Love and Skate

Capitolul 14

  Văd o persoană, o femeie drogându-se. Sunt pastile și seringi peste tot în jurul ei.
-Ce faci aici?, o întreabă un băiețel speriat.
-Nimic, pleacă!, țipă femeia.
  Copilașul fuge, iar în încăpere intră un bărbat cu ochii injectați.
-De asta te voi părăsi, curvo!, îi strigă femeii.
  Ea nici măcar nu își ridică privirea și continuă să se injecteze. În secunda următoare, ei doi sunt într-o mașină. Barbatul conduce cu o viteză izbitoare când deraiază și mașina cade de pe pod în apa aia rece.
-Nuuu!, mă trezesc țipând. Am transpirat groaznic în timpul celui mai bizar coșmar avut vreodată de mine. Întotdeauna visez accidentul părinților mei, dar prima parte nu are nicio legătură. Mă gândesc că e din cauza drogului consumat de mine sâmbăta asta. Îmi aprind telefonul și mă uit la ceas. E 6 dimineața. Știu deja că nu voi mai reuși să adorm din nou, așa că deschid o carte și încep să citesc.

...

  Îmi iau o pereche de blugi negrii pe mine, o cămașă în carouri care nu e întocmai uniforma, dar o port în speranța că directoarea școlii nu mă va observa. Îmi iau și o pereche de bocanci, deși e încă cald afară. Cobor scările și, în drum spre școală, mă întâlnesc cu Raluca. Intrăm amândouă în curtea școlii și ne ducem la cămin, locul pentru fumat. Alex e cu prietenii lui, dar atunci când mă vede, privirea îi rămâne blocată. Se comportă de parcă nu m-ar fi văzut de ani întregi. Își lasă baltă prietenii și se îndreaptă spre mine.
-Hei. Ce faci?
-Hei, bine. Tu?
-Bine, pot să vorbesc cu tine între patru ochi?
  Mă uit la Raluca care se îndepărtează înțelegătoare.
-Deci... ce vrei să îmi spui?, întreb nerăbdătoare.
-Mai întâi voiam să te întreb ce ai primele două ore.
-Serios? Vrei să mă întrebi ce ore am între patru ochi?, întreb enervată.
-Ai și tu puțină răbdare, spune.
-În regulă. Am două ore de informatică.
-Serios? Voiam să te întreb dacă... știi tu, dacă chiulești cu mine?
-Oh, ok... Și așa nu am chef de ore.
  Prietenii lui trec pe lângă noi și încep să râdă, iar el devine din ce în ce mai agitat. Se ridică de pe bancă și se duce să îmbrățișeze o fată blondă, cu adevărat frumoasă. Ce dracu? Nu mai înțeleg. Știu doar că aș vrea să îi rup capul păpușii blonde și chiar și pe al lui. După ce prietenii lui pleacă, el revine pe bancă.
-Ce tocmai a fost asta?, întreb în timp ce mă abțin să îl pleznesc.
-Ce?
-Nimic, nu contează. Cred că mă duc la oră.
-Stai, ce? Tocmai ai promis că rămâi cu mine primele două ore.
-Uite, nu poți să vii la mine când te plictisești sau când nu ai cu cine să stai.
-Dar nu fac asta. Vreau să chiulesc cu tine pentru că ești grozavă, nu pentru că nu am cu cine altcineva, în regulă?
-Atunci comportă-te ca atare!
-Ok, calmează-te. Deci, unde mergem?
-Nu putem să stăm pur și simplu aici?
-O, nu, nu cred că e o idee bună. Eu zic să ieșim din școală.
  Îl aprob sceptică. Nu știu ce dracului e în capul lui.
  Ieșim din școală și el mă conduce în spatele unor blocuri. Se așează pe o scară și bate cu mâna locul de lângă el. Mă așez unde a indicat și începe să vorbească.
-Aici vin de obicei când nu mă duc la ore. Bine, asta dacă nu mă duc în vreun pub sau ceva.
-Și de ce nu am mers și de data asta într-un pub?
-Nu știu. Îmi place mai mult aici. Nu trece prea multă lume prin zona asta și câteodată tot ce vreau e puțină liniște.

Perspectiva lui Alex

-Ești ciudat, îmi spune ea.
-Sunt ciudat pentru că vreau liniște?
-Nu. Ești ciudat pentru că ești greu de înțeles.
-Hm, majoritatea oamenilor cred că mă cunosc.
-Mda, poate suprafața ta. Tipul ăsta jumătate amuzant jumătate dur care se dă cu skate-ul și fumează iarbă. Eu cred că ești mai mult de atât.
  Cuvintele ei mă fac să o iubesc și mai tare. Dar nu aș vrea să știe cât de futut sunt de fapt.
-Și tu ești greu de descifrat, îi spun.
-Serios? Majoritatea oamenilor se opresc la tipa fără sentimente, arțăgoasă și fără pic de respect.
-Eu cred că ești mult mai mult de atât, îi repet cuvintele.
  Ea râde ușor și îmi spune:
-O, nu. Crede-mă, sunt doar o tipă al dracului de enervantă.
  Îi pun mâna sub bărbie și îi ridic capul în așa fel încât să se uite fix în ochii mei.
-Să nu mai spui asta despre tine vreodată. Aș vrea să te cunosc, să știu totul despre tine.
-Și eu, dar mă tem că niciunul dintre noi nu știe să se deschidă în fața celorlalți.
-Dar poate știm să ne deschidem unul în fața celuilalt.
-Aş vrea să pot..., mărturisește ea.
  Nu are nici cea mai vagă idee cât de mult vreau eu asta.
-Nu știu nimic despre tine, Alex, continuă ea. Absolut nimic.
-Nici eu despre tine. Hai să ne cunoaștem totuși.
-Ok... Începem cu chestii banale sau le lăsăm deoparte?
-Chestiile banale sunt foarte importante, îi zâmbesc eu.
-În regulă, începe.
-Să vedem... care e culoarea ta preferată?
  Ea râde ușor.
-Probabil negru. A ta?
-Verde, râd. De ce negru?
-Pentru că e poetic, ridică ea o sprânceană la mine.
-Într-adevăr. Care e persoana pe care o iubești cel mai mult?
-Hm...
-Den, amintește-ți ce am zis. Trebuie să învățăm să ne deschidem sufletele. Spune.
-Eu iubesc o singură persoană în lumea asta, dar nu pot să spun cine e.
-Oh... O singură persoană?
-Da, doar una.
-Mă gândeam că am putea lua în calcul și dragostea față de familie...
  Probabil s-a gândit doar la persoana de care e îndrăgostită când a zis asta, cu siguranță își iubește părinții.
-Știu asta, mă surprinde când răspunde.
-Oh, păi și părinții tăi...?
-Ei nu mai sunt.
  La dracu, la dracu, la dracu.
-Îmi pare rău, nu am știut...
-E în regulă, nu aveai de unde. Și nici nu are prea mare importanță asta.
  E mai puternică decât credeam. E la fel de puternică pe cât pare.
-Tu pe cine iubești cel mai mult?
-Pe tine, îi spun.
  Buzele noastre se topesc într-un sărut, iar pentru mine nu mai există nimic pe lumea asta în afară de fata asta al cărei suflet îmi aparține.