Love and Skate

Capitolul 13

Mă spăl cu apă rece pe față și cobor din nou scările. O aud pe bunica vorbind încet cu femeia necunoscută și mă apropii fără ca ele două să observe.
-Nu poți să îi spui pur și simplu, șoptește femeia cu lacrimi de disperare în ochi. Ai fost o vrăjitoare toată viața, controlează-te măcar acum!
-Nu am nevoie de sfaturi de la o mamă a trei copii, toți dependenți de droguri.
Despre ce naiba vorbesc?
-Uite ce e, nu îți dau voi să mai distrugi viețile oamenilor pe care îi iubesc așa cum m-ai distrus pe mine. Îți mulțumesc mai mult sau mai puțin pentru ce ai făcut pentru mine, dar rolul tău aici s-a încheiat și trebuie să accepți asta. Nu ne distruge de tot, nu mă distruge, o imploră femeia frumoasă din fața mea pe diavolița de bunică-mea. Aproape că mă sensibilizează și e momentul să întrerup discuția lor ciudată.
-Mhm, îmi dreg glasul îndeajuns de tare încât să fiu sigură că ambele femei m-au auzit.
-Minunat, ai făcut tu treaba în locul meu!, se răstește bunica la femeie. Ea are o expresie de-a dreptul îngrozită. Eu îi zâmbesc compătimitor, contrar firii mele.
-De ce ai rămas aici?, o întreb. Cu bunica mă puteam certa și eu.
-Nu am rămas pentru a mă certa cu bunica ta... Am rămas pentru că vreau să te duc înapoi la tine acasă. Mâine ai școală...
-Oh, în regulă. Mersi, cred...
Schimbul de replici dintre noi e puțin stânjenitor.
Urc în mașină cu ea și încerc să nu mă gândesc la nimic ca să uit de starea de greață permanentă din mine. Primele 20 de minute trec în liniște fără ca femeia să zică ceva.
-Și tu la ce liceu ești?, mă întreabă ea.
-Elena Cuza. Am și eu o întrebare pentru tine. Cum de m-ai adus tu aici? Cine ești?
-Te-am adus aici pentru că nu îți cunoșteam adresa din Craiova. Și umm.. sunt mama lui Alin.
-O, wow, serios?
Sunt de-a dreptul surprinsă că ea e mama lui.
-Și știți de...
-Droguri? Da.
-Și nu faceți nimic în privința asta?
Femeia nu răspunde și decid să păstrez tăcerea până ajungem. Îi mai spun doar să mă lase în fața teatrului. Cobor din mașină și primul lucru pe care îl văd e el.
-Hei, mă salută și inima îmi sare din piept. Realizez că nu m-am mai gândit la el de mai bine de 24 de ore și îmi convine.
-Hei, îi zâmbesc timid.
-Ce faci?
-Bine.
Nu îl întreb ce face, mi se pare stânjenitoare o conversație așa banală între noi.
-Păi, ne vedem mâine la școală, spune el.
Eu mă îndepărtez și urc scările blocului în grabă. Am o durere de cap îngrozitoare, totuși nu mă pot gândi decât la a încerca din nou senzația de ieri.