[UPDATED]For his dangerous feelings (One Direction Fan Fic)

Cap 4: No chance to escape

Jessica's P.O.V.

Harry a sunat ambulanta. M-a tinut grijuliu in brate si mi-a tot repetat ca totul o sa fie bine. Si, mai presus de toate astea, si-a cerut iertare pentru ceea ce facuse.

- Nu cred ca eram in toate mintile, a explicat el, in timp ce-mi mangaia parul. Chiar imi pare rau, Jess. Promit sa ma revansez pentru tot.

Si s-a tinut de cuvant. A ajutat medicii sa-l urce pe Josh si intregul echipament in ambulanta. M-a luat in masina lui si m-a asezat pe bancheta din spate, asigurandu-se ca centura imi era pusa. Ma sarutase pe obraz si imi spusese ca nu vrea sa patesc nimic. Am inteles abea mai tarziu de ce ma trata ca pe un copil mic, atunci cand am vazut halul in care gonea pe strazile Londrei. Pana si in spate imi simteam frica scurgandu-mi-se in vene, daraminte daca as fi fost in fata.

Cand am ajuns, m-a luat de mana si m-a purtat prin spital, intreband asistentele si medicii despre pacientul din ultima ambulanta sosita. S-a ingrijit de absolut tot, in special de operatia urgenta care trebuia facuta.

Cand toata agitatia s-a mutat in spatele usilor salii de operatie, pe coridor ramasese doar linistea. Si poate doar o asistenta trecand dintr-un colt in altul al holului din cand in cand. Nu stiam ce sa-i spun. Nu aveam curajul sa-l privesc in ochi nici macar ca sa-i multumesc. Asa ca m-am jucat cu degetele, incercand sa-mi gasesc cuvintele potrivite.

- Eu... Vreau sa spun...

Am inspirat adanc si am lasat totul sa vina de la sine.

- Multumesc. Nu stiu cine ar mai fi facut asa ceva pentru... mine.

Se ridica de pe scaun, doar ca sa se lase pe vine, in fata mea. Imi ia mainile intr-ale lui, oprindu-mi astfel jocul cu degetele.

- Uita-te in ochii mei, m-a indemnat el, asa ca am facut intocmai. Sa nu te mai aud vreodata spunand asta, bine? Mereu va fi cineva care sa aiba grija de tine. Chiar daca acela nu sunt mereu eu. 

M-am gandit la Bonnie si la felul in care incerca sa ma apere, chiar daca uneori se arata scarbita de mine. M-am gandit la Lily, care m-a ajutat chiar daca i-am spus ca totul era o inscenare. Si in plus, mai era fratiorul meu, pentru care ma luptam in fiecare zi cu viata ca sa-l mentin sanatos. Nu eram singura. Dar totusi ma simteam atat de singura...

- Stii... uneori am nevoia de cineva care sa ma inteleaga. Care sa stie prin ce trec si care sa-mi dea curajul sa merg mai departe. 

Pentru ca nimeni nu o facea. Da, Bonnie ma apara, insa nu era genul de persoana care sa ma imbratiseze si sa-mi spuna ca totul e bine. Da, Lily m-a ajutat si s-a interesat de mine, dar niciodata nu mi-a spus ca ar trebui sa tin capul sus, sau vreo alta vorba incurajatoare. Si mai e si Josh, dar care nu stie nimic despre ceea ce fac, chiar daca simpla lui prezenta imi alina sufletul.

Harry mi-a zambit atunci. Eram putin prea confuza de tot ceea ce se intampla in jurul meu ca sa-i mai inteleg zambetul.

- Am o idee.

Isi baga mana in buzunar si scoate de acolo un telefon mobil. Bonnie avea unul asemanator, doar ca cel pe care mi l-a intins Harry avea taste.

- Am mereu doua telefoane cu mine, chiar daca nu am nevoie de ele. Ai numarul meu acolo. Suna-ma oricand vrei sa vorbesti cu cineva.

Vroiam sa-i spun ca habar nu am cum se foloseste, ca nu am avut unul niciodata. Dar cat de proasta puteam sa par in ochii lui? Am incercat sa zambesc multumitor, dar eram la fel de confuza ca un peste intr-o sauna.

- Apesi pe butonul asta, mi-a explicat dupa ce s-a ridicat in picioare. E apelare rapida, asa ca vasuna automat. 

Acum ca eram lamurita, am dat din cap aprobator. Restul serii a fost foarte grijuliu cu mine. Chiar daca parea obosit si chiar daca l-am rugat in repetate randuri sa mearga acasa si sa se odihneasca, el a continuat sa stea cu mine. Mi-a adus de mancare, m-a tinut in brate mangaiandu-mi parul si m-a sarutat pe frunte sau pe obraji ca sa-mi alunge imaginea lui Josh din minte.