Love and Skate

Capitolul 15

Perspectiva Denisei

Sărutul nostru pare că durează o veșnicie.
-Nu poți vorbi serios, spun în gura lui.
-Nici nu ai idee, îmi șoptește el.
-Și după asta o să te comporți ca înainte, mă retrag indignată. Nu am idee de ce trebuie să stric toate momentele frumoase dintre noi, dar am nevoie de explicații. Probleme nu se rezolvă cu săruturi. Așa e, dar cu toate astea îți place al dracului de tare, adaugă subconștientul meu enervant.
-Cum adică ca înainte?
Nu cred că se preface că nu știe despre ce e vorba.
-Știm amândoi că după asta nu o să mai vorbim o perioadă, iar apoi vom reveni din nou la asta, arăt cu mâna între noi doi. Nu te saturi de acest du-te-vino? Și la ce bun?
-E complicat...
-Atunci eu nu am de gând să accept situația.
-În regulă!
În regulă!? E dracului serios? Acum câteva momente îmi spunea că pe mine mă iubește cel mai mult, iar acum renunță la mine fără nicio luptă. Cu lacrimi în ochi, mă ridic și o iau la goană pe străzi. Mai sunt 10 minute până se va termina ora asta, deci nu voi fi nevoită să hoinăresc mult. Probabil arăt ca o nebună, plângând și alergând pe străzi. Orice s-ar întâmpla, de acum nu o să-i mai acord atenție. Îmi încetinesc mersul și observ ceva ce îmi atrage atenția. Mama lui Alin iese dintr-o farmacie. Nu știu de ce mă îndrept spre ea și o salut.
-Bună ziua!
-Hei, spune zâmbind. Tu nu trebuia să fii la școală?
Minunat, sper că nu e vreo cicălitoare.
-Ba da, spun enervată.
-În regulă... Ce e cu tine?
-Mă simt aiurea.
-Ai nevoie de ceva?, mă întreabă și sunt destul de sigură că altul e înțelesul cuvintelor ei. Ochii îmi strălucesc de plăcere și curiozitate când indică spre seringa din punga luată de la farmacie.
-Hai cu mine!, spune și o ascult.

...

La sfârșitul plimbării noastre mă simt mult mai trează. Mai rău, deoarece gândurile au reînceput să îmi invadeze mintea, semn că efectul începe să dispară ușor. Probabil am mai întrebat-o de 10 ori chestia asta înainte, dar nu îmi pot aminti răspunsul.
-Deeeci, de când te droghezi?
Ea începe să râdă zgomotos.
-Ți-am mai răspuns de 13 ori la asta. De mai bine de 17 ani, dar cu pauze.
-O, cum de mai ești în viață, întreb obraznic.
Ea râde și mai tare.
-Sinceră să fiu, astea m-au ținut în viață.
-Câți ani ai?
-35.
-O, wow. Mulți înainte!
-Mersi.
Îmi scot o țigară și o aprind.
-Acum îmi spui de ce te simțeai aiurea?
-Sincer, nu îmi mai aduc aminte bine. Oricum, trebuie să mă duc acasă.
-În regulă... Ne mai vedem.
Mă întorc cu spatele și mă îndrept spre casă.

Perspectiva lui Alex

Cum aș fi putut să îi spun că prietenii mei vor râde dracului de mine dacă încep să mă văd cu ea? Cum aș fi putut să îi spun că îmi pasă mult prea mult de reputația mea? Sunt atât de futut... Nu înțeleg de ce fac ceea ce fac. Mintea mea e ca un mix de idei bolnave. O vreau mai mult decât orice, dar orgoliul meu, ba nu, prostia mea, face toate lucrurile mai complicate. Încep să devin îngrijorat. Ea a plecat de lângă mine și nu s-a mai întors nici la școală.
-La ce dracu te tot gândești?, mă întreabă Radu.
-La nimic, spun râzând.
O văd pe prietena ei îndreptându-se spre noi.
-Ce dracului i-ai făcut, nesimțitule? Ce i-ai făcut, unde e? Spune-mi acum!
-Nu știu unde ți-e amica, las-o baltă.
-Cum nu ști? A plecat cu tine și nu s-a mai întors.
-Nu știu și nu îmi pasă, ok? Du-te și cântă la altă masă.
Mă comport ca un dobitoc nenorocit. Ea se îndepărtează, iar prietenii mei nu ratează ocazia să mă tragă de limbă.
-Care-i faza?
-Am făcut mișto de ea și a fugit, v-am mai zis o dată.
-Așa de rău ai fost?, întreabă Clara și își înfășoară brațele în jurul meu.
-Mai rău decât crezi, spun cu un zâmbet mândru.
Sunt al dracului de idiot. Prea idiot. Ea merită ceva mai bun, îmi dau seama acum de asta și mă decid că am luat o decizie corectă când am îndepărtat-o. Eu aș face-o numai să sufere, iar ea nu merită asta.