Love and Skate

Capitolul 12

Încerc de câteva ore să adorm și în felul ăsta să uit de ceea ce s-a întâmplat, dar pur și simplu nu are rost. E 5 dimineața atunci când mă hotărăsc să renunț. Imaginile cu mine și el sărutându-ne în ploaie nu vor să îmi părăsească capul și e cu atât mai frustrant cu cât știu că el nu se gândește deloc la asta. În loc să mai stau să îmi plâng de milă, mă ridic din pat și mă duc în baie. Nu m-am demachiat cum trebuie, iar expresia mea din oglindă e deprimantă. Arăt ca un zombie, unul pe jumătate fericit și pe jumătate trist. E pentru prima oară în viața mea când nu știu cum mă simt și ăsta e de departe cel mai urât și dureros lucru. Ies din baie și îmi aprind o țigară în bucătăria mică. Sunt parcă suspendată în timp și spațiu încercând să îmi fac ordine în gânduri. Singura decizie la care ajung e că am nevoie de iarbă, din nou. Sau de ceva mai tare. Și din fericire, știu la cine să apelez. Iau telefonul și mă uit la ceas. Nu îmi dau seama cum au trecut aproape 4 ore, dar îmi convine. Îl apelez pe Alin.
"Alo.", răspunde după al doilea ton.
"Hei, am nevoie de ajutorul tău."
"Aha, înțeleg. E cam devreme, dar e în regulă oricum. Ne vedem pe la 10 la teatru, ok?"
"Da, mersi.", răspund sec.
Mănânc în grabă câte ceva și mă schimb. Cobor scările și sper din suflet că Alex nu va fi la teatru acum. Pentru ce pare a fi prima dată, rugămintea îmi e ascultată. Îl văd pe Alin venind spre mine.
-Ce faci, pitico? Gata, te-ai hotărât să intrii în viață?
-În viață am intrat de mult.
Nici nu are idee ce înțeles puternic are fraza mea. Sunt un copil cu adevărat futut, distrus din toate punctele de vedere, dar nu îmi place să mă plâng.
-Acum intru în lumea drogurilor.
-Ai bani?
-Ce zici de o primă doză cadou?, întreb. Probabil că el vede asta ca pe o glumă, dar sunt convinsă că sunt foarte serioasă.
-Sunt dealer, nu bișnițar. Dar îți pot face o reducere, asta pentru că ai norocul să mă cunoști. Dar zi-mi ce vrei.
-Heroină?, mai mult întreb decât afirm.
-În regulă, spune și mă trage după el pe străzi. Mergem ceva timp și ajungem într-o zonă mai puțin populată. El îmi pregătește drogul pe care l-am cumpărat la jumătate de preț, iar ce a urmat după e inexplicabil.

...

Deschid ochii și nu îmi dau seama unde sunt de prima oară. Movul familiar al perdelelor și întunecimea camerei mă face să realizez că sunt în casa bunicilor mei. În secunda următoare încep să vomit și nu știu dacă e de la drogul consumat ieri sau de la faptul că am realizat unde mă aflu. Bunica mea intră în cameră.
-Ce dracului e cu tine? Măcar dacă nu te aducea tipa aia aici.
-Ce? Ce tipă?, întreb.
-Taci din gură și ridică-te o dată din pat! E ora două și tu tot dormi.
Mă ridic și o înjur pe bătrână printre dinți. Mă duc la baie și mă sperii de felul cum arăt. Mă uit la mâna stângă și văd înțepăturile acului nenorocit pe pielea mea. Imagini cu mine și Alin râzând în hohote se derulează prin minte, dar mai departe totul e în ceață. Ies din baie și cobor scările casei oribile ca să mă duc la bucătărie. Pe canapeaua din living stă așezată o femeie frumoasă pe care nu am mai văzut-o înainte.
-Hei.., mă salută ea timidă. Mult prea timidă. Trec pe lângă ea fără să îi răspund la salut.
-Răspunde-i doamnei, copilă obraznică și nerecunoscătoare! Târfuliță mică și drogată!
Cuvintele bunicului meu o fac pe biata femeie să tresară, iar mie îmi sunt mai indiferente decât ar putea ea să știe vreodată.
-Hei, spun fără să o privesc. Continui să îmi caut ceva de mâncat în frigider.
-Ea te-a adus acasă, remarcă aspru bunica. Observ schimbul de priviri dintre ea și femeie. Ochii femeii aceleia sunt așa...familiari. O privesc atent pentru prima dată și constat că are părul creț și că privirea ei e speriată. Cine dracu e și ce vrea?
-Super, remarc sarcastic. Nu era nevoie, totuși, adaug cu un zâmbet al dracului de ironic. Nu știu de ce sunt așa pornită împotriva tipei de pe canapea.
Nu spune nimic și mă scoate și mai tare din sărite. Noroc că am terminat de făcut sandvișul și urc înapoi sus. O să mănânc acolo, indiferent de protestele bătrânilor senili care m-au crescut. M-au crescut e un mod de a spune. Dacă a sta în camera lor și a mă pune să am grijă de ei și de mine singură încă de mică înseamnă a mă crește, e corectă exprimarea. Te-au lăsat ca pe ultimul gunoi să îți porți singură de grijă încă de când îți poți aminti, ba mai mult, să ai grijă și de ei. Ai spălat, te-ai hrănit singură, singură ai fost la școală, singură, singură, singură. Nu ei te-au crecut, tu te-ai crescut!, adaugă partea din mine care de data asta are așa multă dreptate.
Nu termin de mâncat bine și încep să vomit din nou. Va fi o zi lungă...