Mi Princesa

Capitolul 2

Când intru în casă rămân uimită de interior așa cum am rămas uimită și de exterior. Hmm... tatăl lui Car chiar pare un om cu gusturi. Livingul e în alb negru și mobila e o combinație între modern și vechi, exact ca și exteriorul.O plasmă gigantică este, însă, piesa de rezistență a locului. Are wii! Oficial iubesc locul ăsta. Pe ici pe colo sunt diverse tablouri și obiecte artizanale  și nu din-acelea ca bibelourile bunicii Melody ci unele chiar cu stil care cred că valorează ceva. Trecem ca o furtună prin hol unde se aude doar zgomotul trolerului meu. Scările se arcuiesc în spirală spre următorul etaj, iar noi ne oprim la baza lor.

-Ce zici de noua noastră casă? mă întreabă Carolina și eu mai arunc o privire în jur.

-E drăguță, oricum mai drăguță decât vechia mea casă, spun și ea se încruntă.

Trebuie să încetez să-mi mai aduc aminte de casă, nu vreau să-i dau impresia că vreau să vorbesc despre asta.

-Apropo, nu mi-ai spus nimic despre tine, adică eu ți-am mai zis despre frații mei, dar tu? Ai vrun frate sau soră? Și uite cum se scufundă barca...

La întrebarea asta nu pot să rămân decât impasibilă. Poate că am acceptat să stau cu ea, dar asta nu însemnă că trebuia să-i spun și cel mai mic detaliu despre mine. Cel puțin nu am de gând s-o fac momentan... E oricum greu de explicat și nici nu cred că vreau s-o fac. Ceea ce e în trecutul meu, rămâne acolo și punct.

Car văzând că nu-i dau nici un răspund bata în retragere și nu mai spune nici ea nimic. Cred că a simțit că a ajuns într-o zonă sensibilă. Poate că într-o zi îi voi spune... poate.... Urcăm scările în perfectă liniște și eu mă uit intrigată la tablourile agățate ici și colo. În unule o recunosc pe Carolina când era mai mică, în majoritatea era în vacanță în diferite locuri ale lumii. În una era pe un skijet și părea să se distreze grozav. Hmm...trebuie să merg și eu cu un skijet cât de curând. În alte poze însă apare și o femeie mai în vârstă, cred că e mai mare decât mine și Car cu câțiva ani, dar semănă perfect cu Carolina. Într-una am văzut-o pe această femeie undeva pe o plajă cu Carolina și încă un băiat care cred că e vestitul Alessio de care îmi spunea.

-Nu mi-ai spus că ai și o soră, spun și ea se uită la mine confuză.

-E mama, spune și îmi indică spre o fotografie aflată undeva mai sus.

În ea părea să fie o familie fericită, femeia aceia stând în brațele unui bărbat și Carolina împreună cu Alessio stând de o parte și de alta a lor. Car părea mai mică, la fel și băiatul, dar mama ei era la fel de frumoasă ca și în celelalte fotografii. Cei doi bărbații din imagine păreau și ei destul de identici, cei mai mic fiind o copie a celui mai mare. Cred că acela era tatăl lui Car.

-Ei sunt familia mea, știu ce vei zice, semăn mult cu mama, și el, spune și arată spre băiat, e fratele meu, Alessio, iar lângă el e tata, pot spune că Alessio la moștenit pe tata cam în tot.

Arunc o ultimă privire asupra bărbatului cu păr negru închis și ochi albaștri electrizanți și apoi o urmez pe Car în susul scărilor. Când ajungem la primul etaj Carolina o ia pe un hol unde erau doar patru uși. Pereții acestuia nu au nici un tablou și asta îi face să pară șterși în comparație cu cei plini de viață de la scări.

-Aici e camera ta! spune Car când ajungem în capătul holului și îmi arată cu mâna spre o ușă negră. Camera mea e chiar lângă și dacă ai nevoie de ceva să-mi spui.

-E în regulă, mă duc să mă instalez și apoi vin să-mi arăți toată casa, îi spun mai mult în ciudă fiindcă știu că ea va vrea să ne pregătim.