opresc la un supermarket și îmi cumpăr un pachet de țigări. Ajungem în curtea școlii și ne ducem la locul de fumat, care e căminul.
-Vrei?, o întreb pe Raluca.
-O, nu, nu fumez. Aseară a fost o excepție doar. Curiozitatea, spune surâzând.
-Ok, spun și îmi aprind țigara.
  Mă uit spre scări și îl văd pe Alex venind. Îmi pregătesc mintal salutul cel mai potrivit, doar ca el să treacă pe lângă noi și să nu zică nimic. Nimic! Mi-a aruncat doar o privire... Ieri am ieșit cu el, am râs, ba mai mult, am fumat și iarbă, iar el acum mă ignoră complet. Alex care mă ignoră e mai enervant decât Alex cel nesimțit.
-Ce e?, mă întreabă Raluca observând neliniștea mea.
-Tipul ăsta, Alex, nici măcar nu ne-a salutat.
-Mda... Vezi tu, el e popular și toate chestiile alea, ieri probabil s-a străduit mult să fie drăguț, cât de cât. Nu te aștepta să te salute, nu o să o facă. Pentru el suntem simple boboace anonime, nimic mai mult.
  Nu pot să nu recunosc că vorbele ei m-au rănit. Nu știu de ce am devenit atât de vulnerabilă, eu nu eram așa.
  Restul zilei e plictisitor, el nu mai vine să mă sâcâie cum o făcea de obicei. Adică, a făcut asta doar de trei sau patru ori, dar tot e ceva. Nu înțeleg de ce se comportă așa acum, nu îmi amintesc să fi greșit cu ceva ieri. 
.......
 
Există în această întreagă lume doi ochi negri, profunzi și oblici. Nu sunt decât doi. Ce ciudat! Sunt alți ochi mai frumoși, mai negri, mai profunzi. Dar toți aceștia nu mă privesc. Eu vreau să-mi scufund ochii în singurii ochi negri pe care-i iubesc. Și ochii aceștia nu sunt la capătul lumii. Ei sunt în același oraș în care mă aflu și eu. Nimic nu ne separă. Nimic și totul.