Mi Princesa

Capitolul 34

Luis P.O.V.

Ar fi trebuit sa fiu acolo, ar fi trebuit s-o protejez, s-o înțeleg. Deși ea are o familie care o iubește, e complet singură pentru că nimeni nu a avut decența de a se opri și să o asculte cu adevărat. Amândoi eram, în esența, siguri. Pe ea aș fi ridicat-o la stele și aș fi următ-o până la capătul pământului, pentru că doar ea îmi poate oferi un parfum de acasă, o esență de fericire în sticluțe mici. Pe ea o aleg dintre toate și toți, doar ca ceea ce nu conștientizez eu e ca ea a fost cea care m-a ales. 

Mașina din fața mea  deraia de pe drum ceea ce îmi confirmă ca prințesa mea e din nou în simțiri, ceea ce nu putea decât să mă înspăimânte, la viteza pe care o aveam nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar putea întâmpla.

 Zâmbetul ei e cel care îmi apare acum în minte, acel zâmbet la fel de schimbător ca ea, acel zâmbet pentru care aș ucide.

Buzele ei mi-au apărut în cap în timp ce descărcam cartușul pistolului asupra roților automobilului din fața mea. Acele buze sunt mult prea păcătoase pentru chipul ei angelic.

Trupul ei, lipit de al meu, mi s-a proiectat pe reitină ca un drog în timp ce făcea eschive pentru a nu încasa eu însumi un glonț în cap. Ea este genul de persona lângă care ai vrea să te trezești în fiecare dimineață.

Am tras aer adânc în piept și cand acesta a evadat cu repeziciune din plămâni și am putut să jur că pentru o secundă i-am auzit vocea strigându-mi numele. Imediat după mașina din fața mea a ieșit de pe șosea și s-a lovit puterni de parapetul de siguranță. 

-Princesa.

Șoapta de pe buzele mele a fost mai de grabă un țipăt menit să ajungă până în sufletul femeii pe care o iubesc. Atunci a fost momentul în care am regretat fiecare moment în care am avut ocazia să o îmbrațișez și nu am făcut-o. 

Totul s-a derulat prea rapid, pentru ca eu să înțeleg ce se întâmplă cu mine. Acele momente au fost doar un fel de disperare, disperarea de a o ține în brațe, fără ca nimic altceva să îmi treacă prin minte. Am oprit mașina în mijlocul drumului și am ieșit afară unde un iz de benzină și ulei contamia aerul. Mi s-a făcut greață. Noaptea îngropa scena într-o atmosferă critică, cerul era senin, iar totul părea înghețat în jur. Eu eram îmbătat în mirosul de benzină combinat cu aerul rece nocturn. Abia atunci am realizat cât de mare nevoie am de ea, care a apărut de nicăieri și voia să plece cu tot cu inima mea. 

Tot secunde mă despărțeau de mașina care, mai devreme animată, acum era complet nemișcată. Era prea liniște, dar niciodată în toată viața mea n-am avut atâta liniște. Durerea ce-mi fulgeră piciorul drept m-a convins rapid că trebuie să mă trezesc din amorțeală. Sângele a început să îmi curga din nou prin vene, iar ochii au devenit din nou atenți. M-am ascuns imediat după ușa mașinii și cu pistolul în mâna dreaptă am făcut exact ceea ce m-a învățat Alejandro să fac, să gândesc. Așa că am închis ochii și am gândit. Două secunde. M-am ridicat și am tras. Un nou glonț mi-a străfulgerat mâna stângă. N-am avut timp să icnesc, căci glonțul meu mi-a lovit adversarul direct în cap, lăsând în aer un strigăt stins de surprindere al individului, iar apoi liniște.

-816.

M-am îndreptat repede spre mașină fară a mai pierde vreo secundă. Trebuia să o scot de acolo și asta cât mai repede cu putință. Mașina nu era prea avariată, partea din față fiind însă distrusă. Am deschid portiera din spate, trăgând cu toată forța de mâner și de geamul spart în incident. Îmi simțeam umărul cele două puncte rănite cum pulsau, însă adrenalina ce-mi curgea prin vene era cel mai bun analgezic. Kaily era întinsă pe bancheta din spate, capul îi era pe joc și jumătate din trup întins pe canapea. Părul ei, pentru care irosise jumătate de oră de pregătire era acum răspândit pe toată fața ei, nu-i puteam vedea decât conturul nasului. Mâinile îi erau legate cu niște cătușe rigide ce îi provocaseră răni, astfel încheieturile deja îi sângerau.