[UPDATED]For his dangerous feelings (One Direction Fan Fic)

Cap 15: Harry's pride, Mason's bride

"You don't get to choose if you get hurt in this world...but you do have some say in who hurts you." 

― John Green, The Fault in Our Stars

Jessica's P.O.V.

Au trecut patru zile de cand Frank Livingston a fost omorat, dar Harry inca nu ma iertase. Nu pe deplin. Nu putea accepta faptul ca am bagat in casa pe cineva periculos, sau care ar fi putut aduce pericole, fara stirea lui.

Am fost nevoita sa ma intorc la Marvel Mason, care deja facuse planificarile pentru nunta. Si prin planificari, vreau sa spun ca anuntase deja invitatii, comandase costumele de mire si mireasa si programase nunta peste trei zile. Daca inainte gandul ca ma voi marita cu el ma macina teribil, acum nu ma mai deranja. Stiam ca asta trebuie sa fac daca vreau sa-l tin pe Harry in libertate.

Josh a ramas la Zayn, care s-a oferit sa-l duca pe fratiorul meu la psiholog, fara stirea Emmei. Cam multe lucruri se intamplau in ultima vreme fara stirea ei, si poate ca nu era treaba mea, dar sunt sigura ca nu sesimtea prea bine sa fie exclusa. Chiar daca Zayn facea toate astea pentru binele ei.

Am hotarat sa merg la inmormantarea lui Frank, dupa ce am ramas nopti intregi gandindu-ma la asta. Eram indecisa. Puteam sa-l mint pe Marvel ca merg la o inmormantare si de fapt sa ma duc sa-l vad pe Harry sau puteam sa spun adevarul. Dar am ajuns la concluzia ca era prea tarziu sa ma duc sa-l mai vad. Poate ca si el si-a dat seama de asta. Poate de aceea nu mai incearca sa ajunga la mine, nu mai incearca sa-mi dea vreun semn de viata.

Nu imi era usor sa ma obisnuiesc cu faptul ca persoana care imi daduse cele mai mari sperante ma parasise. Chiar daca avea dreptate facand asta.

Sau poate nu-mi mai dadea niciun semn de viata pentru ca era suparat pe mine intr-atat de tare incat nu mai voia sa ma vada. Nu stiu ce era in capul lui. Dar stiu ca atunci cand m-am dus la inmormantarea lui Frank, el era acolo.

Mi-am facut loc prin multimea de oameni care il jelea. Cand am ajuns in dreptul lui, nu a schitat niciun gest, cu toate ca ma vazuse. Si... nici eu. Am avut impulsul de a-i lua una din maini intr-ale mele, dar ma simteam asa de departe de el sufleteste, incat nu puteam sa o fac.

Am stat unul langa altul, in tacere, privind-o pe sotia lui, o femeie ce parea destul de tanara de altfel, cum isi plangea sotul. Cand, dintr-o data, l-am auzit spunandu-mi, fara sa ma priveasca:

- Tu ai fi facut la fel, am dreptate?

- Hm? am facut eu intorcandu-ma spre el. Ai spus ceva?

Il auzisem foarte bine. Dar mai voiam sa-i aud macar odata vocea suava mangaiandu-mi urechile. 

- Mi-ai fi dus dorul daca as fi murit. Am dreptate?

Am aprobat din cap, cu zambetul pe chip.

- Ai dreptate.

- Mi-as fi dorit sa nu.

S-a intors cu spatele la mine si a dat sa plece. Nu intelegeam reactia lui. Si nu voiam sa raman nelamurita, asa ca mi-am calcat pe inima si l-am prins de brat. El s-a oprit.

- De ce te-ai schimbat asa de brusc, Harry? Ce s-a intamplat cu tine?

El s-a intors cu fata spre mine si am reusit sa-i intrevad o urma de durere in ochi in timp ce vorbea.

- Faptul ca ne-am intalnit aici e o coincidenta, a spus el. Dar dupa ziua asta, vreau sa ma consideri ca si mort pentru tine. Nu vreau sa-mi duci dorul si nu vreau sa plangi dupa mine. Vreau sa ai o viata linistita cu Marvel Mason, pentru ca asa a fost sa fie. Nu mai am nicio idee. Nu mai pot face nimic. Lucrurile sunt atat de complicate acum incat nu stiu daca mai exista scapare.